„Cel mai eficient cuplu ar fi Stolojan la preşedinție şi Mugur Isarescu ca prim ministru.”
29 iunie 2000
Actualitatea romanească. (Moderator: Radu Calin Cristea; corespondent: Petru Ionescu).
Fuziune politică dorită de ApR cu PNL.
PNL, ApR şi fostul premier Teodor Stolojan, sprijinit de initiativa social-liberală, se află într-o relaţie particulară, la cărei orizont este greu de prevăzut. Este cert că fiecare dintre cele trei elemente ale acestei ecuaţii are o viziune sensibil diferită faţă de şansele şi deci, viitorul eventualei lor apropieri. (...) Aflat la Chisinau, fostul premier Stolojan, ne-a confirmat telefonic miercuri seara că au loc discutii între PNL, APR si iniţiativa social-liberală, confirmînd, indirect existenţa unor scrisori adresate liderilor ApR si PNL, domnul Stolojan ne-a declarat că, în viziunea sa, varianta idelă ar fi o fuziune a celor trei grupuri, variantă realizabilă dacă, a ţinut să adauge domnul Stolojan, se va trece peste orgoliile personale. (...)
Conţinutul scrisorii trimise de fostul premier Teodor Stolojan conducerilor PNL si ApR nu este clar, ba chiar nici cunoscut pentru o parte din liderii PNL, dupa cum susţin aceştia. Ei considera ca deocamdată nu se poate vorbi despre nimic oficial, ci doar de chestiuni aflate în stadiul de culise, de zvonuri care tatonează terenul.(...)
Preşedintele PNL Ionescu Quintus: Vreau să vă spun că nu am primit scrisorica şi pînă nu o primesc.. tac.
Europa Liberă: Dar în principiu, agreaţi o asemenea alianţă? (PNL, ApR si social liberalii).
Ionescu Quintus : Întîi trebuie s-o primesc (scrisoarea).
Preşedintele Consiliului Naţional al PNL, Nicolae Manolescu, care este şi membru al comisiei de negociatori ai PNL pentru stabilirea de alianţe ne-a mărturisit că nu ştie nimic de vreo propunere de fuziune şi se întreabă în numele cui vorbeşte Stolojan: „Nu ştiu în numele cui vorbeşte Stolojan, care, după ştiinţa mea nu face parte din APR şi nici din PNL. Eu sunt în comisia de negociatori a PNL, urmează să discutăm aceste lucruri, dar pînă în acest moment eu nu ştiu nimic de vreo fuziune...”
În cazul în care s-ar pune o asemenea problemă, atît Manolescu cît şi alţi lideri liberali ar prefera ca PNL să nu mai facă nici un fel de alianţe care să-i altereze mesajul politic către electorat. (...)
N. Manolescu (...) Dacă Stolojan vrea să vina in PNL, foarte bine, e bine primit, asta fără îndoială, dar eu nu văd utilă o fuziune. (...)
Radu Stoe, vicepreşedinte al PNL: „Noi vom avea grijă ca PNL-ul să nu fie iar încorsetat într-o alianţă prin care PNL-ul să nu îşi facă programul politic pe care îl are şi pe care trebuie să îl facă. (...) E nouă ideea asta cu un cuplu, preşedinte-premier, iar vă spun, personal, cred că cel mai eficient cuplu ar fi Stolojan la preşedintie şi Mugur Isarescu ca prim ministru.” (...)
Deputata PNL Mona Muscă: „al treilea reper va fi echipa din tandemul, din fruntea acestor alegeri, deci preşedintele şi primul ministru. Dacă este un tandem, o echipă, ca să zic aşa, cîştigătoare.(...) exista doua echipe de negociatori, ambele conduse de Valeriu Stoica care este votat ca negociatorul în interiorul CDR şi în afara CDR-ului, cu oricare alt partid...”
Europa Liberă: Dar doamna Muscă nu exclude nici posibilitatea ca PNL să candideze in alegerile viitoare pe liste proprii, cu un tandem propriu.
M. Muscă: „Nu excludem, bineînţeles nici posibilitatea de a merge pe liste prprii cu un tandem propriu...”
Pînă în 15 iulie vom şti către ce gen de alianţă se îndreaptă PNL şi Teodor Stolojan.