Preşedintele PD, Marian Lupu a ajuns să acuze presiuni asupra sa din partea mai multor ONG-uri, manipulate din umbră, chipurile, de partenerii din fosta alianţă.
Previzibila coaliţie de guvernământ Alianţa pentru Integrarea Europeană, ediţia a 2-a, se află într-un prelungit proces de „gestație” și această trenare sporește starea de neliniște și nervozitate în țară, dar îi irită și pe actorii politici.
Societatea civilă reproşează partidelor din fosta Alianţă ritmul prea lent al negocierilor, incapacitatea de a ajunge la un acord de principiu privind continuitatea unei guvernări democratice. Această nemulţumire este alimentată de faptul că cele 3 partide oferă de fiecare dată declaraţii care nu consună şi nu sugerează o armonizare; în plus, Partidul Democrat a înţeles să trateze la doi poli - democratic şi comunist, sau, cum se spune mai pe șleau la Chişinău, la polul european şi la cel rusesc. Sunt declarații de presă, seci, formale, care mai degrabă camufleză conținutul propriu-zis al discuțiilor decât comunică ceva.
Liderii partidelor politice sunt deranjați, ca să nu spunem enervați, de interesul cetăţenilor pentru felul în care se desfăşoară negocierile, şi mai ales nu le convine dorinţa opiniei publice de a afla cauzele pentru care este sabotată sau întârziată crearea unei alianţe democratice.
Preşedintele PD Marian Lupu, dar nu numai el, a ajuns chiar să acuze presiuni asupra sa din partea mai multor ONG-uri, manipulate din umbră, chipurile, de partenerii din fosta alianţă. Astfel, mitingul din 12 decembrie, organizat în scuarul Operei din Chişinău de Forumul Civic Pro-Europa, care a întrunit circa 3 mii de oameni, este privit de dl Lupu şi de tovarășii săi de partid ca o metodă incorectă de a forţa crearea unei coaliții democratice.
Cei care susțin această teză se află într-o mare contradicţie. Ei ne asigură că pledează pentru democraţie şi pluralism de opinie, pentru prevenirea instalării unui alt regim autoritar după 8 ani de guvernare cvasi-poliţienească a lui Voronin, şi în acelaşi timp se arată deranjați când pluralismul de opinie şi dreptul la informare îi vizează chiar pe ei, liderii reconfirmați prin scrutin, când este chestionată tendința politicienilor de a pune mai presus de interesul național niște avantaje personale obținute în cadrul negocierilor.
În ţările cu democraţie dezvoltată – cum este, de exemplu, Italia, unde au loc în aceste zile proteste de masă împotriva guvernului Berlusconi –, presiunile la adresa oamenilor politici sunt un exerciţiu obişnuit, o rutină cotidiană. Guvernanții sunt aleşi de popor, iar poporul are tot dreptul să știe cum este folosit votul său.
Faptul că basarabenii anului 2010 manifestă o preocupare similară, faptul că nu vor să fie mințiți de oamenii politici reprezintă o dovadă de maturitate civică. Nu e nimic ofensator şi nimic nedemocratic în dorinţa electoratului de a cere conducătorilor mai multă transparență și responsabilitate în actele lor. Pentru că în joc este destinul Republicii Moldova, nu doar soarta unor partide, implicate în negocieri.
Societatea se cuvine să conceadă liderilor politici răgazul de a discuta temeinic structura unei guvernări stabile, cu un mandat de 4 ani, care să dea o șansă dezvoltării europene a țării. Însă chiar dacă nervozitatea populară din aceste zile produce disconfort în saloane, ea este necesară aidoma unui medicament amar, pe care ești nevoit să-l iei pentru a te vindeca.
Într-o democrație, interacţiunea dintre societatea civilă şi partidele politice nu se limitează la campaniile electorale, nu încetează o dată cu epuizarea alegerilor. Ar trebui să însuşim calm, cu răbdare şi înţelepciune, această conexiune reciprocă, pentru a ne recăpăta încrederea unii în alţii.