Mai eficiente au fost moaştele Sfâtului Dumitru, care a mobilizat sute de mii de bucureşteni, fără să-i cheme cineva ca la revoluţie.
Guvernul Boc a supravieţuit moţiunii de cenzură, deşi opoziţia îşi asigurase cârdăşia liderilor sindicali care au organizat, simultan, un marş de protest, şi susţinerea televiziunilor mogulizate, dintre care una tocmai anunţase că vrea s-o ia pe drumul obiectivităţii BBC-ului.
Se ştia din capul locului că moţiunea are şanse minime, opoziţia neavând majoritatea necesară. Urma ca liderul PSD, Victor Ponta, admirator al lui Che Guevra şi care uneori poartă şi şapca lui Mao Tze Dun, să-şi arate calităţile de organizator, talentele de negociator şi viclenia, apelând la nemulţumiţii din PDL şi momindu-i să voteze impotriva propriului partid. Soluţie cam imorală, dar în politică scopul scuză mijloacele, dacă Ponta l-a citit şi pe Machiavelli. Shopping-ul parlamentar părea că merge bine, în preziua moţiunii îi mai lipsea un vot, urma să apară şi acela în cursul nopţii.
Însă ziua moţiunii a început prost. Moţiunea din Parlament urma sa fie însoţită de „moţiunea străzii”, cu participarea a optzecei până la o sută de mii de sindicalişti la „cea mai mare manifestaţe de la Revoluţie încoace”. În realitate, „cea mai mare manifestaţe de la Revoluţie încoace” a fost o adunătură anemică, vreo trezeci de mii de oameni, cu pesedişti deghizaţi în sindicalişti şi chiar şi cu o galerie de fotbal. Mai eficiente au fost moaştele Sfâtului Dumitru, care a mobilizat sute de mii de bucureşteni, fără să-i cheme cineva ca la revoluţie.
Simţind pericolul, revoluţionarul Victor Ponta, înfăşurat în tricolor ca Ana Ipătescu, s-a aşezat în fruntea demonstranţilor, ca să fie văzut la televizior, înconjurat de pesedişti, printre care şi Marian Vanghelie, fin teoretician al social-democraţiei. N-a fost singura greşeală făcută de Ponta. A mai fost una care se putea termina rău. Che Guevara se vroia şi Vasile Roaita, avea nevoia de sânge, şi a anunţat că jandarmii însărcinţi cu ordinea au glonţ pe ţeavă. Nu era adevărat, demonstraţia, din fericere s-a terminat fără incidente.
Dar ceea ce a început prost în stradă s-a terminat şi mai prost în Parlament. Voturile pentru demiterea guvernului Boc şi chiar pentru a termina şi cu epoca Băsescu n-au apărut, dacă vor fi existat vreodată altfel decât în mintea încinsă a revoluţionarului Ponta. Omul a fost trădat de tradătorii pe care credea ca i-a cumpărat. Moţiunea a căzut cu zgomot. Mult zgomot pentru nimic. Partea proastă e că s-a ales şi cu etichetele Che Gargara şi chiar mai rău decât atăt, că ar fi produsul cel mai bun al PSD: mai populist decât Iliescu, mai arogant decât Nastase şi mai prostănac decât Geoană. Periculos pentru cariera ambiţiosului cârlan revoluţionar. Dar e limpede că pălăria cu care Iliescu a câştigat revoluţia din 89 e prea mare pentru capul lui Victor Ponta şi pentru mintea puţină pe care o are acolo.
În PSD există un teoretician, Adrian Severin, chiar mai fin ca Marian Vanghelie, care trăieşte cu ideea fixă că România se află într-o dictatură „deghizată în haine democratice”. Iar teoreticianul zice că „o dictatura nu se combate în Parlament, ci în stradă, pe baricade”. Deci, singura soluţie, încă o nouă revoluţie? Deşi nu e nouă, ideea nu rea. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, fără Ponta şi fără Iliescu. Primul e necopot, iar al doilea - răscopt.