Marea putere reală şi simbolică a şefului statului devine o problemă de fond şi de dramatică actualitate acum, după ce Corneliu Vadim Tudor a ajuns în situaţia de a deveni preşedintele României prin vot democratic.
6 decembrie 2000
Actualitatea. (Comentariu: Emil Hurezeanu).
Puterea reală și simbolică a șefului de stat.
„...Cel mai virulent şi ultimul „salvator”, pe listă, al României este C.V.Tudor. Ion Iliescu, ex-comunistul pragmatic, pro-sovietic sau pro-occidental după cum este cazul nu a reuşit în șapte ani de guvernare democrată să învingă vechile vicii: discontinuitatea şi incoerenţa politicii de modernizare, facţionalisml haotic al vieţii partidelor, falia dintre elite şi societate, populismul, demagogia, ipocrizia actorilor politici majori.
Omul nou a fost Emil Constantinescu, provenit din societatea civilă a comunismului real. Constantinescu a avut, ca Ion Iliescu, intenţii bune şi dorinţa de transformare reală.
Marea putere reală şi simbolică a şefului statului devine o problemă de fond şi de dramatică actualitate acum, după ce Corneliu Vadim Tudor a ajuns în situaţia de a deveni preşedintele României prin vot democratic.
Faptul că un personaj grotesc se află în această postură este expresia finală a patologiilor vieţii politice româneşti şi a pervertirii vieţii publice de 150 de ani încoace.
Una din primele măsuri de supravieţuire a sistemului politic al ţării va fi din toate aceste cauze, revizuirea constituţiei privind atribuţiile preşedintelui şi respectiv ale Parlamentului. Preşedintele va trebui să devină fie personajul cu toate atribuţiile reale de putere, fie va trebui să se transforme într-un funcţionar onorific şi atât, ales de Parlament. În felul acesta, ori preşedintele, ori Parlamentul vor deveni factori de putere determinanţi şi în deplină responsabilitate, încetând să îşi mai dispute puterile limitate şi contradictorii, spre paguba ţării.
Doar aşa va lua sfârşit războiul politic intern, de 150 de ani, care acum mai mult ca oricând are şanse să învingă zdrobitor România”.