Mircea Snegur: „există un mare risc ca, în caz că va avea loc votarea, să fie ales în fruntea statului domnul lider al comuniştilor, domnul sau tovarăşul Vladimir Voronin”.
18 decembrie 2000
Actualitatea în Republica Moldova.
Eforturi de a bloca alegerea lui Voronin ca președinte.
Dan Ionescu: Următoarea rundă a alegerilor prezidenţiale, programată să aibă loc la 21 decembrie, ar putea fi amânată. Din ce motive anume, vă spune Alexandru Eftodi.
Cele patru grupuri parlamentare de centru-dreapta, care întrunesc în total 48 de deputaţi, vor boicota alegerile prezidenţiale repetate de la 21 decembrie. Reprezentanţii Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, Convenţiei Democrate, Partidului Forţelor Democratice şi Partidului Popular Creştin-Democrat ne-au declarat astăzi că nu vor participa la şedinţa specială a Parlamentului pentru a împiedica alegerea liderului comuniştilor, Vladimir Voronin, în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
Aceasta ar fi ultima soluţie, după ce Voronin nu a acceptat să se retragă din cursa prezidenţială, iar la votul secret din primul şi al doilea tur de scrutin cel puţin 10 de deputaţi din fracţiunile menţionate l-au votat pe liderul comuniştilor. Liderul Convenţiei Democrate, Mircea Snegur, ne-a declarat că biroul permanent al CDM a luat deja decizia să boicoteze alegerile. Ea va fi examinată mâine şi în cadrul grupului parlamentar.
Mircea Snegur: „Biroul permanent a luat decizia ca fracţiunea să boicoteze sesiunea specială din 21 decembrie. Şi cred, că această decizie va fi mîine promovată şi la şedinţa fracţiunii. Mai mult ca precis, că este o decizie finală a fracţiunii noastre. Vom boicota şedinţa specială din simplu motiv, că există un mare risc, că, în caz dacă va avea loc votarea, să fie ales în fruntea statului domnul lider al comuniştilor, domnul sau tovarăşul Vladimir Voronin. În caz dacă sesiunea specială nu va avea loc, ca rezultat al lipsei cvorumului respectiv, Comisia pentru alegerile preşedintelui va lua o altă decizie, deci, va numi o altă zi. Şi atunci vor continua dezbaterile, sper eu, tratativele pentru a căuta ieşire din situaţia de impas, în care am nimerit.”
Deputatul Blocului pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, Alexei Tulbure, ne-a declarat, că grupul său parlamentar nu a luat încă o decizie definitivă. Potrivit unei hotărâri anterioare, însă, deputaţii Blocului urmau să boicoteze alegerile în cazul în care Vladimir Voronin nu se va retrage din cursa prezidenţială.
Alexei Tulbure: „Deşi nu am făcut nici o declaraţie publică şi oficială până acum, la fracţiune s-a discuta şi s-a explicat pe larg problema comportării fracţiunii noastre la alegerile repetate. În cazul în care liderul comuniştilor nu-şi retrage candidatura, este posibil ca fracţiunea Partidului Democrat nu va participa la vot. Deci, urmează ca în următoarele o zi-două să decidem definitiv în această problemă şi liderul partidului va face o declaraţie în acest sens.”
Grupul parlamentar al Partidului Forţelor Democratice a decis deja să nu particpe la şedinţa specială a Parlamentului. Liderul PFD,
Valeriu Matei: „Grupul parlamentar al Partidului Forţelor Democratice a decis, că nu va participa la şedinţa din 21 decembrie privind alegerea preşedintelui Republicii Moldova. Noi considerăm, că nu trebuie oferită nici un fel de ocazie pentru avansarea liderului comunist în fruntea, în calitatea de şef al statului.”
Propunerea privind neparticiparea la votare a tuturor deputaţilor, care nu doresc un şef de stat comunist, a fost lansată de către grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin-Democrat.
Liderul PPCD, Iurie Roşca: „Grupul parlamentar al creştin-democraţilor îşi menţine poziţia expusă în plenul şedinţei, de a nu participa la alegerile repetate. Şi vreau să-mi exprim bucuria, că celelalte grupuri parlamentare necomuniste, se pare, că au dat curs propunerii noastre de a nu participa la alegeri şi de a nu admite instalarea în funcţia de şef al statului a unui preşedinte comunist.”
Dacă cele patru grupuri parlamentare de centru-dreapta îşi vor menţine deciziile, desfăşurarea şedinţei speciale a Parlamentului va fi imposibilă din lipsa de cvorum.
Sesizată de liderul PFD, Valeriu Matei, Curtea Constituţională a decis astăzi, că alegerile se pot desfăşura doar dacă la şedinţa specială a Parlamentului participă cel puţin 61 de deputaţi din cei 101. Pentru confirmarea noului şef al statului, de asemenea, sunt necesare cel puţin 61 de voturi. Curtea nu a stabilit, însă, în decizia sa, cum trebuie să procedeze în continuare Parlamentul în cazul lipsei de cvorum la şedinţa specială. Judecătoţii Curţii Constituţionale ar urma să revină asupra acestei chestiuni după 21 decembrie.
O parte a deputaţilor de centru şi de dreapta sunt de părere, că va fi posibilă stabilirea unor noi alegeri, existând şansa unor noi negocieri cu liderul comuniştilor, pentru a-l determina să se retragă din cursa prezidenţială în schimbul funcţiei de spicher sau prim-ministru. Potrivit altor deputaţi, va urma turul doi al scrutinului repetat, după care Curtea Constituţională va constata imposibilitatea Parlamentului de a alege un nou şef al statului. În acest caz, Legislativul va fi dizolvat şi vor fi declanşate alegeri parlamentare anticipate.
Din Chişinău, Alexandru Eftodi, pentru Radio Europa Liberă.