Presa americană evocă implicarea președintelui Afganistanului într-un caz de corupție

Ziarul „Washington Post” scrie că preşedintele afgan Hamid Karzai a intervenit personal pentru punerea în libertate a unui consilier arestat sub acuzaţia de corupţie.
Ziarul american adaugă că suspectul, pe nume Mohammad Zia Salehi, este bănuit şi de legături cu miliţiile Talibanilor, care luptă de aproape 9 ani împotriva trupelor americane şi aliaţilor acestora. Un consilier juridic al preşedintelui afgan a negat orice implicare a lui Karzai în acest caz. În ultima vreme, tot mai mulţi oficiali occidentali au avertizat conducerea de la Kabul să ia măsuri împotriva corupţiei, iar unii au atras atenţia că fenomenul este încurajat la cel mai înalt nivel.