Singurul pompier eficient este timpul care, după ce se satură de dezastrul de la maternitatea Giuleşti poate stinge incendiul cu alte inundaţii.
S-a spus la început, adică luni seara, că o explozie a distrus salonul de naşteri premature al maternităţii Giuleşti. S-a afirmat apoi că explozia fusese precedată de un incendiu care ar fi mocnit minute în şir. Ulterior, s-a aflat că, de fapt, explozia nu a existat, ci doar un incendiu declanşat probabil de instalaţiile electrice supraîncărcate sau defecte. În cele din urmă, am ajuns să vedem momente ale dezastrului pe caseta de supraveghere instalată pe culoarul maternităţii.
Zeci de oameni, unii fugind, alţii privind curioşi. Sunt mame şi taţi, medici şi asistente. Singurul inconvenient de care au suferit aceşti oameni a fost fumul pe care l-au evitat fugind. După ce focul s-a stins iar discuţiile televizate şi-au redus intensitatea a fost momentului bilanţului. În vreme ce mulţi bebeluşi au murit şi alţii sunt în stare foarte gravă, niciun medic, asistentă, paznic sau salariat al maternităţii, tată sau mamă nu a avut nici măcar un fir de păr ars.
Până la sosirea pompierilor, adevăraţii salvatori ai unor bebeluşi deja muribunzi, nimeni nu a pus mâna pe un scaun să spargă ferestrele salonului pentru ca fumul să se evacueze mai repede. Acum ştim că primii care s-au stins au fost bebeluşii expuşi la fum şi monoxid de carbon. Nimeni nu şi-a ars mâinile sau plămânii pentru a salva vieţile copiilor din acel salon, în ciuda faptului că exista pericolul real ca focul pe care-l contemplau frământaţi de instinctul autoconservării să se extindă la camera alăturată unde se aflau copiii născuţi la termen.
S-a pierdut mult timp preţios şi nu a existat nici cea mai mică tentativă de a face altceva decât de a da bir cu fugiţii în calea unui incendiu a cărui amploare putea fi, totuşi, controlată. Probabil că toţi cei prezenţi ştiau că decât un erou mort mai bine un cetăţean cu frică de Dumnezeu viu. Să presupunem, totuşi, că le-a fost frică să distrugă bunurile spitalului. Nefiindu-le clară amploarea dezastrului, nu au vrut să riposteze disproporţionat.
Poate că au aşteptat pe cineva cu legitimaţie să spargă oficial ferestrele salonului. Un om care ştie ce chestionare şi tabele trebuie completate după aceea. Un şef. Aşteptau degeaba. Asistentele sărbătoreau, se pare, o onomastică într-un salon alăturat. Nu puteau fi deranjate. Puteau fi aşteptate. Iar despre medici nu avem ştiinţă. Au fost înghiţiţi de hăţişurile codului deontologic. Ministrul sănătăţii, informat prost şi târziu, a stat atârnat la capătul unui fir telefonic, preferând să mediteze la ştirile despre incendiu în bătaia aerului condiţionat. La fel şi primarul Capitalei, pierdut undeva pe harta turistică, dincolo de zona de acoperire electorală.
Secţia de neonatologie a spitalului şi, în special, cea de naşteri premature fuseseră echipate cu aparatură medicală de ultimă generaţie. A costat două milioane de euro şi a transformat un spital, de altminteri insalubru, într-o destinaţie posibilă a cazurilor disperate. Dacă investeau o sută de euro în plus pe întrerupătoare şi cabluri noi, poate că ar fi evitat incendiul.
S-a văzut, cu această ocazie, dacă mai era necesar, cât de găunos şi vulnerabil este întregul sistem spitalicesc. Cât de puţin sunt pregătiţi oamenii să facă faţă presiunii, să înfrunte catastrofele. Laşitatea lor şi mizeria din sistem au început să facă victime pe scară industrială. Iar acum singura preocupare a acestor oameni este să simuleze responsabilitatea şi să caute vinovatul. Iar dacă sunt ei înşişi vinovaţi, să inventeze repede altul.
Cu toţii ştiu că singurul pompier eficient este timpul care, după ce se satură de dezastrul de la maternitatea Giuleşti poate stinge incendiul cu alte inundaţii. Cum ar fi torentul de rromi repatriaţi din mărginimea Parisului.