Stâna modernă a familiei Vrăjitoru din Negureni
„Aici e toata mulsoarea, pe aici intra oaia, pe acolo iese.” Asa suna o stana aliniata la standartele europene. Stapanul ei, Ghenadie Vrajitoru, din satul Negureni, spune ca imediat dupa ce a absolvit Colegiul de Arte, acum 10 ani, a plecat la Moscova sa faca bani. S-a intors si si-a deschis o afacere. Noua tehnologie pe care a achizitionat-o îl ajuta sa mulga 200 de oi într-o singura ora.
Ghenadie Vrajitoru: „La alte stani e mai murdar, ciobanii au alte conditii, toate murdariile ajung in lapte. Cu aparatul se poate de muls 4 oi odata. Dar eu mulg 2, ca eu pot cu doua. Sa ne ducem pe deal poate.”
Si ne-am dus pe deal. Acolo am gasit cele 250 de oi. L-am gasit si pe Nicu, ciobanul, cu un bat în mana.
Nicu: „Ciobania-i sfanta. Du-te acum la Moscova, vii pe degeaba inapoi. Cu oile, daca ele stau culcat, stai si tu culcat cu ele. In comparatie cu alte stani aici e bine, om ca lumea, oi ca lumea. In alte parti oamenii sunt nebuni si oile sunt nebune.”
Ghenadie nu lasa orice cioban sa puna mana pe aparatul de muls: „Anume cei care se apuca de la inceput, acela sa-i invete si pe altii. Ca aparatul nu-i jucarie. A costat peste 1000 de euro doar aparatul.”
Tanarul spune ca cea mai mare problema a unui stapan de stana e sa gaseasca ciobani în care sa aiba incredere: „Care pot lucra, poate n-au ce manca acasa, dar tot nu vor sa lucreze. Vin si lucreaza o luna sau doua si pleaca.”
Am lasat oile pe deal si ne-am intors la stana. Ghenadie Vrajitoru a insistat sa porneasca aparatul magic care mulge oile si sa-mi arate procedura de muls.
Ghenadie Vrajitoru: „A intrat prima oaie, se inchide din urma. Etapa a 2-a e mulsul. Nu te murdaresti, poti sa lucrezi in halat alb. Cat ea mananca, se mulge. Nu trebuie sa o alunge nimeni din urma, ca ea vine la paine.”
Am fost curios sa vad si conditiile in care traiesc ciobanii stanei Vrajitoru.
Ghenadie Vrajitoru: „Antena parabolica e pentru ei. Sa aiba toate conditiile. Vara, cand vin de pe deal trudit, cand adorm cu televizorul aprins e alteceva. Si aud oile, ca-i aproape.”
Grigore Alexeevici, dupa cum mi-a spus ca-l cheama, este tatal lui Ghenadie Vrajitoru. S-a implicat si el în afacere, care a devenit mai tarziu o afacere de familie.
Grigore Alexeevici: „Acel mic e contabil prin Chisinau, astlalt e seful sectiei de urmarire penala. Sambata si duminica ei vin toti, iau ciubote de cauciuc, ranesc, cladesc, aduc de pe deal.”
Grigore Alexeevici spune ca statul ar trebui sa-i ajute pe oamenii care incearca sa faca afaceri: „E greu tare, cateodata prinzi o ura, scupi si zici: da-l in dracu, dar nu treb de dat mainile in jos. Statul daca macar o data in an ar zvarli o incurajare, tot oleaca ar mai tinea, dar asa..”
Familia Vrajitoru vrea sa dubleze numarul de oi la anul si in timp sa cumpere un frigider mare ca sa poata vinde cas anul imprejur.