Dacă și cartea va dispărea, vom pierde enorm din capacitatea de a înțelege și de a reține lucrurile care contează.
Știrea despre decesul celebrului Walkman nu e deloc exagerată. Marea companie Sony care a lansat acum 30 de ani Walkman-ul a anunțat că încetează producția. Ce înseamnă asta? Mult mai mult decît s-ar putea bănui.
Walkmanul, practic un mini-casetofon purtat deobicei la centură, a fost un produs de avangardă incredibil de popular. Apariția Walkman-ului a pus capăt perioadei clasice a muzicii ascultate static și a deschis era muzicii portabile, aproape oriunde și oricînd. Vreme de 20 de ani și mai bine, Walkman a fost o invenție imbatabilă. Apoi, într-un interval destul de scurt, Walkman s-a învechit și a fost răpus de apariția unui concurent în aparență la fel de imbatabil: noile suporturi digitale, așa numitele MP3.
Toate obișnuințele create de Walkman au dispărut. Un public nou, adaptat la formatele care comprimă muzica pe computer abia dacă își mai aduce aminte de trecutul deloc îndepărtat în care caseta făcea legea. Volatilitatea tehnicilor de citire a semnalelor muzicale și video e feroce. Lumile audio-video dispar și apar rapid și în totalitate, fără nostalgii și regrete. De aici, presupunerea că vitorul e complet imprevizibil. Pur și simplu, nu știm cum vom asculta și vom vedea peste 10 ani sau, chiar peste 5 ani.
De aici, presupunerea că următoarea victimă va fi cartea. Internetul și așa numiții lectori electronici au cîștigat, deja teren. Dar cartea și chiar ziarul vor rezista. Spre deosebire de muzică și de imaginea video, cartea e un obiect care își conține mesajul. Altfel spus, cititul presupune cartea, hîrtia și tiparul. E pînă la urmă indiferent pe ce ascultăm muzică sau privim filme. Cartea citită e cu totul altceva. Cartea e parte din romanul pe care îl citim. Iar dacă va fi altfel și cartea va dispărea, vom pierde enorm din capacitatea de a înțelege și de a reține lucrurile care contează.