20.10 - Chișinău: Comuniștii boicotează lucrările Parlamentului

Vladimir Voronin

Comuniştii au declarat că au o serie de pretenţii faţă de Guvernul Braghiş, legate de prevederile proiectelor privatizare depuse în Parlament.

20 octombrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Comuniștii boicotează lucrările Parlamentului.


Dan Ionescu: Supăraţi de votul de joi în favoarea privatizării întreprinderilor de prelucrare a vinului şi tutunului, deputaţii comunişti au boicotat astăzi lucrările Parlamentului. Relatează Eleonora Lisnic
.

Şedinţa de astăzi a Parlamentului nu a avut loc din lipsă de cvorum. Cei 40 de parlamentari comunişti au boicotat şedinţa în semn de protest faţă de adoptarea Legii cu privire la privatizarea întreprinderilor din industria vinului şi cea a tutunului, iar din celelalte formaţiuni s-au prezentat la serviciu doar 44 de deputaţi. Preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, a cerut ca toţi parlamentarii lipsă să-şi motiveze în scris absenţa. Cei, care nu vor avea un motiv întemeiat, riscă, potrivit preşedintelui Parlamentului, să li se reţină o parte din salariu. Diacov a precizat, că indicaţia sa nu se referă şi la deputaţii comunişti, pentru că aceştea au lipsit, în opinia sa, din considerente doctrinare.

Preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov: „Eu vă rog, până marţi, la Biroul permanent argumentarea documentară a celor, care lipsesc. Şi la Biroul permanent noi o să discutăm situaţia dată.” Preşedintele Parlamentului a anunţat posibilitatea convocării unei şedinţe plenare miercuriea viitoare, pentru a fi recuperate orele de lucru pierdute astăzi.

Comuniştii au declarat că au o serie de pretenţii faţă de Guvernul Braghiş, legate de prevederile proiectelor individuale de privatizare, depuse de acesta în Parlament. În plus, ei apreciază, că Guvernul Braghiş, la fel ca şi Cabinetele anterioare, „dă dovadă de servilism în faţa dictaturii Fondului Monetar Internaţional”. Grupul parlamentar al comuniştilor l-a invitat la o discuţie pe premierul Braghiş săptămâna viitoare.

Într-o declaraţie pentru postul nostru de radio, secretarul general al Partidului Comuniştilor a declarat, că formaţiunea sa nu intenţionează să ceară demiterea Guvernului Braghiş, dar că are nevoie de o discuţie cu premierul pentru a clarifica unele lucruri.

Vladimir Voronin: „Avem întrebări faţă de Guvernul Braghiş referitor la activitatea în domeniul economiei, în domeniul problemelor sociale. Care e situaţia? Când a fost votat acest Guvern Braghiş, la 21 decembrie anul trecut, nu era finanţare nici din partea Fondului Monetar, nu era nici bugetul ţării şi, necătând la aceasta, Guvernul a început a activa şi a activat nu mai rău decât Guvernul precedent, ba chiar în unele poziţii cu mult mai reuşit. Şi noi am tras nădejde, am sperat în orice caz, partidul nostru şi fracţiunea noastră parlamentară a comuniştilor, că această activitate a Guvernului în direcţia dezvoltării economiei noastre naţionale, în direcţia protejării producătorului nostru autohton, o să fie şi mai departe pe parcurs dezvoltată. Şi acuma vedem, că acest Guvern se întoarce înapoi în tranşeele Fondului Monetar Valutar, în condiţiile astea drastice, care ni le pun ăştia de la Băncile mondiale ş.a.m.d. Şi pe noi ne interesează, pur şi simplu, acest moment. Aceasta ce-i? O întâmplare, sau ei nu văd mai mult lumina de la sfârşitul tunelului? Ce s-a întâmplat cu Guvernul?”

Voronin a declarat că parlamentarii comunişti vor participa la următoarele şedinţe în plen, iar că boicotul lor de astăzi a fost, de fapt, un test, la care au fost supuşi deputaţii din formaţiunile democratice. Comuniştii, spune liderii lor, şi-au propus să afle, cât de uniţi şi de organizaţi sunt aceştea şi dacă nu cumva pun la cale o nouă alianţă. În final, Vladimir Voronin a tras concluzia, că o nouă alianţă nu poate fi constituită şi că, până la urmă, cei care au boicotat şedinţa au fost nu comuniştii, dar deputaţii din celelalte grupuri parlamentare.

Vladimir Voronin: „Nu noi am boicotat şedinţa Parlamentului astăzi. Şedinţa Parlamentului este boicotată de acei, care n-au venit astăzi la şedinţă, din acei 54, care au votat ieri proiectul legilor despre privatizarea planurilor strategice, ultimele întreprinderi strategice ale Moldovei. Noi am vrut, pur şi simplu, să concretizăm – votarea de ieri a fost o simplă întâmplare, sau a fost o înţelegere de a lor, că ei formează, crează o nouă alianţă. Şi noi am vrut să verificăm chestia asta şi dacă ei nu lucrează mai departe în Parlament, înseamnă că ei, ca un cârd de cioroi, s-au adunat atunci, atunci când trebuia ceva, un cadavru ceva să-l împartă între ei. Astăzi s-a văzut, că ei numai interesul acesta îl au, de împărţit. Mai mult nimic.”

După discuţia cu premierul, grupul parlamentar al comuniştilor ar urma să-şi formeze „o atitudine definitivă faţă de acesta” şi, de asemenea, să decidă ce tactică va adopta în cadrul Parlamentului. Vladimir Voronin declară că nu va cere demiterea Guvernului Braghiş, dar nu precizează, dacă grupul său parlamentar ar intenţiona să-i retragă acestuia sprijinul, acordat la instalare.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.