În România, 12 ianuarie 1990 era declarată zi a de doliu naţional în memoria victimelor revoluţiei din decembrie 1989. În Timişoara şi Bucureşti, cele două oraşe principale ale revoluţiei, dar şi Sibiu şi Arad, Braşov şi Cluj, sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a participa la manifestările de comemorare a celor căzuţi pentru libertate. În Bucureşti, ziua de doliu se transformă în zi de protest contra noii puteri. Mulţimea adunată în Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Piaţa Romană şi Cimitirul Eroilor se îndreaptă la un moment dat spre Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Printre principalele slogane ale demonstranţilor sunt „Jos Comunismul!”, „Jos Securitatea!”, „Moarte securiştilor!” Ei cer, mai exact, eliminarea foştilor membri ai PCR din funcţiile de conducere şi judecarea publică a celor care au făcut parte din nomenclatură comunistă.
Conducerea Frontului Salvării Naţionale a intrat puţin în panică. La un moment dat au ieşit în faţa mulţimii Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ion Caramitru ş.a. Aceştia însă nu reuşesc să calmeze spiritele şi mulţimea cere prezenţa liderului Frontului Salvării Naţionale (FSN), Ion Iliescu. În scurt timp pe tancheta din faţa Palatului Victoria îşi face apariţia Iliescu. Este însă prea târziu pentru a dialoga cu mulţimea, care strigă încontinuu lozinci contra noii puteri. Iliescu se retrage, fiind creată o delegaţie din partea manifestanţilor care urmează a prezenta revendicările conducerii FSN. Se cer precizări privind numărul real al victimelor din decembrie 1989, dezvăluiri cu privire la identitatea teroriştilor, judecarea acestora, dar şi a celor mai apropiate persoane ale defunctului dictator. Printre revendicări este şi interzicerea Partidului Comunist Român.
Din toate aceste revendicări, urmează trei decrete adoptate imediat de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în care se regăseşte declararea în afara legii a PCR. Textele decretelor conţin menţiunea că au fost adoptate „la cererea generală a poporului şi împreună cu oamenii de bună credinţă din întreaga ţară”. Brusc, mulţimea trece la scandarea unor lozinci pro-FSN.
Prin adoptarea decretului privind interzicerea PCR, Ion Iliescu şi alţi foşti membri ai nomenclaturii comuniste şi-au salvat destinul lor politic. S-a dat satisfacţie de moment oamenilor ieşiţi în stradă, dar consecinţele scoaterii în afara legii a PCR sunt cel puţin ambigue. S-a spus, şi pe bună dreptate, că astfel foştii membri de partid şi securişti s-au infiltrat în rândurile partidelor democratice şi astfel au lucrat din interior pentru compromiterea acestora, ceea ce a întărit influenţa FSN, FDSN, apoi PDSR în frunte cu Iliescu, în societatea românească din anii 1990. Prin urmare, decomunizarea a fost un eşec.
Pe de altă parte, amintim că acest scenariu de interzicere a partidului comunist, pus în aplicare prima dată în România, a fost pus în aplicare în mai toate statele Europei Centrale şi de Est, inclusiv în fostele republici sovietice. Decizia însă nu a fost decât una temporară, pentru că în Republica Moldova de exemplu, Partidul Comunist interzis în 23 august 1991 s-a reînfiinţat sub o denumire uşor schimbată, de Partidul Comuniştilor, 2 ani mai târziu şi oficializat în 1994. În România, Partidul Alianţa Socialistă şi-a schimbat denumirea în Partidul Comunist Român în iulie 2010, dar cererea oficială de reînfiinţare a fost respinsă de instanţa de judecată.
Conducerea Frontului Salvării Naţionale a intrat puţin în panică. La un moment dat au ieşit în faţa mulţimii Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ion Caramitru ş.a. Aceştia însă nu reuşesc să calmeze spiritele şi mulţimea cere prezenţa liderului Frontului Salvării Naţionale (FSN), Ion Iliescu. În scurt timp pe tancheta din faţa Palatului Victoria îşi face apariţia Iliescu. Este însă prea târziu pentru a dialoga cu mulţimea, care strigă încontinuu lozinci contra noii puteri. Iliescu se retrage, fiind creată o delegaţie din partea manifestanţilor care urmează a prezenta revendicările conducerii FSN. Se cer precizări privind numărul real al victimelor din decembrie 1989, dezvăluiri cu privire la identitatea teroriştilor, judecarea acestora, dar şi a celor mai apropiate persoane ale defunctului dictator. Printre revendicări este şi interzicerea Partidului Comunist Român.
Din toate aceste revendicări, urmează trei decrete adoptate imediat de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale în care se regăseşte declararea în afara legii a PCR. Textele decretelor conţin menţiunea că au fost adoptate „la cererea generală a poporului şi împreună cu oamenii de bună credinţă din întreaga ţară”. Brusc, mulţimea trece la scandarea unor lozinci pro-FSN.
Prin adoptarea decretului privind interzicerea PCR, Ion Iliescu şi alţi foşti membri ai nomenclaturii comuniste şi-au salvat destinul lor politic. S-a dat satisfacţie de moment oamenilor ieşiţi în stradă, dar consecinţele scoaterii în afara legii a PCR sunt cel puţin ambigue. S-a spus, şi pe bună dreptate, că astfel foştii membri de partid şi securişti s-au infiltrat în rândurile partidelor democratice şi astfel au lucrat din interior pentru compromiterea acestora, ceea ce a întărit influenţa FSN, FDSN, apoi PDSR în frunte cu Iliescu, în societatea românească din anii 1990. Prin urmare, decomunizarea a fost un eşec.
Pe de altă parte, amintim că acest scenariu de interzicere a partidului comunist, pus în aplicare prima dată în România, a fost pus în aplicare în mai toate statele Europei Centrale şi de Est, inclusiv în fostele republici sovietice. Decizia însă nu a fost decât una temporară, pentru că în Republica Moldova de exemplu, Partidul Comunist interzis în 23 august 1991 s-a reînfiinţat sub o denumire uşor schimbată, de Partidul Comuniştilor, 2 ani mai târziu şi oficializat în 1994. În România, Partidul Alianţa Socialistă şi-a schimbat denumirea în Partidul Comunist Român în iulie 2010, dar cererea oficială de reînfiinţare a fost respinsă de instanţa de judecată.