Intre destule noi şi pozitive accente în deosebi în programele scrise ale PDSR, în exerciţiile orale liber alese de liderii acestui partid se strecoară destule gafe.
15 noiembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Calin Cristea; comentariu: Emil Hurezeanu).
PDSR şi campania electorală.
Nu de mult, în pagina a doua a ziarului Adevarul, în coltul destinat campaniei electorale am putut citi cu litere de o schioapă, într-un veritabil discurs de prim ministru, că Adrian Năstase a declarat „integrarea în Uniunea Europeana şi NATO nu înseamnă renunţarea la comerţul cu China şi URSS”. Observăm din capul locului o eroare: URSS nu mai exista de vreo nouă ani. Cum avem de-a face cu un material electoral publicitar redactat ca atare de PDSR pentru uzul presei, greşala de a mai denumi în anul Domini 2000 Rusia, URSS, este de-a dreptul provocatoare. În acelaşi articol aflăm că domnul Adrian Năstase, într-un discurs inspirat şi calm, rostit în faţa unei săli arhipline din Brăila, a făcut, între altele şi următoarea afirmaţie: „integrarea în UE şi NATO nu înseamnă să nu mai facem comerţ cu Rusia şi China”, adăugînd că „PDSR este foarte american în gîndire, pentru că Statele Unite nu au nici un fel de complexe cu Lenin sau alte chestiuni de genul acesta”.
Regăsim uşuraţi denumirea Rusia în nomenclatorul elitelor PDSR, dar şi cîteva perle - prima: de ce integrarea în NATO şi UE este, prin premisă, contrară comerţului cu Rusia şi China ?! Nici regimul Iliescu, nici regimul Constantinescu, n-au întrerupt relaţiile comerciale cu Rusia şi China. La ultima vizita a ministrului rus de externe, Ivanov în România, aflam chiar că partea romana deplînge disproporţia dintre exportul ruşilor în România, mult mai mare decît cel al românilor în Rusia.
A discuta relaţiile de integrare euro atlantică în contextul celor cu Rusia şi China la nivel comercial, este, de altfel, cel puţin nerealist. Integrarea euro-atlantică înseamnă mai mult decît relaţii comerciale ale Romaniei cu ţările membre în organizaţiile respective. E vorba, în primul rînd, de un sistem de valori politice şi de securitate comune. (...)
Domnul Năstase, care va fi probabil, după 26 noiembrie, viitorul prim ministru al Romaniei doreşte mai mult comerţ cu Rusia şi China. Ca potenţial prim ministru, domnia sa ştie că aproape 70 % din exporturile românesti merg spre EU, că România are o economie fragilă şi că extinderea relaţiilor comerciale în afară, e mai uşor de spus decît de făcut. A afirma că Rusia şi China trebuie să intre în atenţia Romaniei este mai uşor decît de a produce suficient de mult şi de interesant pentru ca procesul de integrare euro atlantică să sporeasca concomitent cu creşterea volumului relaţiilor comerciale cu China şi Rusia.
Cît despre lipsa de complexe a americanilor faţă de „Lenin şi alte chestiuni de genul acesta”, cum ar spune domnul Năstase, ne declarăm uimiţi: Statele Unite au în prezent relaţii politice şi comerciale cu Federaţia Rusă, în condiţiile în care marxism-leninismul a devenit caduc in Rusia, nu din cauza acestuia. URSS azi şi relatii ruso-americane în ciuda lui Lenin e cam mult... ca eroare întrun singur pasaj electoral. Intre destule noi şi pozitive accente în deosebi în programele scrise ale PDSR, în exerciţiile orale liber alese de liderii acestui partid se strecoară destule gafe. Sau poate doar scăpări. Sau, pur şi simplu, intenţii tot mai prost disimulate ?!