Se vede foarte clar astăzi că de bunele relații româno-americane au beneficiat guvernul, clasa conducătoare, mai puțin poporul, și că ele au contribuit la consolidarea unui regim a cărui existență nu mai este astăzi nici chiar în interesul Occidentului.
18 februarie 1986
Editorial săptămînal.
de Vlad Georgescu
Savantul român Mihai Botez despre relațiile româno-americane.
„Vom începe să transmitem, în cadrul Actualității românești, un foarte interesant studiu - sau poate ar fi mai bine să-l numesc eseu - al matematicianului și viitorologului Mihai Botez despre relațiile româno-americane. [...] Eseul lui Mihai Botez mi se pare cu atît mai important, cu cît relațiile româno-americane reprezintă astăzi un subiect asupra căruia se discută mult, mai ales în Statele Unite și, de cele mai multe ori, în contradictoriu.
Textul lui Mihai Botez, intitulat Relațiile dintre guvernul Statelor Unite și România între 1968-1965. O privire independentă de la București, a fost scris în iulie 1985. [...]
Botez subliniază, pe bună dreptate, că apropierea româno-americană a avut, din punctul de vedere al Washingtonului, cauze complexe, în primul rînd de natură geopolitică. Americanii au sperat că acțiunea autonomistă a României va sparge întrucîtva monopolul blocului sovietic, acțiunea de apropiere față de București trebuind deci înțeleasă, în primul rînd, în funcție de strategia globală americană. Au fost, desigur, și alți factori, cum ar fi dorința de a se putea folosi de un util canal de comunicare cu țări cu care americanii nu aveau contacte, dar și cu rușii; a fost apoi și interesul oamenilor de afaceri pentru piața românească pe cale de deschidere; a fost și un oarecare interes pentru politica internă a noului regim și speranța că antisovietic ar putea să însemne, măcar în parte, și anticomunist sau, în orice caz, prooccidental.
Toate acestea au făcut interesant cazul românesc pentru americani, și pentru alți occidentali, de altfel, și au dus la apariția unui foarte mare capital de simpatie, de credit, pentru regimul de la București. [...]
Venirea la putere a președintelui Carter a schimbat însă în mare măsură datele problemei. Noul președinte a mutat accentul în relațiile sale cu lumea comunistă de pe considerentele geopolitice pe cele ideologice, în primul rînd pe problema drepturilor omului. Aceasta a dus, pe de o parte, la reevaluarea politicii americane față de România și, pe de altă parte, la începutul unui proces de dezamăgire care se va dezvolta și mai accentuat în anii ’80.
Cu toate acestea, în mare parte, relațiile româno-americane au continuat să fie bune, - crede Miahi Botez - și argumentele sale mi se par convingătoare, în primul rînd pentru că Washingtonul nu a citit corect acumularea de semne care arăta că speranțele puse în evoluția internă a regimului de la București nu se împlineau. Pînă la începutul anilor ’80 s-a crezut în capitalele vest-europene că antisovietic înseamnă și anticomunist, că odată independenți, comuniștii români se vor dezice și de modelul intern de dezvoltare. Se credea încă în liberalizare sau măcar într-o relativă deschidere internă, deși semnele care să indice contrariul se acumulau. Cu alte cuvinte, în capitalele vest-europene nu se vedea că în România se petrecea altceva decît se credea că să petrece. [...]
Președintele Reagan a continuat să pună accentul pe problema drepturilor omului, al cărui înțeles a fost mai lărgit, extins de la dreptul de emigrare, la drepturile omului în general, un interes deosebit fiind arătat drepturilor religioase. In același timp, evoluția internă a regimului de la București, eșecul strategiei sale de dezvoltare economică, fidelitatea față de modelul stalinist au limitat mai mult punctele de convergență posibile.
Situația de astăzi deci - posibilitate anulării clauzei, vizite la București despre care să se declare „nu pot să spun că am avut o convorbire care să fi produs un rezultat agreabil” (citat din secretarul de stat Schultz), sau „nu vom fi părtași la ceea ce fac ei propriului popor” (l-am citat pe congressmanul Christopher Smith) - situația de astăzi, deci, nu este rezultatul unor factori de circumstanță, ci rezultatul unor evoluții interne românești care au limitat în mod obiectiv interesul american pentru România.
Se vede foarte clar astăzi că de bunele relații româno-americane au beneficiat guvernul, clasa conducătoare, mai puțin poporul, și că ele au contribuit la consolidarea unui regim a cărui existență nu mai este astăzi nici chiar în interesul Occidentului. [...]
Eu cred că eseul lui Mihai Botez ar trebui citit în primul rînd de diriguitorii de la București, care nu încetează să se mire de imaginea proastă pe care regimul lor o are în Apus. [...]
Editorial publicat în Vlad Georgescu, România anilor '80. Texte antologate de Gelu Ionescu. Editura Jon Dumitru, München - București, 1995, pp. 159-161.
(O arhivă sonoră din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).