6.10 - București: „Du-te tu, ca să stau eu"

Horia Roman Patapievici

Horia Roman Patapievici: Chiriașul se foloseşte de venalitatea anumitor partide politice pentru a profita prin violenţă de o proprietate care nu-i aparţine.


Actualitatea (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Horia Roman Patapievici).

„Dă-te tu, ca să stau eu”.

Imaginaţi-va un vagon aglomerat de tren. Oamenii, claie peste grămadă, stau nervoşi pe culoar. Prin geamul despărţitor, fiecare om de pe culoar poate vedea interiorul compartimentelor. Spre deosebire de oamenii care au bilet fără loc şi care stau în înghesuială, oamenii care au bilet cu loc, stau confortabil, pe banchete. Spaţiul ocupat de un compartiment este dublul spaţiului oferit pe culoar celor care stau în picioare în dreptul fiecărui compartiment. Ai spune: ce nedreptate! Un anumit spaţiu e cheltuit pentru doar 6 oameni, în timp ce un spaţiu de două ori mai mic este oferit pentru a adăposti de doua ori mai mulţi, în picioare, înghesuiţi, unii în alţii. Filosofiile oamenilor care stau pe culoar, respectiv în compartiment sunt foarte diferite. Cei de pe culoar sunt „revoluţionari”. Cei din compartiment, sunt „conservatori”.

În acelaşi vagon, datorită faptului aparent inofensiv că s-au pus în vînzare atît bilete cu loc cît şi bilete fără loc, doua tipuri de umanităţi stau faţă în faţă, gata să se sfîşie. Umanitatea care stă în picioare uită că a plătit mai puţin decît oamenii din compartimente şi că a optat voluntar pentru un mers incomod, din motive de grabă. Umanitatea care stă în picioare urăşte umanitatea care stă jos, deoarece, cei care stau în picioare vor să stea, cu orice preţ jos. In schimb, umanitatea care stă jos, vrea cu orice preţ să-şi păstreze locul. Este o concurenţă bezmetică care anulează toate legile politeţii şi ale bunei creşteri. Dacă nu ar fi fost aglomeraţie, cîte un om bine crescut din compartiment ar fi oferit pentru un timp locul său unuia mai bolnav ori mai bătrîn care stă în picioare pe culoar. Dar, fiind război datorită aglomeraţiei, nici o politeţe nu este permisă. Umanitatea care stă în picioare vrea sa dea afară din compartiment umanitatea care stă pe scaun. Iar umanitatea care stă pe scaun cere evacuarea de pe culoar de către oamenii de ordine a umanităţii care stă în picioare în faţa compartimentului ocupat de ea.

Această situaţie împietrită de „război” orb este deodată modificată de coborîrea din compartiment a unuia dintre călători la una din staţii. S-a făcut un loc liber! Acesta este imediat ocupat de unul din oamenii care stătea pe culoar în picioare. Pentru cel care a găsit un loc pe scaun filosofia însă s-a schimbat în mod radical: nu mai este un „revolutionar”, a devenit un „conservator”. Începe să vocifereze şi el împotriva celor care fac dezordine pe culoare şi a adoptat integral punctul de vedere al umanităţii care are un loc, împotriva umanităţii care nu are încă unul. Toată aceasta situaţie grotescă, dar cu potenţial de violenţă a fost zugrăvită de Cezar Petrescu într-unul din romanele sale. Morala poveştii era că oamenii îmbrăţişează cu fanatism filosofia pozitiei materiale pe care o ocupă, fără să reflecteze nici o clipă la valoarea morală a opiniei pe care o susţin cu agresivitate. (...)

Chiriaşii sunt oamenii care au bilet fără loc şi care, prin răsturnarea istoriei au trecut de pe culoar în compartiment. Proprietarii sunt cei care au cumpărat un bilet cu loc dar care au fost dati afară cu forţa afară din compartiment de o coaliție a celor de pe culoar şi a unor bandiţi care au oprit pentru moment trenul între statii. Acum, legalitatea a fost restabilită: dar situaţia din vagon s-a inversat.

Cei care aveau bilet cu loc, stau în picioare. Iar cei care au bilet fără loc stau pe banchetă şi nu mai vor s-o elibereze primilor ocupanţi. Aceştia şi-au păstrat concepţia celor care stau pe scaun şi vor să redobîndească vechea pozitie. Ultimii şi-au lepădat concepţia celor care stau pe culoar şi nu mai vor să abandoneze pozitia celui care sta pe scaun. Cine are dreptate ? Nu cumva, ca în istoriile morale proaste, au la fel de multă dreptate şi unii şi altii ?!

Părerea mea este că NU. Una dintre cele doua tabere are dreptate, cred, în mod absolut. Şi anume are dreptate tabăra care îşi poate defini pozitia proprie fără a recurge la pozitia celeilalte. Evident, această tabără este aceea a proprietarilor.

Într-adevăr, prin faptul că chiriaţii se luptă să devină proprietari, ei dovedesc că preţuiesc mai mult pozitia de proprietar decăt pe cea de chiriaş. Dacă îi refuză proprietarului dreptul de proprietate o fac, numai şi numai pentru că filosofia spontană pe care au adoptat-o este filosofia lui „du-te tu, ca să stau eu”. Chiriaşul nu neagă ideea de proprietate, el neagă doar faptul că proprietatea la care rîvneşte el, ar trebui să revină vechiului proprietar. În rest, după ce va fi declarat proprietar, fostul chiriaş va dori, asemeni proprietarului de ieri, ca proprietatea lui sa devină... sacra. Ceea ce înseamnă că pozitia corectă este a proprietarului şi nu cea a chiriaşului. Acesta din urmă se foloseşte de venalitatea anumitor partide politice pentru a profita prin violenţă de o proprietate care nu-i aparţine.