„La noi aici, partea asta de Costeşti, oamenii întotdeauna se duc şi la votare. Întotdeauna. Da încoace de-acum sunt alţii.”
Europa Liberă: Sunteţi preşedintele Biroului electoral al Secţiei de votare numărul 15 de la Costeşti, Valeriu Sulă.
Valeriu Sulă: „Da, exact”.
Europa Liberă: Cum se prezintă situaţia la această oră, ora 10?
Valeriu Sulă: „Au participat deja trei procente de alegători. Îs 80 de persoane. Avem pe listă 2 919 de alegători.”
Europa Liberă: Lista a fost întocmită corect?
Valeriu Sulă: „Sunt vreo câteva persoane, care s-au scăpat din vedere – au evidenţa aici, în sat, dar la Primărie au scăpat. Sunt observatori din partea Partidului Comuniştilor, din partea Partidului Democrat, Partidului Liberal.”
Europa Liberă: Sunteţi observator din partea?
- „Din partea comuniştilor.”
Europa Liberă: Nu aţi văzut abateri de la legislaţie?
- „Nu, nu, tot normal merge, până ce.”
Europa Liberă: De fapt, PCRM a chemat lumea să boicoteze referendumul.
- „Acum eu sunt ocupat.”
Europa Liberă: Credeţi că lumea a ales să meargă la piaţă, la biserică şi pe urmă la vot?
- „Da, exact aşa. În primul rând ne gândim la Dumnezeu.”
- „Eu alegerea am făcut-o de-amu. Odată pentru totdeauna. Am ales pe Domnul Isus. Şi mai mult nu aleg pe nimeni.”
Europa Liberă: Şi nu participaţi nici la o alegere?
- „Nu, n-avem dreptul. Aşa ne spune Scriptura.”
Europa Liberă: Mergeţi la referendum?
- „Da, canecina. Mă duc, numaidecât.”
Europa Liberă: Când?
- „După ce vând marfa. Şi mă duc la referendum.”
Europa Liberă: Da câţi puişori aveţi?
- „Am mulţi – 200. Am să votez „pentru”, mătincă.”
Europa Liberă: Ce preşedinte vă doriţi?
- „Ei, de-amu prea multe întrebări. Eu nu prea mă rezbiresc. Eu, iaca, mai tare mă răzbiresc în pui.”
Europa Liberă: Ce calităţi trebuie să aibă viitorul şef de stat?
- „Să fie cinstit şi să-şi iubească poporul. Să nu fie corupt.”
- „Să se uite cu ochii şi la lumea asta, de la ţară. Vă spun drept că e foarte greu. Bani nu-s. Pământu-i scump.”
Europa Liberă: De lucrat?
- „Da cum? Şi nimic mai nu luăm de pe dânsul.”
Europa Liberă: Ce aţi dori să facă viitorul şef de stat?
- „Să oprească lumea aici în ţară, să poată lucra, să nu fugă.”
- „Corupţia. La noi asta e principala problemă. Totu-i corupt. Tot.”
- „Orişiunde nu te-ai duce, e corupţie.”
Europa Liberă: Păi, da nu-i vinovat cetăţeanul că plăteşte?
- „Da. Dar altfel nu faci nimic.”
- „Să pună, în primul rând, şi nişte impozite, ca omul să poată plăti impozitul cela. Şi atunci o să avem şi economie în ţară.”
Europa Liberă: Acum sunt mari impozitele?
- „Pentru ţărani sunt foarte mari. Nimeni nu le plăteşte, că nu le poate plăti.”
- „Poliţa medicală. Degeaba au mai pus ei poliţele astea să le cumpere lumea, că unde nu te duce prin spitale, până nu dai bani, nu faci nimic.”
- „Şi corupţie şi toate celea se face numai datorită la sărăcie. Iaca de ce.”
Europa Liberă: De ce s-a ajuns la acest referendum?
- „De ce s-a ajuns? Fiindcă comuniştii ne-au dictat ceea ce au vrut ei. Şi dacă mai departe o să ne dicteze, încă mai rău o să fie. Atât.”
- „La noi aici, partea asta de Costeşti, oamenii întotdeauna se duc şi la votare. Întotdeauna. Da încoace de-acum sunt alţii.”
Europa Liberă: Aţi mers la referendum?
- „N-am mers, încă.”
Europa Liberă: Veţi merge la referendum?
- „Nu. Oi, lăsaţi pe mine în pace.”
Europa Liberă: La referendum veţi merge?
- „Nu.”
Europa Liberă: De ce?
- „Nu vreau.”
Europa Liberă: Veţi merge la referendum?
- „Mîine. Numai nu azi.”
Europa Liberă: Dumneavoastră?
- „Nici atâta.”
- „Da pe cine să votăm? Totuna ei pun în buzunarele lor, noi nu punem nimic. Nu ne-a făcut nimic până acum, nici n-are să ne facă, nici n-am nădejde.”
Europa Liberă: Ce vârstă aveţi? Câţi ani aveţi?
- „Din 32. 78 de ani.”
Europa Liberă: Cum vreţi să fie viitorul preşedinte?
- „Care o să-l lase Dumnezeu. Să fie bun şi să se gândească dacă poate el reuşi să îndeplinească cerinţele norodului, să pună. Dar dacă nu poate îndeplini cerinţele oamenilor, nu trebuie.”
Europa Liberă: Ce trebuie să faceţi, dacă mergeţi să votaţi?
- „Să alegem, numai nu comuniştii.”
- „Trebuie de votat, că asta e viitorul nostru.”
Europa Liberă: Astăzi pentru ce se votează, astăzi?
- „Contra” ori „pentru”.