Un sătean de pe culmile extazului în văgăuna decepţiei proverbiale.
Îmi povesteşte deunăzi o rubedenie din raionul Străşeni ce i s-a întîmplat pe şoselele patriei. Omul are parte de o roadă bogată de prăsade. Acestea însă se strică repede. De aceea, şi-a încărcat omul maşina cu prăsade şi a pornit spre capitală să le vîndă acolo.
După ce a parcurs cîţiva kilometri, a văzut, la un moment dat, un poliţist vigilent care i-a făcut semn să se oprească. Omul s-a oprit, fireşte. Poliţistul vigilent i-a verificat actele, l-a întrebat unde pleacă. „Păi, merg la piaţă să vînd nişte prăsade…” a spus săteanul. „Dă-mi şi mie vreo 2 kilograme!” îi zice poliţistul. Ce era să facă omul? Cu poliţiştii nu-i de glumit! Pune într-o pungă nişte prăsade pe care i-o dă poliţistului. Apoi dă să se întoarcă şi să plece. Şi în acest moment, poliţistul îl opreşte din nou: „Stai, că nu ţi-am plătit, omule! Drept cine mă iei? Ia, te rog, banii care ţi se cuvin!” a zis poliţistul şi i-a plătit pentru cele 2 kilograme de pere.
Şi mi-a mărturisit rubedenia că a fost uluită de cumsecădenia acelui poliţist. Şi i s-a îmbunătăţit brusc dispoziţia, şi s-a înveselit, şi chiar a fost pătruns de un imens regret, acela că avea o părere preconcepută despre poliţişti. „Ehehei, d-apoi se vede că s-au schimbat lucrurile în poliţie, se vede că poliţiştii sînt băieţi corecţi, de treabă, acum. Uite, credeam că vrea să profite de mine, dar el mi-a plătit pentru prăsadele cerute! Asta da poliţie! Ce poliţist onest!”
Binedispus, săteanul şi-a continuat călătoria şi, în momentul în care alţi doi poliţişti i-au făcut semn să oprească, omul s-a îndreptat spre ei cu multă încredere. Aflînd că săteanul merge să vîndă pere, aceşti doi poliţişti s-au arătat şi ei interesaţi de marfa din maşină: „Ia dă nişte prăsade la băieţi, nene!”
„Ehehei, şi-a zis săteanul, d-apoi eu, cu aşa poliţişti, pot să-mi vînd o parte din prăsade pînă să ajung la piaţă!” Din păcate, buna dispoziţie şi speranţele i-au fost spulberate peste cîteva clipe de cei 2 apărători ai ordinii publice, care, văzîndu-se cu punga de prăsade în mîini, au urcat în maşina lor, trîntind portierele, şi duşi au fost fără să plătească un bănuţ. Iar săteanul a rămas cu buzele umflate.
„Drăcia dracului! Poliţiştii ăştia nu-s ca precedentul! Iar eu mă grăbisem să trag concluzii. Se vede că s-a schimbat cîte ceva, dar şi mai trebuie să se schimbe multe...”, strecură printre dinţi omul care se rostogolise brusc de pe culmile extazului în văgăuna decepţiei proverbiale.