Mihai Ghimpu: Am crezut totuşi că fracţiunea PCRM va reveni în sală ca împreună să depăşim această criză instituţională dar şi de data asta ei neglijează voinţa cetăţenilor şi dorinţa AIE”.
Parlamentul a avut astăzi o şedinţă specială la care a decis că referendumul privind modul cum se alege preşedintele se va ţine la 5 septembrie. La discuţii n-au participat comuniştii, care boicotează oricum Parlamentul şi nu privesc cu ochi buni ideea referendumului. Detalii are Lucia Diaconu.
Pînă să treacă la votarea datei referendumului, legiuitorii au decis să mai facă o încercare de-a se înţelege cu comuniştii în ideea evitării plebiscitului prin modificarea articolului 78 în Parlament. Posibilitate confirmată ieri de Curtea Constituţională. Propunerea de-ai chema pe comunişti în şedinţă a venit din partea democratului Marian Lupu, dar nu toate fracţiunile au acceptat-o din prima. Deşi a fost susţinută de preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, liberal-democraţii au insistat să nu se facă abateri de la ordinea de zi anunţată, sub pretextul că dorinţa comuniştilor de-a atinge compromisul în Parlament ar fi o cursă.
Mihai Godea: „Ei au umblat cu fofîrlica din 29 iulie încoace. Eu nu cred că noi trebuie să pierdem timpul preţios pentru că este decizia Alianţei”.
Pentru că părerile s-au împărţit, Alianţa s-a retras pentru a decide dacă să dea curs propunerii lui Marian Lupu, dar după aceea Mihai Gimpu a dat dispoziţii să fie chemată opoziţia la şedinţă. Cum comuniştii şi-au delegat doar un reprezentat, Alianţa a considerat gestul un refuz al comuniştilor de-a dialoga şi a urmat agenda pe care au votat-o la începutul şedinţei, fără să-i dea posibilitatea lui Iurie Muntean, cel care-i reprezenta pe comunişti, să vorbească la microfon.
Mihai Ghimpu: „După cum vedeţi – trei ore de aşteptare şi nici un rezultat. Am crezut totuşi că fracţiunea PCRM va reveni în sală ca împreună să depăşim această criză instituţională şi să adoptăm o hotărîre de modificare a articolului 78 prin Parlament şi nu prin referendum. Dar şi de data asta ei neglijează voinţa cetăţenilor şi dorinţa Alianţei pentru Integrare Europeană”.
Astfel Parlamentul a stabilit ca referendumul să fie organizat pe 5 septembrie, aşa cum anunţase anterior Alianţa. Comunistul Iurie Muntean, după şedinţa Parlamentului a declarat ziariştilor că a venit în Parlament cu o declaraţie din partea întregii fracţiuni care îşi manifesta în continuare disponibilitatea de-a ajunge la o înţelegere, interpretînd refuzul alianţei de-a i se da cuvînt drept uzurpare a puterii. O disponibilitate însă condiţionată, aşa cum era şi de aşteptat.
Iurie Muntean: „Prin această declaraţie noi ne exprimăm acum disponibilitatea totală de a veni în Parlament şi a vota modificarea în Constituţie în cazul în care pînă mîine dimineaţa va apărea decretul prezidenţial cu privire la data dizolvării Parlamentului”.