Ziarele au alcătuit harta interlopilor protejaţi de politişti, de fapt harta infracţionalităţii care se suprapune pe harta ţării.
Un asasin şi patru interlopi din lumea criminalităţii economice după gratii şi trei şefi din ierarhia poliţiei şi a Ministerului de Interne demişi. Acesta este bilanţul provizoriu al unei crime căreia i-a căzut victimă, în plină zi, ca la Chicago în anii prohibiţiei, un interlop din Piatra Neamţ. Intre demişi, Aurelian Şoric, şeful poliţiei locale, Petre Tobă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Dan Fătuloiu, secretar de stat şi şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică. In ritmul acesta, dacă o reglare de conturi între interlopi va fi urmată de demisia a trei şefi, poliţia şi ministerul vor rămâne fără cadre de conducere în curând. Însă crima de la Piatra Neamţ a ridicat vălul care acoperă partea mai puţin văzută a poliţiei, dar ştiută de toată lumea. Şi ce s-a văzut lasă puţine speranţe de mai bine în domeniul ordinei publice şi al luptei cu crimina organizată şi cu corupţia.
Ancheta de la Piatra Neamţ a dat la iveală relaţii în marginea legii între şeful poliţiei locale, Aurelian Şoric şi interlopul Gheorghiţă Măraru. Era partea vizibilă a aisbergului. La Piatra Neamţ nu s-au luat declaraţii în 2.195 dosare cu infracţiuni grave, iar în 2010 nu au fost înregistrate 84 de dosare de tâlhării, şantaje, violuri. Intre ele şi dosare ale grupului de interlopi condus de Măraru, care primea informaţii din interiorul poliţiei şi deţinea monopolul traficului de maşini furate, tâlhării, şantaje, cămătării, taxe de protecţie. În afară de aceste fapte s-au mai constat nereguli pe linie de resurse umane, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie rutieră, control intern şi juridic.
Mergind pe firul faptelor, ziarele au alcătuit harta interlopilor protejaţi de politişti, de fapt harta infracţionalităţii care se suprapune pe harta ţării. Cazul Şoric şi putregaiul de la poliţia locală nu sunt singulare. La Galaţi poliţiştii făceau parte din grupuri specializate în furtul de metal din combinatul siderurgic local sau care interveneau în muşamalizarea dosarelor. La Arad un poliţist ţinea la curent infractorii cu toate acţiunile de arestare puse la cale de poliţie. La Constanţa un subcomisar şi un comisar şef aveau legături strânse cu două clanuri de infractori care îşi dispută sferele de influenţa şi controlul unei puzderii de acţiuni infracţionale, de la şantaj şi estorcare de bani, la privatizări frauduloase. Doi poliţişti din Câmpulung au protejat şi favorizat un traficant de minore, exportate în Italia. Un subcomisar din Brăila este anchetat în urma plângeri interlopului Titi Sgârcitu, care sustine ca i-a dat în mai multe rânduri bani şi alte atenţii. Membrii clanului condus de Sile Pietroi, din Ilfov, arestaţi pentru sechestrare de persoane, şantaj, infracţiuni cu violenţă, erau informaţi de un comisar şef care le raporta toate mişcările anchetatorilor.
Cazurile de poliţişti care, în jocul de-a hoţii şi vardiştii, au trecut de partea hoţilor, ţinând de şase infractorilor, sunt atât de multe încât însuşi şeful statului a cerut reformarea de urgenţă a poliţiei. Uşor de spus, greu de făcut. Reforma poliţiei şi a justiţiei a început cu stângul îndată după revoluţie. Într-o singură noapte justiţia comunistă a partidului-stat a devenit justiţia statului de drept, iar miliţienii s-au trezit poliţişti de la o zi la alta, înainte ca aceste instituţii esenţiale ale statului să fi fost curăţate de reziduurile şi uscăturile comunismului şi de strânsa lor colaborare cu Securitatea.
Reformele, care n-au lipsit, mai toate întreprinse la presiunea unor organizaţii internaţionale, au fost făcute doar pe jumătate sau au eşuat în ineficienţi hibrizi locali. Şi asta pentru că politicienii de toate culorile, din toate guvernele au fost mai degrabă interesaţi de folosirea acestor instituţii în scopuri politice şi nu de transformarea lor în instrumente eficiente ale statului de drept.
Ancheta de la Piatra Neamţ a dat la iveală relaţii în marginea legii între şeful poliţiei locale, Aurelian Şoric şi interlopul Gheorghiţă Măraru. Era partea vizibilă a aisbergului. La Piatra Neamţ nu s-au luat declaraţii în 2.195 dosare cu infracţiuni grave, iar în 2010 nu au fost înregistrate 84 de dosare de tâlhării, şantaje, violuri. Intre ele şi dosare ale grupului de interlopi condus de Măraru, care primea informaţii din interiorul poliţiei şi deţinea monopolul traficului de maşini furate, tâlhării, şantaje, cămătării, taxe de protecţie. În afară de aceste fapte s-au mai constat nereguli pe linie de resurse umane, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie rutieră, control intern şi juridic.
Mergind pe firul faptelor, ziarele au alcătuit harta interlopilor protejaţi de politişti, de fapt harta infracţionalităţii care se suprapune pe harta ţării. Cazul Şoric şi putregaiul de la poliţia locală nu sunt singulare. La Galaţi poliţiştii făceau parte din grupuri specializate în furtul de metal din combinatul siderurgic local sau care interveneau în muşamalizarea dosarelor. La Arad un poliţist ţinea la curent infractorii cu toate acţiunile de arestare puse la cale de poliţie. La Constanţa un subcomisar şi un comisar şef aveau legături strânse cu două clanuri de infractori care îşi dispută sferele de influenţa şi controlul unei puzderii de acţiuni infracţionale, de la şantaj şi estorcare de bani, la privatizări frauduloase. Doi poliţişti din Câmpulung au protejat şi favorizat un traficant de minore, exportate în Italia. Un subcomisar din Brăila este anchetat în urma plângeri interlopului Titi Sgârcitu, care sustine ca i-a dat în mai multe rânduri bani şi alte atenţii. Membrii clanului condus de Sile Pietroi, din Ilfov, arestaţi pentru sechestrare de persoane, şantaj, infracţiuni cu violenţă, erau informaţi de un comisar şef care le raporta toate mişcările anchetatorilor.
Cazurile de poliţişti care, în jocul de-a hoţii şi vardiştii, au trecut de partea hoţilor, ţinând de şase infractorilor, sunt atât de multe încât însuşi şeful statului a cerut reformarea de urgenţă a poliţiei. Uşor de spus, greu de făcut. Reforma poliţiei şi a justiţiei a început cu stângul îndată după revoluţie. Într-o singură noapte justiţia comunistă a partidului-stat a devenit justiţia statului de drept, iar miliţienii s-au trezit poliţişti de la o zi la alta, înainte ca aceste instituţii esenţiale ale statului să fi fost curăţate de reziduurile şi uscăturile comunismului şi de strânsa lor colaborare cu Securitatea.
Reformele, care n-au lipsit, mai toate întreprinse la presiunea unor organizaţii internaţionale, au fost făcute doar pe jumătate sau au eşuat în ineficienţi hibrizi locali. Şi asta pentru că politicienii de toate culorile, din toate guvernele au fost mai degrabă interesaţi de folosirea acestor instituţii în scopuri politice şi nu de transformarea lor în instrumente eficiente ale statului de drept.