Potrivit unui proiect de lege, elaborat de guvern, dar aprobat de Parlament, ar urma sa se constituie un fond dintr-un împrumut contractat de la o bancă, din care să se facă plăţi către păgubiţii la FNI, la concurenţa sumei maxime individuale de nici 5 salarii medii pe economie.
16 octombrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Ilie Șerbănescu).
Răspunderi neonorate în cazul FNI.
După cum ati aflat din programele noastre, vineri, guvernul a aprobat un proiect de lege prin care ministerul de finanţe este autorizat să garanteze un împrumut de pe piaţa bancară internă în limita maximă a sumei de 500 de miliarde de lei. Banii ar urma sa fie alocaţi în 12 tranşe lunare, iar priorităţile vor fi investitorii care au recuperat sume mai mici de 20 de milioane de lei, nmumarul acestora fiind de peste 170 de mii. Despre soluţia Isărescu în cazul FNI, în analiza economică semnată de Ilie Şerbănescu:
In aprig disputata şi puternic politizată problemă a păgubiţilor de la FNI domnul Isărescu a procedat abil pentru a ieşi din corzi. Pur si simplu a luat cartoful fierbinte pe care Parlamentul i-l pusese în mînă şi l-a trimis înapoi, frumos împachetat forumului legislativ. Parlamentul, ca sa scape de responsabilitate îi ceruse să găsească o formula de despăgubire a păcăliţilor de la FNI, deşi guvernul nu avea în mod direct nici o implicare în problemă. Si oricum răspunderea Parlamentului era mult mai mare şi mult mai directă decît cea a guvernului, în chestiunea cu pricina, căci, daca s-a întîmplat ce s-a întimplat la FNI este, înainte de toate, din cauza lipsei de supraveghere din partea CNVM, instituţie în subordinea, nu a guvernului, ci a Parlamentului.
Pentru a pasa înapoi cartoful, încă fierbinte, domnul Isărescu a inventat o formula alambicată. Potrivit unui proiect de lege, elaborat de guvern, dar aprobat de parlament, ar urma sa se constituie un fond dintr-un împrumut contractat de la o bancă, dar garantat de guvern, din care să se facă plăţi către păgubiţii la FNI, la concurenţa sumei maxime individuale de nici 5 salarii medii pe economie, adică de circa 14, 5 milioane lei. Cei nemulţumiţi de o asemenea compensare individuală sunt invitaţi să aştepte decizia justiţiei care întîrzie şi iar întîrzie să se pronunţe în problemă, pe fond. (...)
Politiceşte, poate că este mai profitabil aşa, cu problema lăsată în coadă de peşte. Domnul Isărescu, un maestru al dansului între două luntre s-a descurcat de minune şi în cazul în speţă, fără îndoială, complicat. Ca om politic, domnul Isărescu iese bine din corzi, neplătind, fără a spune a spune că refuză să plătească, deşi, în mod evident, anumiţi investitori la FNI îşi vor continua protestele de stradă.
Ca economist însă, lucrurile nu mai stau chiar aşa. A angaja banul public, indiferent de formulă, pentru a despăgubi păcăliţii de la FNI este cam o blasfemie la adresa meseriei de economist. FNI a fost un fond de investiţii privat, unde participaţiile se fac, ca investitor, adică pe propriul risc şi oricum fără vreo garanţie din partea statului. FNI nu poate avea vreo legătură cu banul public. Si ban public este şi banul public din prezent şi banul public din viitor. Banul public rămîne ban public şi dacă la acesta se apelează direct, şi dacă se apelează indirect.
Ce înseamnă însă garanţii guvernamentale pentru un credit contractat de la o bancă pentru a face plăţi către păgubiţii de la FNI, decît angajarea banului public?! Domnul Isărescu nu avea decît să refuze categoric angajarea banului public în despăgubirea păcăliţilor de la FNI, cu care, repetam, banul public nu are absolut nici o legătură şi să-şi asume întreaga responsabilitate a decizei sale.
De fapt şi de fapt, raţiunile economice sunt în acest caz dublate de cele politico electorale. Pentru că, în balanţă, sunt pe taler vreo 300 de mii de potenţiali votanţi, dar pe celălalt taler sunt milioane de contribuabili cărora, chiar primul reprezentant al guvernului nu le-ar putea băga mîina în buzunar, spre a-i despăgubi pe unii dintre ei, doar pentru faptul că organele indrituite ale statului nu sunt în stare, sau, şi mai grav, nu vor sa-i descopere şi să-i pedepsească pe cei ce i-au furat.