„De stabilitate depinde viitorul țării”

Președintele Mihai Ghimpu exercitîndu-și votul

Vlad Filat: „Rezultatul acestor alegeri va permite ca Moldova să meargă în continuare pe calea dezvoltării și să nu revină la izolare”.

Liderii politici îi îndeamnă pe cetăţeni să participe la vot, aceasta fiind singura cale de a decide viitorul Republicii Moldova. Mai multe din reportajul Luciei Diaconu.

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi-a exprimat convingerea că scrutinul de azi va pune capăt crizei politice şi va aduce o guvernare democratică pe 4 ani.

Mihai Ghimpu: „Patru ani de guvernare democratică, ceea ce va însemna o Moldovă mai aproape de Uniunea Europeană, o viaţă mai bună pentru cetăţeni, locuri de muncă, pensii, salarii, în 4 ani de zile este totuşi posibil, în comparaţie cu un an ”.

După ce a aruncat buletinul în urna de vot, Mihai Ghimpu s-a adresat cu un mesaj cetăţenilor, îndemnîndu-i să fie mai activi. „Foarte mulţi oameni sînt indiferenţi faţă de viaţa lor. Şi eu m-am gîndit, la un moment dat, că bine ar fi dacă cu toţi ne-am uni şi am scoate republica din impas. Vorba noastră românească, unde-i unu - nu-i putere, unde-s doi – puterea creşte!”

Vlad Filat adresîndu-se alegătorilor
Şi premierul Vlad Filat a făcut un apel mobilizator către cetăţeni, punînd accentul pe perspectivele de viitor „fără precedent” pe care le are Republica Moldova. Premierul s-a arătat încredinţat că scrutinul de azi va fi validat.

Vlad Filat: „Eu cred că va fi o prezenţă suficientă pentru a obţine rezultatul despre care am vorbit anterior. Sigur, pe de o parte, oamenii sînt obosiţi de aceste scrutine electorale interminabile, dar totodată oameni in îşi doresc foarte mult să trăiască bine în propria lor ţară. Şi de aceea cred că vor fi în număr suficient la scrutin. ”

Întrebat de jurnalişti dacă alianţa care a guvernat în ultimul an îşi va menţine unitatea şi după scrutinul de azi, premierul a răspuns:
„Cred că rezultatul acestor alegeri va permite ca Moldova să meargă în continuare pe calea dezvoltării şi să nu revină la izolare, la guvernări autoritare şi la lipsa de perspective, în final”.

Referindu-se la posibile scenarii care vor urma alegerilor de azi, liderul opoziţiei comuniste Vladimir Voronin a spus că partidul comuniştilor îşi doreşte depăşirea crizei şi are în calcul mai multe variante de soluţionare a acesteia, fără însă să dea mai multe detalii.
Voronin: „Noi sîntem disponibili la mai multe variante, pentru că trebuie de ieşit din criza aceasta politică, prea mult se prelungeşte, prea mult. Îi încordată toată societatea. Chiar şi cu orice preţ”.
Vladimir Voronin astăzi la vot


Liderul comunist a declarat că partidul său va negocia cu formaţiunile care vor cădea de acord cu principiile înaintate de acesta, numind statalitatea, suveranitatea, integritatea, cursul european de dezvoltare şi pacea ineretnică în ţară.

Vladimir Voronin a mai spus ziariştilor că Partidul comuniştilor va face numărătoarea sa în aceste alegeri, pentru că ar avea suspiciuni că voturile ar putea fi fraudate.

Democratul Marian Lupu a reiterat că partidul său lasă loc de negocieri cu toate formaţiunile care vor accede în Parlament şi că nu exlude o largă alianţă în viitorul legislativ: „Orice dialoguri sînt chiar necesare şi nu în zadar am zis că, într-o anumită conjunctură sau situaţie, pentru a depăşi riscul de a continua această criză politică şi de a avea alte alegeri anticipate, nu am exclus nici varianta unei guvernări largi, repet, largi, o guvernare pentru depăşirea crizei politice din Moldova”.

Serafim Urechean, preşedintele partidului AMN, ca şi colegii săi de alianţă, a votat pentru stabilitate, pentru că „de stabilitate depinde viitorul ţării”, a spus Serafim Urechean.