Contribuind la dezvoltarea societății civile în Europa de est, acordurile au dus la slăbirea dominației partidelor comuniste în Uniunea Sovietică și țările satelite.
Ieri s-au implinit 35 de ani de la semnarea Acordurilor de la Helsinki de 35 de tari printre care toate tarile europene, Canada, Statele Unite si Uniunea Sovietica. Documentul recunostea existenta granitelor Europei asa cum erau la sfirsitul celui de-al doilea Razboi mondial, adica acceptau dominatia sovietica in tarile baltice si existenta sferelor de influenta din Europa. Punctul 7 al acordurilor cerea respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, inclusiv libertatea de gindire, constiinta, credinta si religie. Era pentru prima data cind un lider sovietic, Leonid Brejniev, isi punea semnatura pe un document international in care se consfintea respectarea drepturilor omului de catre tarile semnare. O corespondenta semnată de Heather Maher (Washington).
Presedintele american Gerald Ford a semnat aceste documente, considerate istorice, numai dupa ce a reafirmat ca Statele Unite nu recunosc anexarea fortata de catre Uniunea Sovietica a tarilor Baltice – Estonia, Letonia si Lituania.
Gerald Ford: „Am venit la Helsinki ca purtatorul de cuvint al unei natiuni a carei viziune a fost intotdeauna catre viitor, ai caror oameni au nazuit mereu ca viitorul lor sa fie mai bun decit trecutul, a caror dorinta si tel comun este sa promoveze pacea si progresul, nu numai pentru noi, dar si pentru intreaga omenire. Sunt aici pentru a spune colegilor mei : datoram asta copiilor nostri, copiilor din toate continentele, sa nu risipim aceasta sansa, sa nu cedam, sa nu pregetam eforturile noastre pentru a nu esua in acest tel maret de a construi o lume mai buna si mai dreapta.”
Declaratia de la Helsinki are 10 puncte, in care se stipuleaza egalitatea statelor, nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala a statelor, reglementarea pasnica a conflictelor, neamestecul in treburile interne, respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, inclusiv a libertatii de gindire, constiinta, religie sau convingere, egalitatea in drepturi a popoarelor, cooperarea intre state si indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor asumate conform dreptului international.
Daniel Thomas, profesor la Universitatea din Dublin si autorul unei carti despre Acordurile de la Helsinki, vede insemnatatea istorica a acestor acorduri in faptul ca Uniunea Sovietica a semnat, pentru prima data o declaratie internationala in care se vorbea despre respectarea drepturilor omului : „Acordurile de la Helsinki au avut o mare insemnatate in Europa de Est si in Uniunea Sovietica pentru ca era pentru prima data cind regimurile comuniste au acceptat ca respectarea drepturilor omului in tarile lor poate fi subiect de discutie internationala, cu Occidentul. Si asta a creat o posibilitate pentru personalitatile si grupurile care erau interesate in schimbare sa ceara guvernelor lor sa respecte ceea ce au promis prin aceste acorduri si sa ceara si guvernelor occidentale sa exercite presiuni pentru ca drepturile omului sa fie respectate in spatele Cortinei de Fier.”
In ciuda faptului ca au semnat aceste acorduri, spune profesorul de la Dublin, guvernele comuniste nu au avut nici cea mai mica intentie sa respecte ceea ce semnasera : „Brejniev a obtinut partial ceea ce dorea el de la aceasta conferinta, dar s-a trezit la pachet cu mult mai multe decit isi imaginase. Dar in final, nu a avut ce sa faca si a trebuit sa accepte intregul pachet, sperind ca nimeni nu va observa si nu va trage foloase.”
Ei bine, dizidentii din spatele Cortinei de Fier au observat acest punct 7 si in baza lui a aparut Carta 77 in Cehoslovacia, Comitetul pentru apararea Muncitorilor din Polonia, diferite comitete Helsinki in tarile comuniste.
In ultima instanta, spune profesorul Daniel Thomas, valoarea istorica a acestor acorduri este si ca au fost primul pas catre prabusirea comunismului – chiar daca acest lucru se va intimpla peste alti 15 ani : „Caderea comunismului este un fenomen extrem de complex. Nu poate fi explicat printr-o singura cauza. Multe lucruri au contribuit la el, dar faptul ca aceste guverne au acceptat ca dosarele lor privind drepturile omului sa fie subiecte ale dezbaterii internationale a ajutat la dezvoltarea societatilor civile din Estul Europei. Cu timpul, asta a modificat raportul intre stat si societate in blocul rasaritean si a contribuit la slabirea dominatiei unui singur partid in Uniunea sovietica si Europa de Est.”
Nici in cele mai urite visuri ale sale, Leonid Brejniev nu si-a imaginat ca semnatura sa pe Acordurile de la Helsinki ar putea duce la acest deznodamint, scrie corespondenta Europei Libere.
Presedintele american Gerald Ford a semnat aceste documente, considerate istorice, numai dupa ce a reafirmat ca Statele Unite nu recunosc anexarea fortata de catre Uniunea Sovietica a tarilor Baltice – Estonia, Letonia si Lituania.
Gerald Ford: „Am venit la Helsinki ca purtatorul de cuvint al unei natiuni a carei viziune a fost intotdeauna catre viitor, ai caror oameni au nazuit mereu ca viitorul lor sa fie mai bun decit trecutul, a caror dorinta si tel comun este sa promoveze pacea si progresul, nu numai pentru noi, dar si pentru intreaga omenire. Sunt aici pentru a spune colegilor mei : datoram asta copiilor nostri, copiilor din toate continentele, sa nu risipim aceasta sansa, sa nu cedam, sa nu pregetam eforturile noastre pentru a nu esua in acest tel maret de a construi o lume mai buna si mai dreapta.”
Declaratia de la Helsinki are 10 puncte, in care se stipuleaza egalitatea statelor, nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala a statelor, reglementarea pasnica a conflictelor, neamestecul in treburile interne, respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, inclusiv a libertatii de gindire, constiinta, religie sau convingere, egalitatea in drepturi a popoarelor, cooperarea intre state si indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor asumate conform dreptului international.
Daniel Thomas, profesor la Universitatea din Dublin si autorul unei carti despre Acordurile de la Helsinki, vede insemnatatea istorica a acestor acorduri in faptul ca Uniunea Sovietica a semnat, pentru prima data o declaratie internationala in care se vorbea despre respectarea drepturilor omului : „Acordurile de la Helsinki au avut o mare insemnatate in Europa de Est si in Uniunea Sovietica pentru ca era pentru prima data cind regimurile comuniste au acceptat ca respectarea drepturilor omului in tarile lor poate fi subiect de discutie internationala, cu Occidentul. Si asta a creat o posibilitate pentru personalitatile si grupurile care erau interesate in schimbare sa ceara guvernelor lor sa respecte ceea ce au promis prin aceste acorduri si sa ceara si guvernelor occidentale sa exercite presiuni pentru ca drepturile omului sa fie respectate in spatele Cortinei de Fier.”
In ciuda faptului ca au semnat aceste acorduri, spune profesorul de la Dublin, guvernele comuniste nu au avut nici cea mai mica intentie sa respecte ceea ce semnasera : „Brejniev a obtinut partial ceea ce dorea el de la aceasta conferinta, dar s-a trezit la pachet cu mult mai multe decit isi imaginase. Dar in final, nu a avut ce sa faca si a trebuit sa accepte intregul pachet, sperind ca nimeni nu va observa si nu va trage foloase.”
Ei bine, dizidentii din spatele Cortinei de Fier au observat acest punct 7 si in baza lui a aparut Carta 77 in Cehoslovacia, Comitetul pentru apararea Muncitorilor din Polonia, diferite comitete Helsinki in tarile comuniste.
In ultima instanta, spune profesorul Daniel Thomas, valoarea istorica a acestor acorduri este si ca au fost primul pas catre prabusirea comunismului – chiar daca acest lucru se va intimpla peste alti 15 ani : „Caderea comunismului este un fenomen extrem de complex. Nu poate fi explicat printr-o singura cauza. Multe lucruri au contribuit la el, dar faptul ca aceste guverne au acceptat ca dosarele lor privind drepturile omului sa fie subiecte ale dezbaterii internationale a ajutat la dezvoltarea societatilor civile din Estul Europei. Cu timpul, asta a modificat raportul intre stat si societate in blocul rasaritean si a contribuit la slabirea dominatiei unui singur partid in Uniunea sovietica si Europa de Est.”
Nici in cele mai urite visuri ale sale, Leonid Brejniev nu si-a imaginat ca semnatura sa pe Acordurile de la Helsinki ar putea duce la acest deznodamint, scrie corespondenta Europei Libere.