Bălăceală între est și vest în loc de model baltic sau berlinez

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt. În folclorul sovietic, mai bine zis antisovietic, exista o expresie: „Până şi fierul de călcat băgat în priză prindea a spune cât e de bine să trăieşti în URSS.” Uite aşa o păţim şi noi acum. Porneşti aspiratorul şi tot despre „valori şi principii” auzi vorbindu-se. Deci, nici emisiunea de astăzi nu va ocoli subiectul zilei. Vom vorbi, însă, despre experienţa germană, la care fac trimitere mai mulţi politicieni, încercând să găsească la nemţi modele bune de importat.

*

Europa Liberă: La emisiunea de astăzi participă cercetătoarea de la Berlin Anneli Ute Gabanyi, o veche şi fidelă prietenă a emisiunii noastre, şi analistul de la Chişinău Oazu Nantoi. Şi vom vorbi despre modelul german de coabitare a partidelor de guvernământ şi eventuala utilitate a acestuia pentru realităţile moldoveneşti.

Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, nu trebuie să uităm că democraţia de după cel de-al doilea război mondial în Germania are deja o experienţă destul de bogată. Uitându-ne în urmă, în anii să spunem 50, începutul anilor 60, atmosfera nu era atât de diferită de cea din Republica Moldova de astăzi. A fost un lucru foarte pozitiv după epoca naţional-socialistă. Era foarte important să revină vechile partide tradiţionale în spectrul public. Şi problema era numai în ce măsură aceste partide vor putea să intre în coaliţii. Un pas foarte important în spectrul politic german a fost marcat în anul 1959, când social-democraţii, în care totuşi intraseră ca figuri proeminente şi un personaj ca Herbert Wehner, care fusese mebru al Partidului Comunist german şi petrecuse anii de dinaintea celui de-al doilea război mondial în Uniunea Sovietică, la Moscova. Acest Partid Social-Democrat a fost nevoit să se delimiteze clar de eventuale derapaje în direcţia comunismului. Şi acest punct ferm a fost în 1959, Programul de la Godesberg (Godesberg este o mică localitate lângă Bonn). După aceea a devenit posibilă o eventuală coaliţie între Partidul de stânga Social-Democrat şi partidele de dreapta, respectiv, Partidul Liberal. Însă, de facto, o astfel de coaliţie, între, hai să spunem, o coaliţie mare, între creştini-democraţi şi social-democraţi s-a format abia la sfârşitul anilor 60.”

Europa Liberă: Domnule Oazu Nantoi, Dumneavoastră, care sunteţi ctitorul Partidului Social-Democrat, aţi vrea să comentaţi teza asta, după mine foarte importantă, pe care a accentuat-o doamna Gabanyi, obârşia partidelor. În cazul Moldovei s-a revenit la o obârşie tradiţională? Sau s-au reinventat partidele pe parcursul acestor două decenii?

Oazu Nantoi: „Pe parcursul acestor două decenii în Republica Moldova a fost anunţată crearea a vreo 50 de partide, dacă nu greşesc, sau poate chiar mai multe. Inclusiv, s-a încercat crearea unor partide care se declarau filiale ale partidelor din România vecină. Însă aceste proiecte politice s-au dovedit a fi neviabile. Eu vreau să atrag atenţia la un moment, care deranjează – noi avem, de prin 93, dacă nu greşesc, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. Da, Republica Moldova este o succesoare de drept a RSS Moldoveneşti, care la rândul său a fost creată în componenţa Uniunii Sovietice în 40. Da, pe acest teritoriu regimul comunist a comis crime oribile împotriva oamenilor care au locuit aici. Dar când citeşti statutul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în ziua de azi, citeşti că acest partid se declară succesor de drept şi moştenitor al partidului comunist al Moldovei. Deci, e o cacofonie inimaginabilă, deoarece partidul comunist al Moldovei n-a existat. A fost Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi toţi erau membri ai acestui partid. Nu exista noţiunea de „membru al partidului comunist al RSS Moldoveneşti”. Care idei? Aceste idei contravin noţiunii de suveranitate a Republicii Moldova şi existenţei unui stat independent. Şi care succesor de drept? Înseamnă că tu îţi asumi responsabilitatea pentru toate crimele comise de acest regim. Însă, în condiţiile societăţii moldoveneşti, cu acea mentalitate pe care noi am moştenit-o din trecutul sovietic şi, spre regret, încă nu ne-am debarasat de ea, un asemenea partid are sorţi de izbândă.”

Europa Liberă: Domnule Nantoi, păi tocmai: orice ar scrie ei pe drapel, e treaba lor. Dar ei colectează nişte voturi, suficient de multe, astfel încât să fie reprezentaţi în Parlament. Doamna Gabanyi, formaţiuni incompatibile în campanie, sau în aparenţă cu lozinci, obiective divergente, cum reuşesc să se aşeze în Parlament?

Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, daţi-mi voie numai să adaug o idee la ceea ce a spus domnul Oazu Nantoi – arată foarte clar că atât presa, cât şi ceilalţi politicieni din Republica Moldova ar trebui să ceară o delimitare a Partidului Comuniştilor de aceste teze. Care, de altfel, sunt şi false din punct de vedere istoric. Iar dacă nu se delimitează clar şi public, atunci înseamnă că Partidul Comuniştilor nu ar fi compatibil de coaliţie cu un partid care este format pe baze şi principii democratice.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, dar şi mai strigătoare la cer este incompatibilitatea comuniştilor cu nişte principii absolut liberale, capitaliste. Discernământul alegătorului şi al presei sigur că lasă mult de dorit. Dar, repet, cu tot ce scrie pe drapelul lor, ei există.

Anneli Ute Gabanyi: „Avem şi noi în Republica Federală Germană o problemă nouă. Pentru că noi nu avem numai probleme vechi, ci şi probleme noi. De fapt, nu suntem o ţară occidentală, aşa cum sunt toate celelalte. Ci din 1990 încoace noi suntem o ţară care s-a unificat şi cuprinde o parte, care este vechea Republică Federală, ţară occidentală, iar fostul RDG, din care am preluat, printre altele, şi politicieni care au avut cam aceleaşi greutăţi de a se delimita de trecutul partidului unic german, adică a comuniştilor din RDG.”

Europa Liberă: Copiii lui Honecker.

Anneli Ute Gabanyi: „Copiii lui Honecker. Ba unii chiar nici nu sunt copii. Uneori este o trupă destul de bătrână, dar care are câteva persoane în rândurile lor marxişti-stalinişti convinşi şi care declară acest lucru. Deci, problema care se pune în momentul de faţă în RFG, în acest stat, dacă vreţi Est-Vest, care încearcă să devină stat unificat, nu numai unitar. Avem problema la fel – poate cineva să intre într-o coaliţie cu acest partid? Care de altfel s-a unificat şi cu nişte foşti social-democraţi de extremă stângă, cum este domnul Lafontaine din Vest. Şi cu acest partid partidele democrate din Parlamentul federal, dar şi din parlamentele landurilor, pentru că Germania e ţară federală, spun că nu pot coaliza. Adică suntem în această situaţie, în care în Parlamentul federal există acest partid de stânga. Dar înainte de alegeri se spune clar de către toate partidele, care au participat la ultimele alegeri din 2008 – cu stânga nu vom coaliza. Dar, şi acest lucru s-ar putea schimba la viitoarele alegeri, pentru că în Partidul Social-Democrat german, care a fost în mare pierdere după alegerile de acum doi ani, se pare că ar fi unii dispuşi să coalizeze şi cu ei. Dar un punct important în viaţa politică a Germaniei este următorul: partidele intrate în Parlament prin voinţa suveranului suprem, adică a alegătorului, trebuie să fie capabile şi dispuse să coalizeze între ele.”

Europa Liberă: În interiorul unui segment anume? Sau pe toate azimuturile?

Anneli Ute Gabanyi: „Nu, nu, pe întregul spaţiu politic. Dacă vă gândiţi că doamna Merkel, care a fost votată prima dată în 2004, ea a fost timp de patru ani şefa unei coaliţii mari, aşa-zise în Germania. Adică o coaliţie între Uniunea Creștin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială, ştiţi că bavarezii formează o aripă separată a acestei Uniuni, şi pe de altă parte cu Partidul Social-Democrat. Iar după noile alegeri, s-a format aşa-zisa „coaliţie de vis” între Uniunea Creştin-Democrată-Creştin-Socială, adică dacă vreţi conservatorii, cu liberalii. Care au fost la guvern multă vreme – Guvernul lui Kohl, cel mai longeviv, a fost un Guvern, cum se spune la noi negru-galben, adică conservator-liberal. Şi, lucrul cel mai straniu este că din punct de vedere al electorului, de exemplu şi al meu, şi al observatorului, coaliţia mare, între hai să spunem două partide care n-ar părea la prima vedere să fie atât de aproape unul de celălalt, adică social-democraţii şi creştin-democraţii, socialii, a funcţionat mai bine decât actuala „coaliţie de vis” cu liberalii.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi şi atunci întrebarea simplă: unde se termină compromisul rezonabil, în numele unor interese naţionale şi începe trădarea?

Anneli Ute Gabanyi: „Termenul de trădare este problematic. Dar pot să vă spun că în Germania anilor 60-70 acest termen nu a fost străin şi dezbaterilor din RFG. Trebuie să mai spun că în RFG, şi acest lucru îl aflăm abia acum, din actele fostei securităţi Est-germane, s-au întâmplat cazuri de trădări, ca să spun aşa, organizate şi plătite chiar de serviciile din Est. Deci, Germania este un exemplu, dar nu un exemplu fără probleme şi luminos, ci un exemplu, pentru cei care vor să vadă cum şi-au depăşit alţii problemele lor. Şi din aceasta, eventual, se pot trage anumite concluzii. De exemplu, mi se pare absolut clar că înainte de alegeri partidele să declare deschis cu cine vor coaliza, sau doresc să coalizeze. Pentru că este important pentru electorat. Dacă sunt partide, şi există, şi uneori chiar unul şi acelaşi partid spune la unele alegeri: noi vrem să coalizăm numai cu un partid. De exemplu, aşa au făcut liberalii la ultimele alegeri. Şi au fost răsplătiţi pentru acest lucru pentru că au spus – noi cu stânga nu coalizăm de data aceasta, noi numai cu creştin-democraţii vrem să formăm un guvern. Dacă nu spui expressis verbis cu cine vrei să coalizezi, de asemenea electoratul ştie şi atunci nu e trădare. Şi partidul care de obicei este partidul mic, care hotărăşte eventual soarta guvernelor, atunci de asemenea electoratul zice: bine, noi suntem de acord ca partidul pe care-l susţinem să fie deschis pentru o coaliţie sau alta. Deci, atunci n-ar fi trădare. Dar ce se întâmplă în Republica Moldova? Aici este hiba, cum se spune în Transilvania. Aici o tripletă de partide, ca să spun aşa, au guvernat împreună şi pentru electorat era clar, chiar dacă nu s-au prezentat la alegeri împreună, pentru a vedea, eventual şi care este importanţa şi ca să zicem tăria fiecăruia dintre partidele acestei alianţe. Dar pentru cei care i-au votat era clar că aceste partide vor forma un guvern. Deci, a ieşi din acestă înţelegere tacită după aceea şi a spune că noi suntem deschişi şi pentru unii şi pentru alţii, asta este, hai să spunem, o trădare a bunelor maniere politice şi a unor tradiţii în devenire, care, dacă nu vor fi solidificate, vor ridica în continuare probleme.”

Europa Liberă: Dar de dragul interesului naţional, doamna Gabanyi.

Anneli Ute Gabanyi: „Bineînţeles.”

Europa Liberă: Domnule Oazu Nantoi, Dumneavoastră politologic, cum delimitaţi trădarea de consecvenţa în apărarea interesului naţional?

Oazu Nantoi: „În primul rând, există diferenţe profunde între situaţia din Germania modernă şi Republica Moldova. Republica Moldova este un stat în proces de edificare, un proces sinuos, contradictoriu. N-am fost în stare să urmăm exemplul Ţărilor Baltice şi ne bălăcim între Est şi Vest. Noi am moştenit, pe de o parte, din trecutul sovietic acea mentalitate de homo sovieticus, care are nevoie de existenţa duşmanului pentru a explica toate problemele. Şi totodată în societate mai rămâne această polarizare profundă în ceea ce priveşte atitudinea faţă de trecut, atitudinea faţă de România, atitudinea faţă de viitorul european. Şi această polarizare, îmbinată cu lipsa tradiţiilor de democraţie, cu un nivel de cultură discutabil politic provoacă aceste abordări categorice. Să nu uităm că de exemplu a fost Partidul Popular Creştin-Democrat, care a plătit un preţ greu pentru faptul, că a încercat colaborarea cu PCRM după alegerile din 6 martie 2005. În opinia mea, toate partidele care activează în cadrul legal al Republicii Moldova în mod normal trebuie să fie compatibile, teoretic cel puţin. Şi noţiunea de trădare vine din, repet, vine din lipsa de cultură politică, din comportamentul amoral al unor politicieni. Iată eu am făcut o remarcă în ceea ce priveşte cum se autoidentifică Partidul Comuniştilor. Eu consider că noţiunea de trădare aici este legată, spre regret, sau mai bine zis este o constatare, de posibilă coalizare cu Partidul Comuniştilor.”

Europa Liberă: Dar sunteţi de acord cu doamna Gabanyi, când înainte de alegeri îţi anunţi franc limita de coalizare? Atunci nu se poate întâmpla trădarea.

Oazu Nantoi: „Cu condiţia că te ţii de cuvânt.”

Europa Liberă: Asta e mai greu la politicieni. Vreau să ajung la întrebarea, care, sunt sigur, interesează foarte mult ascultătorii noştri – principiile de partajare a turtei, câştigate în urma alegerilor. Pentru că asta este marea dispută acum în interiorul potenţialei alianţe. Pentru că principiul aritmetic, mecanic, proporţional cu numărul de mandate se vede că nu merge. Trebuie un principiu mai sofisticat. Şi atunci cum se depăşeşte faza asta la Dumneavoastră acasă, doamna Gabanyi?

Anneli Ute Gabanyi: „În primul rând, noi avem un alt sistem politic, în sensul că poziţia preşedintelui în contextul constituţional german este alta decât în Republica Moldova. Este un preşedinte cu funcţie mai degrabă reprezentativă. Dar prin această distanţă, pe care trebuie s-o păstreze faţă de activitatea politică de zi cu zi, se poate profila, nu fiecare a reuşit în aceeaşi măsură, să devină şi o autoritate morală. Un fel de rege, dacă vreţi, care reprezintă continuitatea unor idei politice morale. În al doilea rând, mi se pare foarte interesant şi aproape unic, sau chiar unic, sistemul prin care este votat preşedintele în Republica Federală. Şi anume – nu este votat nici prin Parlament, şi nici prin vot direct, ci este un sistem semidirect, în cazul în care se formează o adunare electorală, în care intră atât politicieni din Parlamentul federal, din parlamentele landurilor, plus reprezentanţi ai societăţii civile.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, asta e mai greu de înţeles pentru noi. Eu vreau să simplific întrebarea.

Anneli Ute Gabanyi: „Da.”

Europa Liberă: Cum răspunde Parlamentul, sau componentele viitoarei alianţe la întrebarea „who is boss?” Când se aşează ei la masă prima dată – cine este mai important? Cel care are mai multe mandate? Cel care are mai mulţi bodyguards? Sau cel care arată mai frumos?

Anneli Ute Gabanyi: „Din păcate, nici aici nu este aşa de simplu, cum se vede din Republica Moldova. În principiu, cel care are cele mai multe voturi, are dreptul să propună şi va fi acceptat. Este o regulă nescrisă, va fi şi cancelarul federal, adică primul ministru, care la noi este persoana forte în sistemul politic. Numai că, s-a mai întâmplat în trecut, exemplul fostului cancelar Schroeder, când a fost învins, a pretins că Partidul lui Social-Democrat ar fi obţinut cele mai multe voturi, pentru că de fapt uniunea partidelor doamnei Merkel ar fi o uniune. Principial, aceasta este regula, care se mai urmăreşte sau nu în cele mai multe ţări civilizate politic – cine are poziţia cea mai tare, după alegeri formează guvernul. Aceste partide, care au hotărât fie spontan, în urma rezultatului alegerilor, fie s-au înţeles înainte şi alegerile le-au dat dreptate, se aşează la masă şi discută asupra unui contract pentru guvernare. Şi această problemă poate să dureze. Şi la noi poate să dureze săptămâni de zile, până când mai întâi ajung la un acord asupra principiilor guvernării, asupra unor măsuri, asupra unori reforme. Abia după principiile de guvernare, se stabilelşte cine va fi în ce poziţii de minştru. Totuşi, sunt anumite reguli, ca să spunem aşa, care s-au încetăţenit, care nu se scriu nicăieri. De exemplu, dacă partidul cel mai important dă primul ministru, respectiv cancelarul, partidul al doilea prezintă vicecancelarul, adică viceprim-ministrul. Iar de obicei acest viceprim-ministru este şi ministrul de Externe. În Republica Moldova, asta poate o să spun la urmă. Am, bineînţeles, o soluţie cum se rezolvă problemele, dar vă mai las în suspans.”

Europa Liberă: Domnule Nantoi, care formulă vi se pare mai potrivită pentru Moldova, din ce avem noi pe orizontul european? De partajare şi de reaşezare în orchestra alianţei?

Oazu Nantoi: „Partajarea competenţelor în interiorul unei coaliţii nu poate fi comparată cu împărţirea acţiunilor într-o societate, unde fiecare acţiune are exact aceeaşi valoare. Deci, este vorba de partajarea funcţiilor în Parlament, este vorba de structura Guvernului, sunt nişte funcţii importante în afara Guvernului, care, a propos, au fost să spunem aşa intens dezbătute de unii luptători cu mafia, etc. Şi mai este încă un factor – după alegerile din 29 iulie 2009, societatea era profund polarizată, pretinşi comunişti - pretinşi anticomunişti. În mai puţin de 10 zile s-a anunţat alianţa. A urmat o fază confuză, când liderii aproape o lună au negociat şi în ultima noapte, zice lumea, au ajuns la o partajare a funcţiilor. Pe urmă, în componenţa acestei alianţe s-au adunat nişte frustrări, neîncredere, supărări, etc. Şi acum este faza firească – pe de o parte trebuie să treacă acea febră electorală şi actorii politici trebuie să se aşeze la masa de negocieri. Blestemul este că coaliţia are nevoie de voturile tuturor membrilor, dar funcţiile sunt limitate. Oricât de multe voturi, în cazul dat, de exemplu, nu ar fi avut PLDM în raport cu celelate două formaţiuni în eventuala coaliţie, care încă nu este creată, oricum trebuie să se găsească un compromis în dialog cu ceilalţi parteneri. Mai este încă un parametru – activitatea Guvernului de după 25 septembrie 2009 a demonstrat că nu toţi miniştri, în opinia mea, s-au manifestat ca profesionişti. Bine ar fi ca să-i păstreze pe cei care s-au manifestat bine, să consolideze echipa, ţinând cont de responsabilitatea comună în ultimă instanţă. Şi, fireşte că bine ar fi să evite acele escapade, care au fost pe parcursul guvernării precedente, determinate de faptul că partidele, de facto, erau în campania electorală. Dar, oricum, care au deranjat mult atât opinia publică, precum au şi provocat tensiuni şi frustrări interne în alianţă. Ambiţiile sunt mari, după câte imi dau seama, dar oricum ei sunt obligaţi să găsească un compromis. Nemaivorbind de faptul, că rămâne deschisă întrebarea cu alegerea şefului statului.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, acum reţeta „culinară” de la Dumneavoastră, pentru dejunul cu acelaşi caşcaval cam învechit, şi ouă şi oleacă de ketchup?

Anneli Ute Gabanyi: „Da, reţeta de la Berlin ar fi următoarea: dacă se pare, că fiecare tabără, adică tabăra eventuală de stânga, comuniştii+PD, şi tabăra de dreapta, incluzând Partidul Democrat, îl doresc pe domnul Lupu preşedinte, atunci nu înţeleg de ce nu pot să-l voteze şi împreună în Parlament? Asta ar fi una dintre posibilităţi. Cealaltă posibilitate ar fi şi următoarea: se formează un guvern şi se face un acord între toate partidele din Parlament. Dar bineînţeles aici interesul naţional ar trebui să fie umbrela sub care ar trebui musai să se înţeleagă toate partidele, dacă vor să fie partide democrate. Şi atunci ar ajunge la următorul acord scris: formăm guvernul şi ne declarăm de acord să continue actualul preşedinte interimar până ce reuşim să schimbăm după toate regulile Constituţiei, legea (articolul) 78 asupra alegerii preşedintelui. Şi dacă vom schimba în mod legal această lege (articol), atunci vom face alegeri imediat ale şefului statului, care atunci va fi permanent. V-am recomandat, dar sigur că există şi alte modele, mai mult s-au mai puţin luminoase. Alegere directă, sau, dacă mă uit la România, ar fi mai bine să faceţi o adunare, cum este cea din Germania, unde şi societatea civilă poate să fie încadrată şi poate să fie mobilizată pentru a alege noul preşedinte.”

*

Doamnelor şi domniilor am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi la care au participat cercetătoare de la Berlin, Anneli Ute Gabanyi şi analistul de la Chişinău Oazu Nantoi.

Ne reauzim cât de curând, după ce isprăvim vacanţa de iarnă, intrând cu încredere într-un an poate mai bun decât cel care se călătoreşte. Pe curând.