Conflictul între Vamă și MAI pune Sofia într-o lumină negativă în ajunul speratei aderări la zona Schengen.
Șeful agenției Vămi, Vanio Tanov recunoaște că în 40 la sută din localitățile din Bulgaria practic nu se vînd țigări cu timbre fiscale. Astfel de țigări sînt de negăsit în magazine și nu se cumpără de comercianții mai mici întrucît nu există cautare. Ridicarea accizelor a avut ca efect dublarea sau chiar triplarea contrabandei. La o majorare cu 10% a accizelor contrabanda crește cu 4-5 procente. În 2010 accizele în Bulgaria au crescut cu 46 la sută.
După cum a recunoscut șeful vămilor, țigările ilegale acoperă 35 la sută din consumul intern. O anchetă efectuata la comanda unuia din marile concerne internaționale în industria tutunului arată că ele reprezintă de fapt cu 10 procente mai mult. Ancheta se bazează pe numărarea cutiilor de țigări aruncate de către fumători. În centre județene, precum Pazardjik și Blagoevgrad, 55-60 la sută din țigări provin din contrabandă. În piețele din Sofia trecătorii sînt opriți la fiecare colț de romi care oferă țigări de mărci necunoscute la un preț de două ori mai mic de cel al celor mai ieftine țigări legale. Cea mai mare parte din țigările de contrabandă vin din Grecia, China, Republica Moldova și Ucraina.
Pentru a combate contrabanda șeful vămilor a lansat ideia ca compania de stat „Bulgartabak” să înceapă producția de țigări ieftine cu profit zero pentru fumătorii săraci.
Opoziția socialistă acuză guvernanții că duc un război nu împotrivă contrabandei ci pentru controlul asupră contrabandei. Este vorbă de sume ce depășesc în cursul anului un miliard de euro.
În ultimul timp în medii au apărut mai multe înregistrări de convorbiri telefonice efectuate de șeful vămilor. Vanio Tanov a fost ascultat, se pare, în cadrul unei operațiuni a Ministerului de interne.
Un adjunct al său a fost nevoit să demisioneze după ce a înaintat un raport despre conflictul vămi-interne. Apariția în spațiul public a înregistrărilor în care Tanov se plînge că unii lideri politici deschid umbrele pentru companii care încalcă regimul vamal pun într-o lumină negativă Bulgaria în ajunul aderării sale la zona Schengen.