Preşedintele Băsescu scoate din nou pistoalele pentru o cauză nobilă, îmbinând utilul cu plăcutul, pentru a demonstra că liderii sindicali nu sunt nici săraci şi nici cinstiţi.
Vestea că Legea educaţiei pentru care guvernul abia îşi asumase răspunderea săptămâna trecută a fost declarată neconstituţională a lăsat coaliţia guvernamentală fără respiraţie. Şi pentru că votul care a înclinat infinitezimal balanţa deciziei a fost al unui judecător numit de preşedintele Băsescu, mulţi cred că decizia Curţii a fost determinată nu de textul Constituţiei, ci mai degrabă de meciurile politice petrecute în culise. Primul ministru îşi asumase răspunderea pentru că legea era dezbătută în Senat unde nici măcar politicienii PDL nu o susţin foarte convingător, revoltaţi de libertăţile, altminteri foarte europene, pe care le obţin prin această lege etnicii minoritari.
Ar fi trebuit, spun specialiştii, ca votul să fie în unanimitate împotriva acestei legi. Dacă voia să-şi asume răspunderea, guvernul ar fi trebuit să aibă răbdare ca traseul legii prin Parlament să se încheie în canalul colector. Puterea executivă nu poate să scurtcircuiteze parlamentările puterii legislative, chiar dacă par interminabile. Pe de altă parte, spun politicienii majorităţii, ar fi trebuit ca judecătorul numit de preşedinte să voteze pentru această lege, că d-aia a fost pus acolo. Dacă şi-ar fi văzut de treabă, am fi fost mai educaţi şi mai reformaţi. Iar bolnavii de scenarită spun că judecătorul prezidenţial a votat astfel pentru că preşedintele a vrut să transmită un avertisment Uniunii democrate maghiare din România. Judecătorul propus de UDMR a susţinut în vară că reducerea pensiilor e neconstituţională şi a provocat, astfel, respingerea legii. Cu toţii spun însă că de vină este partizanatul judecătorilor iar atenţia cu care e studiat îngrăşământul politic pus la fundaţia Curţii Constituţionale spune multe despre independenţa şi profesionalismul justiţiei din România.
Ca premiu de consolare, preşedintele a acuzat opoziţia că se opune reformelor şi nu votează legile cerute de Fondul Monetar Internaţional. Dar preşedintele e tot mai convins că actuala majoritate este contra naturii şi toxică. A făcut aceste afirmaţii la nervi, speriindu-şi discipolii obişnuiţi să facă tot ce le spune şeful. Preşedintele simte nostalgia originilor sănătoase ale fostei Alianţe Dreptate şi Adevăr, deşi a fost considerată şi ea, pe acele vremuri, contra naturii pentru că asocia un partid de stânga, PD, cu altul de dreapta, adică PNL-ul.
Obişnuit să clădească din cuţite şi pahare tot felul de scenarii în care să moară capra vecinului, preşedintele a găsit noi paratrăznete pentru mânia proletară şi anume proiectata creştere a bugetului parlamentar şi averile sindicaliştilor (indecente, e drept, dar publicate la momentul şi locul oportun, ceea ce spune ceva şi despre profesionalismul presei). Chiar dacă e legitim să ne întrebăm cum de s-au îngrăşat liderii sindicali în anii vacilor slabe, cu temperamentul său de cowboy preşedintele Băsescu scoate din nou pistoalele pentru o cauză nobilă, îmbinând utilul cu plăcutul pentru a demonstra că liderii sindicali nu sunt nici săraci şi nici cinstiţi. Mai ales acum când, pentru omul obişnuit, singura grijă mai mare ca aceea a zilei de mâine este cea a zilei de azi. Aşa au devenit sindicaliştii, foştii tovarăşi de drum, un pericol naţional. Pe lângă aceştia, şi manifestaţiile de stradă, şi opoziţia care nu votează cum vrea majoritatea, şi presa, ba chiar şi justiţia subminează siguranţa statului.
Pentru preşedinte lista celor care au început să ameninţe democraţia şi securitatea statului este tot mai mare. Poate că are tâlcul lui exerciţiul de admiraţie făcut de Traian Băsescu care a afirmat că, dacă s-ar fi mulţumit cu 10 ani de preşedinţie, Nicolae Ceauşescu ar fi rămas în memoria colectivă ca un mare preşedinte. O nostalgie uşor vinovată, dar de înţeles, chiar dacă vine de la primul preşedinte care a condamnat oficial comunismul. Sunt anii în care Ceauşescu a simulat îndepărtarea de Moscova, debarasarea de dinozaurii stalinişti, relaxarea socială şi economică. Anii de şcoală şi afirmare profesională ai lui Traian Băsescu. Anii primelor iubiri.