Atîta vreme cît economia rămîne blocată, cetăţenii sunt defavorizaţi din punct de vedere economic şi deconcertraţi cînd e vorba de opţiunile lor politice, iar democraţia însăşi, ca sistem politic, suferă o lovitură severă.
9 august 2000.
Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu; comentariu: Emil Hurezeanu).
Riscurile tehnocratizării în politica românească.
„Actuala configuraţie politică romanească ne obligă la o analiză diferenţiată a mai multor scenarii posibile: primul include competiţia tradtională a democraţiei între dreapta şi stînga. În ultimii zece ani, PDSR şi Ion Iliescu la stînga, s-au profilat ca principalii adversari ai lui Emil Constantinescu şi ai CDR la dreapta.
Guvernarea de stînga 1990-1996 a peelungit criza comunismului de stat tinînd pe loc democratizarea de tip euro atlantic şi economia de piaţă. Si PDSR şi Ion Iliescu şi-au respectat astazi propria doctrină şi experienţă, punînd în aplicare valori în care cred, pe care le profesează de o viaţă, la care nu vor sau nu pot să renunţe. Rezultatele acestei guvernări, n-au folosit prea mult României şi românilor.
Alegătorii au penalizat în 1996 guvernarea Iliescu-PDSR, optînd pentru dreapta. Dreapta n-a cîştigat atunci, singură, alegerile. Emil Constantinescu, alaturi de CDR şi UDMR au fost flancaţi de PD, un partid de centru stînga cu o retorică occidentală, dar cu o practică mai aproape de Ion Iliescu şi PDSR. Guvernarea de centru dreapta-centru-stînga nu şi-a putut astfel îndeplini promisiunile, decît parţial, în domeniul reformei interne. In ciuda progreselor euroatlantice evidente ale ţării, posibile deopotrivă prin exerciţiul prezidenţial al lui Emil Constantinescu, dar şi cu concursul CDR, PD si al UDMR. În politica internă interesele de grup reprezentate de PD au blocat, mai degrabă privatizarea rapidă şi radicală, dar şi democratizarea instituţională deplină. (...)
Consecinţa nu este doar un scandal economic, manifestat prin saracie şi corupţie cronice ci şi o veritabilă tragedie politică. Atîta vreme cît economia rămîne blocată, cetăţenii sunt defavorizaţi din punct de vedere economic şi deconcertraţi cînd e vorba de opţiunile lor politice, iar democraţia însăşi, ca sistem politic, suferă o lovitură severă. (...)
Actul voluntară de retragere din cursă al preşedintelui în exerciţiu, oricît de nobil, în sine, a recalificat însă, în sens negativ procesul politic din Romania. Grupurile mari de interese economice şi financiare au ocupat prim planul scenei. Dreapta şi stînga şi-au pierdut relevanţă.
Ion Iliescu si PDSR, dar si CDR şi Mr. Nobody, care este încă candidatul său prezidenţial, au intrat în eclipsă, căzînd, oarecum, în desuetitudine. Stolojan şi Isărescu, exponenţii grupurilor de interese, folosiţi cu abilitate de forţe politice minore şi oportuniste au devenit principalii actori ai sistemului politic romanesc, oarecum, prin efracţie. Ineficienţa cronică a competiţiei stînga dreapta nu justifica renunţarea la ea, în favoarea intereselor unei plutocraţii tehniciste a carei competenţă financiar-contabilă, şi ea discutabilă, în nici un caz nu poate suplini răspunderea politică. Care ţine de integritatea oricărui sistem democratic.
Experienţa tehnocratică nu este încă recomandabilă într-o ţară în care, urmările dictaturii comuniste n-au fost încă lichidate şi unde şi democraţia internă, şi angajarea pro-occidentală, sunt fragile. Tehnocratizarea Romaniei poate semăna mai mult cu putinizarea Rusiei decît cu reţeta unui succes garantat. Dacă posibilitatea revenirii la putere a lui Ion Iliescu ar putea provoca conflicte reactualizate şi antipatii externe, imposibilitatea unei competiţii reale între dreapta şi stînga, oricum s-ar numi candidaţii lor, şi înlocuirea ei cu apariţia unor tehnicieni sobrii şi insipizi, fabricaţi în atelierele periferiei democraţiei, pot fi cu adevărat nocive pe termen mediu şi lung.”