Marian Lupu: „Trebuie să se asigure o funcţionalitate a Alianţei mult mai bună decât anul trecut”.
Marian Lupu este noul presedinte al Legislativului. Astazi dl Lupu, in calitate de presedinte interimar, va semna decretul privind numirea dlui Vlad Filat in functie de prim-ministru. Partidul Liberal a ramas deocamdata fara functii de conducere in actualul Legislativ. Despre felul cum s-a constituit noua coalitie de guvernamant dar si despre ce urmeaza vom discuta in aceasta dimineata cu Marian Lupu.
Europa Liberă: Dle Lupu, felicitări pentru că am ajuns în ultima zi a anului care rămâne în istorie cu o investiţie în viitorul democraţiei din Republica Moldova. A fost greu, a fost uşor?
Marian Lupu: „Nu cred că a fost uşor, precum nu a fost uşor nici toată perioada de după alegerile din anul trecut. Dar nici nu cred că în preajma revelionului ar fi cazul să ne lansăm în cele mai mici detalii. Important este rezultatul mai mult decât procesul. Mai avem foarte multe de făcut şi după Anul Nou. Ne-am asumat cu toţii o mare responsabilitate şi trebuie să ducem cu cinste la bun sfârşit această misiune”.
Europa Liberă: Dle Lupu, ieri aţi lăsat să se înţeleagă că sunteţi foarte calm, linistit probabil, pentru că aţi trecut prin mai multe posturi şi aţi sugerat că evenimentul nu este de senzaţii excepţionale. A fost greu să decideţi, totuşi, cu cine să facă PD coaliţia de guvernare pentru următorii patru ani? Pînă în ultimul moment aţi tot declarat că şansele erau de 50 la 50?
Marian Lupu: „Tot acest proces care a durat mai multe săptămâni a fost un proces de negocieri foarte şi foarte serios, atât cu stânga cât şi cu dreapta. Noi, cei de la Partidul Democrat nu am dus un joc dublu, am înaintat aceleaşi principii pentru negocierile pe ambele axe. Cred că acordul semnat ieri, un acord de formare a unei coaliţii de centru-dreapta a fost rodul acestor negocieri şi nouă ni s-a părut că anume aceste mecanisme la care am ajuns cu toţii, într-o măsură mult mai mare decât pe cealaltă axă asigură un echilibru, asigură normele democratice pentru actul de guvernare, asigură atingerea acelor obiective pe care le-am anunţat si anterior pentru politica interna cat si pentru cea externa a statului”.
Europa Liberă: Drept prioritate pentru dvs va fi ieşirea din criza politică şi crearea ambianţei necesare pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă cetăţeanul Republicii Moldova. Se poate depăşi orgoliul politicienilor, neîncrederea care v-a dominat?
Marian Lupu: „Pot să răspunde pentru mine. Dacă este să pornim de la acele norme de comportament, acele principii de care am fost mereu ataşat, răspunsul meu este cu certitudine, da. Nu numai că este posibil, dar este şi necesar. Cu toate că înţeleg că nu depinde doar de răspunsul meu, depinde de răspunsul tuturor. Ziceam anterior că este o misiune a noastră, comună. În acest caz, nu orgoliul, nu alte trăsături de caracter sau alte calitati ar trebuie să fie puse în capul mesei. În capul mesei mereu trebuie să fie puse principiile care demonstrează necesitatea unei colaborări, necesitatea unui echilibru şi de ce nu, a sunat şi cuvântul armonie, cu toate că ţine mai mult de domeniul romantic, de domeniul liric dar de ce nu aceasta armonie?”.
Europa Liberă: Colegul dvs de coaliţie, dl Mihai Ghimpu, spunea că „AIE – 2 avem, dar dreptate mai puţină”. Să înţeleg că la partajarea fotoliilor au existat disensiuni?
Marian Lupu: „Este greu de spus ce se are în vedere cu exactitate când se vorbeşte despre dreptate. În general, din propria experienta din trecut dar si în cadrul AIE – 1 nu prea cred că a existat dreptate. Dar să nu confundăm, cu toate regretele, activitatea politică, cea de gestionare, cea administrativă cu asemenea norme ca dreptatea. Fiindcă da, adeseori, se primeste că ceea ce faci este foarte şi foarte corect, însă nu ai senzaţia că lumea priveşte adecvat lucrurile, că partenerii recunosc adecvat paşii pe care i-ai întreprins. Insa pentru asta şi suntem politicieni.
Da, este dur. Da, pe alocuri este poate nu chiar în corespundere cu anumite norme care trebuie să se manifeste în celelalte domenii ale vieţii. Dar acesta este domeniul în care ne-am angajat. Si atunci trebuie să fim gata pentru acest domeniu, unde sa trecem cu „dintii mai stransi’, unde sa fim mai relaxati pentru ca aceasta este activitatea noastră”.
Europa Liberă: Chiar dacă o lună de zile s-a tot vorbit că în capul mesei în cadrul negocierilor au stat principiile şi valorile, până la urmă şi dl Filat şi dl Ghimpu au spus că doar partajarea funcţiilor a fost problema problemelor.
Marian Lupu: „Nu este chiar asa. E punctul meu de vedere, subiectiv. În mod evident că partajările au jucat un rol foarte important. De ce? Pentru că pârghiile de influenţă reprezintă acele posibilităţi reale ale exponenţilor unui sau altui partid pentru a promova prin acţiuni practice acele promisiuni electorale care au fost făcute, acele viziuni ideologice care reprezintă platforma partidului.
Însă dincolo de aceste partajări am să readuc aminte tuturor colegilor în negocieri că s-a muncit foarte mult anume la acele mecanisme care au asigurat un act de guvernare echilibrat, o co-participare reala a tuturor la procesul de adoptare a deciziilor. Să nu uităm că s-a discutat foarte mult şi la ideea crearii Consiliului AIE, s-a discutat foarte mult la ideea prezidiului guvernului, modalitatea de activitate a acestuia, modalitatea de activitate a structurilor în cadrul parlamentului, coordonarea actiunilor Presedintie-Parlament-Guvern, etc. Au fost multe lucruri importante care trebuie să asigure funcţionalitatea Alianţei de o manieră mult mai bună decât acest lucru a fost anul trecut, insusind lectia din trecut. Deci, în concluzie, partajările au fost importante însă nu unicul subiect care a fost discutat si pe alocuri controversat”.
Europa Liberă: Aţi spus că şeful statului urmează să fie ales nu prin corupere politică ci prin discuţii civilizate. Chiar credeţi că deputaţii comunişti vor da acele două voturi pentru alegerea preşedintelui ţării? Ei au crezut până în ultimul moment că veţi face o coaliţie de centru-stânga...
Marian Lupu: „Mai puţin contează ce cred eu, contează de ce are nevoie societate, cetateanul, ţara noastră. Cred că ne-am săturat de abordări mai primitiviste, care sunt bazate pe nişte lucruri mai ruşinoase de genul: hai să dăm banul şi să cumpărăm un vot, două sau trei. Dacă continuăm intr-o asemenea maniera să ştiţi că o să batem pasul pe loc în această mlaştină, o mlaştină a unei mentalităţi, întâi de toate mentalitati politice care serveşte ca un foarte bun exemplu în sensul prost al acestui cuvînt pentru întreaga societate.
Odată şi odată trebuie să alegem o altă cale şi reiterez poziţia că nu vom merge pe calea de corupere politică. Să nu uităm că am făcut şi eu parte din PCRM timp detrei ani şi o bucăţică, in PCRM sunt mai mult ca sigur că sunt persoane raţionale, care înţeleg foarte bine care este situaţia, care va fi evoluţia lucrurilor în ţară şi cred că va rămâne spaţiu pentru a face o miză, anume pe raţiune, pe dialog civilizat care s-ar axa pe ceea ce are nevoie ţara”.
Europa Liberă: Dle Lupu, unde veţi face prima vizită? La Est, la Vest?
Marian Lupu: „Cred că până a merge pe această linie de idei, mai sunt nişte lucruri care trebuie făcute acum, mă refer la decretul pe care intenţionez să-l semnez astăzi pentru desemnarea candidatului la funcţia de premier, va fi o concentrare a activităţii noastre pentru elaborarea programului de guvernare care derivă din acele obiective si principii pe care le-am semnat ieri în Acordul de formare a Alianţei. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Între timp voi decide unde va fi prima vizită, cu referire la acele principii la politica externă pe care le-am evocat ieri în cadrul şedinţei parlamentului”.
Europa Liberă: Cum vedeţi relaţia dintre Chişinău şi Moscova?
Marian Lupu: „Foarte bună o văd ca principiu, ca necesitate. Am menţionat şi anterior că politica de integrare a Republicii Moldova pe care o vedem ca prioritatea priorităţilor nicidecum nu trebuie să vină în contradicţie cu principiul unei politici echilibrate în relaţia noastră cu vestul sau estul.
Un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă este în interesul Republicii Moldova. Mă refer şi la CSI, la statutul de neutralitate al ţării pe care trebuie să-l păstrăm. Lucrurile sunt destul de simple: noi vrem să negociem un regim fără vize cu Uniunea Europeană, între timp avem un regim fara vize pentru calatoriile moldovenilor în spaţiul CSI, este important să obţinem şi una, dar să păstrăm şi alta, in mod indispensabil.
Jumătate din moldovenii plecaţi peste hotare muncesc în Europa, altă jumătate muncesc în Federaţia Rusă. Şi unii şi alţii au nevoie de protecţie din partea statului, iar statul trebuie să fie în capcitate să o facă. E in egala masura comertul liber. Vrem acord de liber schimb cu UE, este in interesul tarii. Intre timp trebuie sa pastram acelas regim de comert liber cu CSI”.
Europa Liberă: Aţi spus că astăzi veţi semna decretul cu privire la desemnarea candidatului pentru funcţia de premier, va fi liderul PLDM, Vlad Filat. Dumnealui are 2 săptămâni la dispoziţie pentru a veni cu o propunere privind componenţa cabinetului de miniştri. Cunoaşteţi cine vor fi miniştrii în noul cabinet? Ati discutat?
Marian Lupu: „Potrivit legii, din momentul emiterii acestui decret sunt date 15 zile pentru elaborarea programului de guvernare, pentru formarea cabinetului de miniştri şi pentru prezentarea acestora în parlament în vederea obţinerii votului de încredere.
Ceea ce vă pot spune cu certitudine astăzi este că am discutat îndelung şi s-au pus toate punctele pe „i’’ privind structura guvernului şi numărul de ministere, cum se numesc aceste ministere, care sunt funcţiile acestora. Pe alocuri sunt nişte momente care trebuie să mai fie cizelate. Cine şi unde va fi? Fiecare formatiune va decide.
În cadrul Partidului Democrat pot spune că 90 % sunt cunoscute şi persoanele, urmează să mai facem anumite verificări de idei, pe cât de compatibil este candidatul x, y sau z, fără să uităm de faptul că ultima decizie trebuie să fie adoptată de organele reprezentative de conducere”.
Europa Liberă: În calitate de preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al ţării veţi fi cel care veţi felicita moldovenii la hotarul dintre ani. Am înţeles că ieri, Dl Ghimpu a spus că nu vă învidiază că rămâneţi în aceste două funcţii...
Marian Lupu: „Ce să vă zic? Nu sunt novice şi îmi dau seama că nu trebuie să mergem cu abordarea lejeră. Am mai fost şi preşedinte de Parlament şi ministru şi vice-ministru şi m-am obişnuit cu ideea că a fi într-un înalt post este o mare responsabilitate şi mult mai puţină plăcere. O funcţie vine cu un volum de muncă foarte şi foarte mare pe care trebuie să îl depui, de aceea şi văd în această funcţie responsabilitate şi nu plăcere. Un post pentru mine nu înseamnă să satisfacerea unui orgoliu. Aşa sunt eu, aşa este feleşagul meu, din care motiv cele spuse de ex-preşedintele parlamentului dl Ghimpu sunt foarte bine pe înţelesul meu”.
Europa Liberă: Dle Lupu, vă mulţumim pentru acest interviu.