Nu poate fi propusă ca obiectiv şi nici admisă ca rezultat, răstignirea unei mari părţi a populaţiei în frig şi întuneric.
31 octombrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentator: Ilie Șerbănescu).
Guvernul și factura energetică a celor nevoiași.
Statisticile oficiale susţin că tinerii şi bătrînii sunt categoriile de vîrstă cele mai expuse costurilor, uneori foarte amare ale tranzitiei. De curînd, inspectoratul municipiului Bucureşti a transmis cuantumul burselor de studiu pentru un elev. Asemenea bursă s-a ridicat în luna septembrie la suma de 15.000 de lei. Cu alte cuvinte, beneficiarul unei asemenea burse şi-ar putea cumpăra din ea cam trei franzele pe lună. Franzele de la stat! Despre alte categorii devaforizate scrie Ilie Serbănescu în analiza sa economică intitulată „guvernul şi factura energetică a celor nevoiaşi”.
Un val de debranşări de la sistemele centrale de termoficare a cuprins toate judeţele ţării. Acum, sau tocmai acum, în pragul iernii. O iarnă care se anunţă cu mult mai aspră decît cele din ultimii ani. Unii mai înstăriţi cer debranşarea pentru a nu mai depinde de neplăţile altora. Si, mai ales, pentru a nu mai plăti pierderile din reţea, ineficienţa companiilor furnizoare în producţie şi distribuţie, renta pe care şi-o extrag din monopolul deţinut pe piaţă prin salariile neromanesti în raport cu restul economiei, fluctuaţiile în aprovizionare legate de problemele financiare cu care respectivele companii se confruntă în cerc vicios, din cauza rău platnicilor. (...)
Ajutorarea cu iz electoral la care guvernul Isărescu a recurs zilele trecute în ce-i priveşte pe săraci în achitarea facturilor energetice, nu reprezintă o soluţie a problemei, pentru că, în mod evident, atacă efectele şi nu cauzele ei.
Pe orice parte am întoarce lucrurile, din punct de vedere economic, cu o factura energetica, înţelegînd prin aceasta, electricitatea plus căldura pentru populaţie mai mare decît salariul minim pe economie sau pensia medie pe economie, constituie o aiureală. Practic este rezultatul nefericit al concepţiei potrivit căreia macrostabilizarea economiei trebuie obţinută exclusiv prin constrîngeri. (...)
S-a ajuns la situaţia absurdă, fără vreo legătură cu economia de piaţă ca la un consum mereu în scădere preţurile sa fie mereu şi fabulos în creştere. Un program economic care îşi propune sau doar realizează, desigur, între ghilimele, în derularea sa, aducerea facturii energetice la niveluri mai mari decît majoritatea cîştigurilor din salarii sau pensii nu poate constitui decît un eşec. Ceva este în neregulă în concepţie. Nu poate fi propusă ca obiectiv şi nici admisă ca rezultat, răstignirea unei mari părţi a populaţiei în frig şi întuneric.
Dar, chiar dacă ignoră complet obiective sociale şi face fetiş din anumite fixisme economice, un astfel de program îşi pune de fapt, piedici singur. Dacă populaţia nu mai plăteşte facturile energetice şi nu are alternativă, daca acestea sunt mai mari decît majoritatea cîştigurilor, atunci, în lanţ, economia se blochează. Ceea ce, după cum se vede, se şi întîmplă.