Peste tot şi toate pluteşte un aer de lehamite şi plictiseală.
24 iulie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Calin Cristea; comentariu: Neculai Constantin Munteanu).
Cacealma cu perechi de aşi.
„Mai toate partidele mari au propus în ultimele doua săptămîni oferte electorale care de care mai atrăgătoare. S-au rostit nume, care prin ele însele, presupun, dacă nu o doctrină politică, cel puşin o perspectivă socio-economică pe termen scurt. Si, mai puţin una, toate ofertele au propus în pozitie de preşedinte un lider de partid.
Sondajele de opinie, care au apărut si ele, dupa lansarea ofertelor, sunt şi ele, relevante, pe primul loc plasîndu-se noii veniti: Mugur Isarescu şi Teodor Stolojan. Ce doi, cu plămînii odihniţi, cu muşchii antrenaţi, tehnocraţi neangajaţi în vreme la plugul mai multor partide şi grupări politice, serioşi, competenţi, ce mai, nişte maniaci ai detaliului, s-au plasat în fruntea unui pluton uzat, măcinat de contradictii şi nehotărîre de amatorism şi stîngăcie, tras în urmă de inerţia unei lupte politice în care fiecare este duşmanul tuturor. (...)
Si poate că spectacolul aiuritor al destrămarii generale ar fi tragic dacă, în toate cele, nu s-ar amesteca, pe ici pe colo, şi mult umor involuntar. ANCD, de pildă, propunea, înainte de a începe negocierile cu ţărăniştii, doi foşti premieri înlăturaţi cu huiduieli de la Palatul Victoria în postură de preşedinte şi de premier. Cei doi s-au remarcat prin neputinţă şi serioase derapaje politice, au stîrnit rîsete şi stupefacţie, derută şi lehamite, ajungînd, în cele din urma liderii unor formaţiuni microscopice, inexistente în sondaje şi în opinia publică. Peste tot şi toate pluteşte un aer de lehamite şi plictiseală. (...)
Desigur, nu a fost nevoie ca Stolojan sau Isarescu să lupte pentru a ocupa locuri fruntaşe în întrecerea pe echipe. Au luptat altii pentru ei, prea ocupaţi să elibereze scena politica parlamentară şi uitînd, sinucigaşă uitare, că dincolo de această joacă, joacă marea carte a votului popular. Poate că dacă politicienii noştri ar fi mers mai mult cu metroul sau s-ar fi uitat măcar în sondaje, ar fi aflat că puţini sunt cei care mai speră o rezolvare a stării actuale de la politicieni. Oamenii politici, sunt, vorba unui artizan al democraţiei occidentale, răul necesar al democraţiei. În aceasta harababură, un lucru e cert: oricine şi-ar putea da seama că daca Isărescu şi Stolojan n-ar fi existat, ar fi trebuit inventaţi... Ceea ce s-a şi întîmplat.