După ’91 Rusia într-un fel continuă acest comportament al URSS-ului şi îşi rezervă în cazuri extreme dreptul de a interveni în ajutorul popoarelor, ca în Osetia de Sud şi Abhazia mai recent...
Acum 42 de ani, începea aşa-numita operaţiune „Dunărea” sau, în ruseşte, „Dunai” prin care avea să fie înăbuşită „Primăvara de la Praga”, ultima iluzie de a construi un „socialism cu faţă umană”. La ora 22 şi 15, la semnalul - Vltava 666 - 24 de divizii ale ţărilor membre ale Pactului de la Varşovia, cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia. Numai trupele sovietice invadatoare, comandate de generalul sovietic de armată Pavlovski, întruneau până la jumătate de milion de militari şi mii de tancuri. Vom discuta despre evenimentele de atunci, semnificaţia şi efectul pe care l-au avut cu istoricul Igor Caşu.
Europa Liberă: Domnule Caşu, de ce atâta exces de forţe împotriva unui fenomen care emana aparent mai mult spirit paşnic, iluzii şi romantism, decât un pericol real…
Igor Caşu: De ce atîtea forţe? Probabil s-a vrut, dacă vreţi, copleşirea, cu această prezenţă militară, şi descurajarea unei rezistenţe care, cum să spun, era una aşteptată mai ales dacă ne amintim de anul 1956, ceea ce s-a întîmplat în Ungaria. Cred că s-a mizat pe această prezenţă extraordinară în aşa fel încît cei care ar fi fost tentaţi să opună rezistenţă să nu aibă nici o dorinţă să facă acest lucru...
Europa Liberă: Dar iată că se pare că cehii şi slovacii au întîmpinat absolut paşnic sau în cea mai mare parte paşnic trupele, tancurile care au apărut ca din senin pe străzile Pragăi şi nu a existat la chemarea conducerii de atunci rezistenţă armată sau violentă. Nu-i aşa?
Igor Caşu: Aşa este. Deci, dacă este să comparăm Ungaria 56 cu Cehoslovacia 68, pentru că în Ungaria a fost o rezistenţă remarcabilă – se ştie foarte bine acest lucru - lupte de stradă, oameni înarmaţi ş.a.m.d. În 68 lucrul acest nu s-a întîmplat – au fost doar nişte ciocniri violente, au fost vreo 20 de persoane din ostaşii sovietici morţi, vreo cîteva zeci răniţi, foarte puţini în comparaţie cu 56. De ce în Cehoslovacia n-a fost această rezistenţă, n-a fost această ciocnire violentă?
O explicaţie ar fi că ceea ce s-a întîmplat de fapt în 68, începînd cu ianuarie, cu numirea sau alegerea, mai bine zis, a lui Alexander Dubček – slovacul care era în favoarea destalinizării, care a cîştigat această luptă împotriva lui Novotný, care insista pe păstrarea cursului dur anterior - această discuţie, ceea ce se întîmplă şi ceea ce se numeşte de fapt primăvara de la Praga a cuprins doar elita de partid şi intelectualii şi doar în momentul în care are loc invadarea Cehoslovaciei de către URSS şi ţarile membre ale Pactului de la Varşovia, în afară de România, atunci se decid să adere la acest program de reînoire, de destalinizare de fapt, şi ţăranii, şi muncitorii. Dacă cumva anterior aceste discuţii ar fi antrenat şi aceste categorii largi ale populaţiei, să spunem aşa, s-ar fi putut să ne aşteptăm la o rezistenţă comparabilă cu cea din 56...
Europa Liberă: De fapt - de vreme ce a fost ucisă vara, cum spunea cineva - când a început „Primăvara de la Praga” şi de ce a fost denumită aşa? Este adevărat că a preluat denumirea unui festival de muzică?
Igor Caşu: Da, este vorba despre un festinal care se făcea anual în 12 mai la Praga şi atunci, de fapt, a fost scînteia, deci, ceea ce s-a început din ianuarie 68, atunci s-a văzut că intelectualii au căpătat încredere în acest program nou de reînoire. De fapt, apogeul acestei primăveri de la Praga nu este în primăvară – este legat simbolic de acest festival – dar apogeul este în 25 iunie 1968, cînd de fapt are loc abolirea cenzurii – un fapt care începe să deranjeze Moscova, pentru că ştiţi ce înseamnă abolirea cenzurii într-un regim comunist – pierderea controlului asupra informaţiei, asupra acestor instrumente de manipulare.
Europa Liberă: Înăbuşirea Primăverii de la Praga a avut ca efect renunţarea largă la ideea de reformare a socialismului, la „ideea de socialism cu faţă umană”, iar apoi în general la ideea de socialism. Ce alte efecte a avut acea „perestroika” prematură de la Praga?
Igor Caşu: Într-adevăr, a fost acest program al Primăverii de la Praga foarte asemănător cu perestroika lui Gorbaciov în ce sens? În sensul că s-a dorit o destalinizare dusă pînă la capăt, adică mai mult decît a spus Hruşciov. Se vroia o condamnare a rolului represiv al partidului, se vroia o anumită democraţie în societate – mai întîi în partid şi apoi în societate – se vroia reabilitarea dreptului minoritarilor din partid de a-şi exprima părerea, ceea ce numea Lenin fracţionism şi a interzis asta înaintea morţii sale. Lucruri care au deranjat Moscova.
Care au fost efectele? Deci, a fost evident o decurajare pentru alte partide care se gîndeau să facă acelaşi lucru, şi de fapt vreau să spun că, contrar celor ce s-au spus oficial că „ajutorul frăşesc” al URSS şi al ţărilor Pactului de la Varşovia pentru a salva socialismul din Cehoslovacia a fost o invenţie, pentru că Dubček nu avea intenţia să introducă un sistem multipartit, cum a fost cazul în 56, nu a cerut ieşirea din Pactul de la Varşovia. Deci a fost, dacă vreţi, o încercare inocentă de a reînnoi socialismul, dar această încercare a deranjat foarte mult şi vreau să accentuez acest lucru, nu atît URSS-ul, cît ţări cu un regim foarte conservator, precum Polonia lui Gomulka sau Germania de Est a lui Walter Ulbricht. De fapt, aceaștia doi sunt cei care îl conving pe Brejnev, care ezita la început, să producă această invazie şi să înăbuşe această încercare de construcţie a socialismului cu faţă umană.
Europa Liberă: Foarte scurt, domnule Caşu... Cum s-a întîmplat că Ceuşescu s-a pomenit la un moment dat aproape un fel de „hulub al păcii”, cum se spunea în limbajul epocii?
Igor Caşu: Aici există o nuanță. Se ştie că, uite, România a refuzat să participe la această invazie – dar nu este chiar aşa. Aici este o nuanţă. Pe 11 iulie are loc adoptarea unei declaraţii a ţărilor din Pactul de Varşovia, la iniţiativa URSS, unde se condamnă aceste reforme care, cum vă spuneam, au început să deranjeze din moment ce s-a anulat cenzura şi au început să se spună prea multe despre stalinism, rolul partidului în perioada formativă a regimului – atunci a fost această declaraţie şi România a refuzat să o semneze. Şi respectiv în momentul în care se decide invadarea Cehoslovaciei în august, România nu este invitată pentru că se anticipează că va fi un refuz. Deci, aceasta este nuanţa - nu că Ceuşescu nu a vrut, sigur că el porneşte, să spunem aşa, are o atitudine foarte clară din iulie – dar în ceea ce priveşte participarea cu forţe – este această nuanţă.
Europa Liberă: Trupele sovietice au mai rămas în Cehia până în 91... A venit apoi cea mai gravă catastrofă geopolitică, aşa cum a calificat Vladimir Putin căderea URSS… A oferit Federaţia Rusă suficiente argumente Cehiei şi Slovaciei, de exemplu, ca practic a renunţat la moştenirea URSS, că nu mai are, cum să zic, dorinţa şi capacitatea, dar mai ales dorinţa de a rezolva prin intermediul armelor diferite dezacorduri cu ţările vecine sau ţările mai îndepărtate?
Igor Caşu: Da, Putin a spus asta, dar el a mai spus şi altceva. În primul mandat, mi-aduc aminte o conferinţă de presă cu cancelarul Germaniei, el a spus că URSS era un imperiu. În al doilea mandat a spus cu totul altceva, deci este aici o nuanţă.
Ceea ce s-a întîmplat în 68: mai întîi a încercat să se legitimeze, dacă vreţi - în planul politicii externe - această invazie a fost numită doctrina Brejnev adică dreptul URSS şi a ţărilor Pactului de la Varşovia la această invazie în spaţiul ţărilor socialiste. Pe urmă Rusia a condamnat asta – sunt o serie de publicaţii critice la ceea ce s-a întîmplat. Dar se observă că după 91 Rusia într-un fel continuă acest comportament al URSS-ului şi îşi rezervă în cazuri extremale acest drept de a interveni în ajutorul popoarelor, noi ştim cazurile cu Osetia de Sud şi Abhazia mai recent...
Europa Liberă: Apropo, în 2008, la 40 de ani de la invadarea Cehoslovaciei şi suprimarea rezistenţei paşnice, circa 60 % din cehi şi slovaci, potrivit sondajelor, nu erau gata să ierte Moscovei invadarea şi ocuparea patriei lor la 1968. Odată cu timpul, atitudinea cehilor şi slovacilor faţă de Rusia a început să se schimbe în bine, dar a venit 2008 – cu războiul din Osetia de Sud şi această tendinţă s-a spulberat… În general, dle Caşu, câtă dreptate acordaţi, de exemplu, celora care continuă să considere Rusia, ca şi URSS, un fel de „prieten care vine la tine cu tancul”, cum ironizau cehii la 1969?
Igor Caşu: Aici, sigur, ceea ce s-a întîmplat în Osetia şi Abhazia a redeschis această rană, a fost, am observat cu toţi în presa occidentală în special, a fost o relansare a acestor mesaje antiruseşti, din partea Ţarilor Baltice deci, chestia asta cu scutul antirachetă din partea Poloniei, din partea României mai tîrziu... deci, toate aceste ţări care aveau o istorie foarte neplăcută în relaţia cu Rusia. A fost deci această rusofobie, pe care americanii nu o prea înţelegeau, precum şi cei din Europa de Vest...
Europa Liberă: ...vedeţi că şi Saakaşvili, preşedintele georgian a făcut comparaţia respectivă dintre „invazia” Rusiei în Georgia în 2008 şi...
Igor Caşu: Sigur, da. Saakaşvili probabil a vrut chiar să pună un semn de egalitate între URSS şi Rusia, evident pentru a reînnoi, dacă vreţi, aceste mesaje din Războiul Rece o componentă a căreia era această demonizare a Rusiei. Desigur, a fost o mişcare inteligentă din această perspectivă...
Europa Liberă: Dle Caşu, vă mulţumim pentru această discuţie matinală.