Rezultatul scrutinului din 4 iulie va depinde de votul celor care în primul tur au optat pentru Grzegorz Napieralski, un comunist reformat
Cu rezultate aproape complete, preşedintele interimar şi speaker-ul Parlamentului polonez Bronislaw Komorowski a cîștigat 41% din voturi, iar fostul prim-ministru Jaroslav Kaczinski, fratele geamăn al preşedintelui mort într-un accident aviatic în Rusia în luna aprilie, s-a situat pe locul al doilea, cu 37 %. Al doilea tur de scrutin va avea loc în două săptămâni, în data de 4 iulie.
Bronislaw Komorowski, un liberal de centru-dreapta, a mulţumit tuturor celor care l-a sprijinit printr-un vot, o strângere de mână, un zâmbet sau o privire. De data asta le-a cerut simpatizanţilor lui mai mult, să mobilizeze toate forţele să câştige şi al doilea tur.
Funcţia de preşedinte polonez nu este doar ceremonială. Ea are drept de veto asupra legislaţiei elaborate de guvern. Ultra-conservatorul Lech Kaczinski a folosit această putere în mai multe rânduri.
Komorowski a promis să colaboreze strâns cu guvernul, dacă va fi ales. Partidul lui susţine reformele spre o piaţă liberă, inclusiv privatizarea întreprinderilor de stat, plus adoptarea monedei comune euro, şi retragerea trupelor poloneze din Afganistan.
Komorowski este lipsit de carisma, consideră Pavel Swieboda, fondatorul centrului de strategii europene Demos Europa: „El este pentru stabilitate, previzibilitate, consolidare, dar n-a fost nici un foc de artificii în campania lui”.
Prin contrast, Jaroslaw Kaczinski are o reputaţie de naţionalist polonez sincer, care nu-şi ascunde admiraţia pentru Biserica Catolică, nici suspiciunea permanenta față de vecinii puternici Rusia şi Germania. La acestea se adaugă antipatia lui faţă de Uniunea Europeană. Mandatul sau de prim-ministru în 2006 şi 2007 e caracterizat de relaţii iritate cu Berlinul, Moscova și Bruxelles-ul.
Kaczinski, adresându-se susţinătorilor duminică, după ce a devenit clar că va avea loc un al doilea tur de scrutin, a subliniat ceea ce el a numit diferenţele „uriaşe” dintre el şi rivalului său. „Va avea loc o alegere între cele două viziuni, deoarece există diferenţe între el şi mine, diferenţe uriaşe”, a declarat Jaroslaw Kaczinski.”
Rezultatul votului din iulie depinde de unde vor merge voturile celor care l-au votat in primul tur pe Grzegorz Napieralski, un comunist remodelat care a atras în primul tur aproape 14 la sută din voturi.