Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv unui proiect de lege constituţională, care prevede anularea imunităţii parlamentare.
25 ianuarie 2001
Actualitatea în Republica Moldova.
Deputații și imunitatea parlamentară.
Dan Ionescu: Deputaţii sunt pe cale de a-şi pierde imunitatea parlamentară, conferită prin Constituţie. Mai multe de la Sergiu Praporşcic.
Curtea Constituţională, întrunită astăzi în şedinţă, a dat aviz pozitiv unui proiect de lege constituţională, care prevede anularea imunităţii parlamentare. Punctul trei din articolul 70 al Legii supreme interzice reţinerea, arestarea, percheziţionarea, sau trimiterea în judecată a deputaţilor, fără aprobarea Parlamentului. 34 de deputaţi au cerut anularea acestui punct, relevând că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar imunităţile acordate deputaţilor sunt exagerate.
Potrivit legislaţiei în vigoare, acest proiect de lege constituţională va putea fi examinat de către Parlament peste şase luni, adică în luna mai anul curent. Aceasta înseamnă, că documentul va fi examinat de viitorul Parlament, deoarece actualul dizolvat prin decret de către preşedintele Petru Lucinschi, îşi va încheia activitatea după alegerile parlamentare din 25 februarie. Deoarece proiectul prevede amendarea Constituţiei, el poate fi adoptat dacă „pentru” se vor pronunţa două treimi din deputaţi.
Unul din autorii proiectului, deputatul Ion Morei, a spus, că iniţiativa celor 34 de deputaţi nu vizează articolul 71 din Constituţie, care stabileşte, că deputatul nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului.
Ion Morei: „Eu sunt unul dintre autori. Ba mai mult – la începutul activităţii acestui Parlament, de legislatura a 14-cea, eu m-am adresat cu respectivele propuneri în biroul permanent al Parlamentului, către deputaţii, colegii deputaţi despre necesitatea abrogării alineatului trei al articolului 70 din Constituţiei, despre lichidarea imunităţilor pentru deputaţi. Am înaintat cinci proiecte de legi - ca să fie lichidate imunităţile şi a deputaţilor, şi a procurorilor şi a judecătorilor şi a membrilor Curţii de Conturi.”
Cei 34 de deputaţi au solicitat anularea imunităţii parlamentare, după ce acum două luni procurorul general, Mircea Iuga, a cerut ridicarea imunităţii deputatului Gheorghe Străisteanu, acuzat de calomnierea unor deputaţi şi foşti demnitari de stat. Majoritatea deputaţilor nu au susţinut, însă, cererea procurorului general, calificând-o drept răfuială politică.
Din Chişinău Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă.