Andrei Voznesensky: „Sînt în curs schimbări și mă strădui să contribui la ele, incitînd sistematic oamenii să se desfacă de stereotipurile înrădăcinate în noi de un timp atît de îndelungat. Vreau pentru compatrioții mei să aibă cu ce se hrăni și să fie în același timp liberi.”
„Sînt un poet, nu un politic. Simt că se petrece ceva, dar nu vreau să scriu în maniera unui ziarist. Numeroase lucruri sînt pe cale să se dezintegreze în Uniunea Sovietică și am scris despre aceasta un poem lung în care toate cuvintele exprimînd, de exemplu, naționalismul, stereotipurile politicii, evocă dezintegrarea” - spusele citate, datînd din 1990, îi aparțin poetului Andrei Voznesesnky, dispărut cu o zi în urmă la vîrsta de 77 de ani. S-a scris și se scrie mult despre acest poet extrem de popular în lumea largă, inclusiv în România și Moldova de peste Prut, calificat cel mai adesea drept un poet post-stalinist.
Un text mai vechi, scris ca o laudatio pentru colegul său de generație, la fel de popularul Evgheny Evtușenko se intitula „Poetul și Agora” și sugera implicit că poetul nu trăiește în afara spațiului social și politic, oricît de detașată i-ar apare, la prima vedere, opera. In 1990, Voznesensky spunea foarte prozaic că „poporul sovietic se străduie să scuture o tradiție milenară de sclavie, să găsească soluții democratice. Sînt în curs schimbări, declara el, și mă strădui să contribui la ele, incitînd sistematic oamenii să se desfacă de stereotipurile înrădăcinate în noi de un timp atît de îndelungat”. „Vreau ca ai mei compatrioți să aibă cu ce se hrăni, fiind în același timp liberi. Am fost incapabili să rezolvăm problemele secolului al XIX-lea, al XX-lea, Stalin este cel care ne-a împiedicat. Ne atelăm astăzi din nou la ele, cu riscul de dezintegrare, dar cred că rezultatul final va fi o nouă formă de integrare... Iar veritabila integrare se va face prin alegerea democratică, cooperarea economică și dezvoltarea culturală”. Un Voznesensky mai puțin poet, atelat s-ar spune idealurilor perestroikăi și glasnost-ului.
Poetul Voznesensky s-a născut în umbra lui Boris Pasternak, căruia, la 14 ani îi trimitea primele sale poezii. Pasternak reacționa imediat invitîndu-l prin telefon să vină să-l întîlnească. „De atunci și pînă la 28 de ani - mărturisea el într-un interviu - am fost foarte apropiat de el, mi-a fost unicul maestru”. Intr-o epocă, adăuga el, cînd Pasternak era persecutat de autorități. După mărturia lui Voznesensky, Nikita Hrușciov însuși a fost cel care a dat semnalul campaniei împotriva lui, deoarece „vedea în Pasternak și cei asemenea lui o amenințare pentru regim”. Născut în 1933, după mărturia poetului, anii săi de formare alături de Pasternak au corespuns perioadei 1947-1961.
Artist el însuși, Voznesensky nu putea decît să privească admirativ tehnica și stilul poetic ale lui Pasternak, pe care le definește ca „decurgînd din experiența sa de muzician...; fiecare vers, fiecare cuvînt pe care l-a scris funcționează exact ca o notă de muzică, ca și cum ar fi lovit clapele unui pian...” In plus, nota Voznesensky, „în spatele partiturii cuvintelor, percepi o altă muzică, aceea a conștiinței... E suficient să deschizi orice pagină din Doctor Jivago pentru a auzi această muzică a conștiinței..., o operă care se termina cu aceste cuvinte profetice: «Victoria nu adusese lumina și descătușarea pe care o așteptaseră; și, totuși, un presentiment de libertate plutea în aer de-alungul anilor de după război, rezumînd întregul conținut istoric al acestor ani»”.
O caracterizare ce se potrivește, neîndoielnic, și anilor ce au urmat destalinizării, atmosferei trăite de Voznesensky și poeții generației sale, admonestați sever de același Hrușciov în martie 1963, la o faimoasă reuniune cu scriitorii, ca agenți ai Occidentului, și care îl amenința pe poet că îl va alunga din agora, că îl va expulza din Rusia, trimițîndu-l „la patronii lui”.
Inregistrare de la reuniunea cu scriitorii din martie 1963 și a schimbului de replici între Nikita Hrușciov și Andrei Voznesensky
In 1967, cînd i se refuza o viză pentru a onora o invitație la o lectură de poezie la New York, poetul reacționa acuzînd public Uniunea Scriitorilor, într-o scrisoare trimisă Pravdei, de „minciuni, minciuni, minciuni, proastă creștere și minciuni”. Faptul că ulterior a fost folosit indirect, liber să circule în Occident în anii de destindere ai războiului rece, nu schimbă nimic din poziția sa.
Intr-o confesiune ulterioasă, Voznesensky spunea că nu va uita niciodată cuvintele severe ale lui Hrușciov, adăugînd, „a spus «muncește». Acest cuvînt este programul meu... Care este atitudinea mea față de comunism - ce sînt eu însumi - o va arăta această muncă”.