Presa de partid de după 1990 era foarte partizană dar umplea şi un gol mare de informaţie.
10 noiembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Calin Cristea; corespondent: Radu Stănescu).
Presa de partid la 10 ani după decembrie ’89.
La 10 de la revoluţia din decembrie 1989, ziarele de partid continuă să existe. Cu tiraje confidenţiale sau suficient de mari, pentru a fi cu adevărate afaceri. După anul 1990, an de glorie al presei unui partid, presa de partid a început să se diversifice, odată ce partidele de opoziţie au înţeles că au nevoie de presa proprie.
PNŢCD a lansat ziarul „Dreptatea” iar PNL ziarul „Viitorul”. Partidele istorice au fost urmate de partidul aflat la putere, FSN , care deşi controla televiziunea şi radioul de stat a vrut să-şi lanseze şi propria publicaţie „Azi”, care a trecut ulterior la partidul democrat în timp ce PDSR-ul a creat „Dimineaţa”. Ceva mai târziu a apărut şi publicaţia România Mare, iniţial independentă, care ulterior a creat partidul cu acelaşi nume.
Şerban Magearu, actualul preşedinte al CNA, şi-a început activitatea de jurnalist la Dreptatea. Magearu a declarat Europei Libere că presa de partid de după 1990 era foarte partizană dar umplea şi un gol mare de informaţie. Pentru că, în opinia sa, publicaţiile de partid avea misiunea de a furniza informaţia ignorată, cu bună ştiinţă, de publicaţiile puterii.
Tia Şerbănescu nu crede însă că ziarele de partid au mai jucat un rol important după 1990: „In miriada de publicaţii care au apărut în 1990-91, presa de partid făcea o figură foarte palidă... Multe au sucombat, cu timpul, alte au fost obligate să-şi schimbe orientarea”.
Ce mai înseamnă astăzi presa de partid ? Dreptatea mai apare ca săptămânal, Dimineaţa PDSR-ului mai este cotidian dar nedistribuit la chioşcuri. Singurele publicaţii de partid care sunt citite de publicul larg, sunt săptămânalele Partidului România Marea: România Mare şi Politica.