O poftă năpraznică de încheiere a conturilor cu actuala putere pare să devină tot mai contagioasă.
20 septembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Emil Hurezeanu).
Romania pre si post electorala.
Apropiatele alegeri din Iugoslavia precipită un curs nou şi interesant al UE, relevant şi în cazul Romaniei, pre şi post electorale. Intervenţia NATO condusă de Statele Unite în primăvara anului trecut a inaugurat dreptul la intervenţia militară umanitară. Acesta a suspendat normele dreptului internaţional clasic: suveranitatea statului naţional, concept intangibil al teoreiei şi practicii internaţionale a fost considerată mai puţin importantă decăt stabilirea păcii interetnice, fie şi prin mijloace violente. Pax Americana nu a restabilit însă în fosta Iugoslavie decît o pace aparentă şi inoperantă, atît pentru sîrbi cît şi pentru albanezi.
Uniunea Europeana s-au autoinvestit, în consecinţă, în rolul unei puteri de stabilizare, după pacificarea viciată, cerînd, între altele, în numele aceleeaşi real politici, ridicarea rapidă a sancţiunilor economice impuse Belgradului şi mai nou, condiţionînd sprijinirea deplină a intereselor naţionale iugoslave pe plan economic, politic şi diplomatic de schimbarea regimului la Belgrad. Acolo unde se opresc şi, fără să eşueze, nici nu cîştigă americanii, după o soluție militară în forţă, preiau acum ştafeta vest europenii oferind soluţii de pace constructivă în schimbul înlăturării, prin alegeri a lui Miloşevici. Suveranitatea naţională apare din nou depăşită de practica politica internaţională. (...)
Romania cunoaşte o evoluţie dificilă: viitoarele alegeri, în condiţiile acumulării insatisfacţiei sociale, pe fondul unui deceniu de reforme democrate ratate, fac posibilă nu doar alternanţa stîngii la putere, explicabilă şi normală, ci şi monopolizarea puterii în stat de Ion Iliescu şi PDSR. Atît fostul-viitorul preşedinte cît şi partidul său, au impus în ultimul deceniu un model de dezvoltare internă şi de opţiuni externe privit cu neîncredere de Statele Unite şi de EU. Recentul turneu american al domnului Iliescu, deşi un succes de imagine internă, în Romania, a marcat şi rezerva de fond a Washingtonului faţă de noul candidat. Acesta a fost primit, am reţinut, doar de politicieni de rangul al treilea. A spus-o si politologul Silviu Brucan şi are dreptate. (...)
Electoratul PDSR şi al domnului Iliescu are aşteptări febrile care nu se vor lăsa uşor amăgite sau amînate. O poftă năpraznică de încheiere a conturilor cu actuala putere pare să devină tot mai contagioasă, pe de altă parte în rîndurile PDSR. Vor reuşi noii guvernanţi să împace revanşa cu reforma în interior, mulţumindu-şi şi alegătorii şi confirmînd în acelaşi timp angajamentul continuării reformei în exterior ?
Dacă la Belgrad alegerile de de duminică vor fi cîştigate de Miloşevici, comunitatea europeana va privi spre Bucureşti cu maximă încordare şi severitate în aşteptarea alegerilor din Romania dacă cîştigă Ion Iliescu şi PDSR.
Dacă varianta Koştuniţa care cîştig de cauză, naţionalism temperat şi deriva de la normele occidentale în numele reconstrucţiei interne cvasi democratice dar stabile practicata şi de regimul Iliescu timp de 7 ani, va deveni, (...) onorabilă pentru occidentali şi în raporturile cu Romania.
Progresul ţării ţine însă şi de ritmul rapid al Occidentalizării ei, mai mult decît de stabilizarea crizei post comuniste prelungite. Nimeni nu va contesta în termenii real politicii o opţiune de restaurare populistă prin votul democratic produs de dezamăgirea cronică a majorităţii. Legitimitatea noului regim Iliescu, care va reveni la conţinutul şi stilul guvernării dintre 1990 şi 1996, dacă acesta va fi cazul, va fi o scuză uşoară pentru Occidentali, oricum excedaţi de grijile est europenilor.
Aşa sunt romanii, le respectăm dorinţa, vor spune ei, surîzători, închizînd, încet, dar sigur, geamlîcul ghişeului pe care scrie NATO şi EU.