Apel al societății civile adresat partidelor parlamentare și cerînd continuarea cursului european al Republicii Moldova.
Aproape 20 de ong-uri au adresat un apel partidelor politice care negociază viitoarea formulă a coaliţiei de la guvernare. Organizaţiile societăţii civile consideră că negocierile se desfăşoară prea lent, ceea ce îngrijorează societatea. Doleanţa acestora e ca partidele să nu uite atunci cînd negociază de valorile pentru care a optat majoritatea alegătorilor, dîndu-şi votul pentru formaţiunile de orientare democrată.
Cele aproape 20 de organizaţii ale societăţii civile consideră că alegătorii şi-au exprimat clar opţiunea pentru parcursul european al Moldovei. Lucru ce îi obligă pe politicienii care au avut un mesaj prooccidental în alegeri să continue cursul pentru integrarea europeană, indiferent care ar fi configuraţia viitoarei coaliţii, este de părere Sergiu Ostaf de la CREDO, care aminteşte şi de angajamentele anterioare ale RM de apropiere faţă de UE.
Sergiu Ostaf: “Cunoaştem mai multe capitole care au fost deja negociate în viitorul accord bilateral. Mai mult decît atît, pe unele segmente, noi cunoaştem, există deja un acord între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Spre exemplu, segmentul de securitate şi ordine publică. Există şi anumite acorduri sau înţelegeri semnate pentru acordarea facilităţilor tehnice şi pentru sprijinul financiar de reformare a acestor domenii. Prin urmare, asta nu e doar un angajament moral sau politic, dar şi un contract încheiat între UE şi RM pe mai multe segmente. Ar fi straniu şi absolut incoerent din partea autorităţilor publice şi din partea actorilor politici să revizuiască aceste angajamente şi contracte încheiate pe mai multe segmente despre care am vorbit”.
Pe de altă parte, organizaţiile obşteşti care au semnat apelul susţin că modelul din Vest a oferit soluţii mai bune pentru problemele Moldovei.
Arcadie Barbăroşie, directorul IPP: “Republica Moldova astăzi, de fapt, este deja un exemplu pentru toate ţările ex-sovietice, cu excepţia ţărilor baltice, un model de dezvoltare democratică. Alegerile actuale dar şi tot acest an de zile au fost, nu numai cum o spun eu, ci şi mulţi experţi din Vest şi chiar din Est, un exemplu de democraţie. Atunci de ce să facem paşi înapoi? Haideţi să continuăm acest parcurs european, să consolidăm democraţia şi economia îm baza modelelor care şi-au demonstrat viabilitatea”.
Ong-urile se arată îngrijorate de felul cum decurg negocierile şi cer politicienilor să respecte voinţa alegătorilor şi să facă mai transparente discuţiile despre formarea coaliţiei de guvernare.
Ecaterina Mardarovici, preşedinta Clubului politic al femeilor “50/50”: “Cînd discutăm o lună despre valori-principii, principii-valori, asta e cu totul altceva, e o lipsă de respect faţă de alegător, faţă de cetăţeanul Republicii Moldova, din punctual meu de vedere. Totuşi, trebuie să spunem odată despre algoritme, despre funcţii, şi să nu ne ascundem în spatele principiilor. Pentru că principiile fiecărui partid sînt stabilite în programele lor”.
Invocînd principiile şi valorile care ar sta la baza formării viitoarei coaliţii, politicienii uită de priorităţi, este de părere Petru Culeac, care reprezintă Fundaţia Est-Europeană: “Pe lîngă aceste principii şi valori există şi priorităţi economice, reforme care trebuie îndeplinite pînă la capăt. Există probleme de ordin social care trebuie soluţionate. Există angajamente externe care iarăşi trebuie aduse la o finalitate clară. Iată apelul societăţii civile vine să le reamintească politicienilor şi să-i stimuleze să poarte negocieri”.
Cele aproximativ 20 de organizaţii nonguvernamentale spun că vor urmări mai departe mersul negocierilor şi vor încerca să impună, prin instrumentele pe care le deţin, continuarea cursului european pentru care au optat alegătorii la 28 noiembrie.