O radiografie a stărilor de spirit care au domnit în rîndul transnistrenilor și în societatea română la începutul secolului XX.
Nichita Smochină, un istoric şi scriitor transnistrean devenit membru al Academiei Române este eroul unei evocări semnate de Dumitru Crudu, corespondentul nostru la Chişinău.
Nichita Smochină a fost un intelectual transnistrean de vîrf, biografia sa contopindu-se, pe bună dreptate, cu istoria atît ade agitată a secolului al XX-lea. Membru al Academiei Române, Memoriile sale au apărut doar după moartea sa şi reprezintă opera sa de vîrf. Memoriile istoricului Nichita Smochină consemnează relaţia sa specială cu istoria. Fiind mai întîii de toate transnistrean, a căutat prin această carte să ofere o radiografie a stărilor de spirit care au domnit în rîndul transnistrenilor la începutul secolului XX. Dar şi în rîndul societăţii româneşti în care s-a refugiat de furia comunistă.
Fiind ofiţer în armata ţaristă în timpul primului război mondial, Nichita Smochină a fost prins în bulboana marilor evenimente istorice de la începutul secolului XX. Încă mai era ofiţer într-o unitate militară rusă, cînd a venit la putere Kerenski şi a început descompunerea armatei pe care nu a putut-o salva nici măcar doamna Breşcovscaia, despre care Nichita Smochină povesteşte cu lux de amănunte cum „a format un regiment de tinere femei şi domnişoare şi a plecat pe frontul german, dar într-o jumătate de oră au fost făcute prizoniere şi au ajuns prada plăcerilor armatei germane”.
În cartea sa el a adunat foarte multe detalii realiste despre iluziile pe care le-au nutrit unii referitor la detronarea ţarului şi cum acestea au fost spulberate de tot ce s-a întîmplat ulterior. El povesteşte că „milionarii Mamonov şi Tereşcenco care-i subvenţionaseră cu bani grei pe soldaţi ca să răstoarne regimul ţarist, au ajuns primele victime ale comunismului.”
El povesteşte despre detracarea care domnea în armată, „cînd ofiţerii beau şampanie din pantofii damelor” iar soldaţii lălăiau cîntece fără perdea în timp ce ordinea socială şi politică se prăbuşea.
Nichita Smochină s-a întîlnit cu Lenin pentru a afla părerea acestuia despre soarta de mai departe a moldovenilor transnistreni şi a avut revelaţia că e o mare prăpastie între promisiunile mincinoase ale acestuia privind autodeterminarea popoarelor şi uneltirile sale perfide.
În anii 1918, puterea se schimba în fiecare săptămînă în localităţile transnistrene.
Pentru că bolşevicii îl considerau un duşman de-al său, Smochină se decisese să treacă Prutul. Iar în timp ce se pregătea să plece, povesteşte Smochină, „sătenii au şi dat buzna în ogradă şi au tras carele la sîsîiac şi le încărcau cu porumb, iar alţii îmi luau vitele din ocol. Iar Onică a lui Butalan a luat cu alţi oameni un butoi de 50 de vedre de vin.” Şi asta în timp ce de faţă erau şi stăpînii care încă nu plecaseră.
Memoriile lui Smochină sînt un material foarte fecund şi generos pentru istorici, cercetătători ai trecutului transnistrean, scriitori, antropologi, regizori de film pentru că acestea înglobează o privire foarte veridică, dar şi foarte exactă asupra felului în care istoria s-a prăbuşit peste destinul omului.