F. Fotiadis: un climat politic şi juridic incert, un statut încă neclar al proprietăţilor private, îi fac pe investitorii străini să evite România.
9 noiembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Sabina Fati).
Interviu cu Fokion Fotiadis, șeful delegației CE la București.
„Fokion Fotiadis, şeful delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, a ţinut să nuanţeze concluziile raportului de ţară al Uniunii Europene, dat ieri publicităţii. Fotiadis a explicat că actualul guvern a înregistrat succese la nivel macro-economic. România nu corespunde încă standardului european când vine însă vorba de rezolvarea problemei marilor firme de stat cu datorii si a privatizării, în general.
Fotiadis a mai arătat că un climat politic şi juridic incert, un statut încă neclar al proprietăţilor private, sunt tot atâtea motive care-i fac pe investitorii străini să evite România. Fotiadis a precizat însă că România îndeplineşte criteriul politic deşi şi aici mai sunt multe de făcut. Demnitarul european a vorbit şi despre problema corupţiei, care destabilizează economia dar şi instituţiile statului.
Raportul Comisiei europene are mai multe puncte critice decât laude pentru România, dar Fokion Fotiadis a ţinut să scoată în evidenţă astăzi, mai degrabă realizările guvernului Isărescu. Întrebat de Europa Liberă care este viitorul relaţiilor României cu Uniunea europeană dacă la putere vine un partid mai puţin reformator, Fokion Fotiadis a declarat că viteza cu care se apropie o ţară de Uniunea Europeană este stabilită de ţara respectivă, nu de Bruxelles.