O democrație din cale afară de originală
Cu fascinaţia criminalului pentru locul faptei, strigoiul comunist Ion Iliescu revine în actualitate de două ori pe an. In decembrie, pentru a ne explica cum l-a emanat revoluţia şi pentru a justifica tiranicidul pentru eliminarea celui care a întinat socialismului ştiinţific, şi în iunie pentru a fabula despre „actul civic” al hoardelor de mineri, conduşi de securişti, care au devastat Bucureştiul în vara anului 1990. Anul acesta a şi exagerat, ieşind pe piaţă cu cartea, „După 20 de ani - 1989, an de cotitură în istoria naţională şi în viaţa internaţională”.
Şi exact acum douzeci de ani 20 de ani, Bucureştiul a fost scena atrocităţilor puse la cale de statul român împotriva propriilor cetăţeni. Mineri au bătut, au arestat, au violat şi au jefuit studenţi, profesori, opozanţi politici, ţigani, simpli trecători. Bilanţul: 756 de răniţi, 6 morţi, peste 1.300 de bucureşteni bătuţi şi reţinuţi abuziv. După ani de anchete, a fost găsit doar un vinovat, Miron Cozma. Ion Iliescu, profitorul mineriadei, a fost pus la adăpost. Justiţia e nu numai legată la ochi, dar e şi surdă. N-a reuşit să asculte şi să înţeleagă discursurile prin care Ion Iliescu recunoştea cheamarea minerilor şi instigarea lor la violenţă.
Primul a fost rostit în dimineaţa zilei de 14 iunie, în Piaţa Victoriei, la venirea minerilor: „Stimaţi mineri, mă adresez dvs. de aceasta data, mulţumindu-va pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă data l-aţi dat la chemarea noastră. Delegaţia de mineri în frunte cu domnul Cozma se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem s-o reocupaţi dvs. Aşa cum aţi văzut, de astă data avem de a face cu elemente de-a dreptul fasciste”
Al doilea discurs a fost rostit de Ion Iliescu, în 15 iuanie 1990, în Pavilionul Expoziţional: „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. (...) Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piaţa Universităţii şi armament. La clădirea Asociaţiei „16-21 Decembrie” depozite de bâte şi de alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe. In subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme: 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit in această perioadă. (...) Vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi facut în aceste zile!”
Ion Iliescu n-a probat acuzaţiile din acest discurs. Dar a dezvăluit dedesubturile obscure ale stihiei minereşti îndreptate asupra opoziţiei anticomuniste. Şi a recunoscut că prin chemarea minerilor a instigat la violenţă, la omor calificat, la omor deosebit de grav. În orice stat de drept astfel de fapte ar fi fost pedepsite exemplar. Nu şi în România, ţară care a condamnat comunismul, dar care continuă să trăiască într-o democraţie originală. Din cale afară de originală.