Mgb-ul transnistrean invită părinții lui Ilie Cazac să-l viziteze în închisoarea de la Tiraspol

Părinţii lui Ilie Cazac afirmă că au primit o scrisoare de la mgb-ul transnistrean în care ar fi invitaţi la Tiraspol să-şi vadă fiul arestat acum trei luni sub acuzaţia de spionaj în favoarea Moldovei. Părinţii lui Cazac sunt în a 19-a zi a grevei foamei pe care au pornit-o în faţa ambasadei ruse la Chişinău, cerându-i să se implice în eliberarea fiului lor. Alexandr Vinniţchi, tatăl adoptiv al lui Ilie Cazac a declarat Europei Libere că împreună cu soţia sa vor face tot posibilul să ajungă să-şi viziteze fiul, dar are şi suspiciunea că scrisoarea mgb-ului ar putea fi o capcană, pentru a-i ademeni şi aresta.
Stela Surchicean, mama lui Ilie Cazac, este citată de portalul jurnal.md cu declaraţia că va merge la Tiraspol, după ce organismele internaţionale îi vor garanta securitatea.