Instigarea la revoltă în stradă, diabolizarea adversarului, abuzul de cuvinte gen tiranie, dictatură, ţin mai mult de teatru decît de adevărata politică.
S-ar zice că pentru a face politică, trebuie, printre altele, să ştii să joci teatru. Am avut o confirmare zilele acestea, graţie unor manifestări organizate de principalul partid de opoziţie, Partidul Social Democrat (din Romania). Ceea ce i-a stimulat în aceste exteriorizări teatrale pe liderii PSD a fost punerea sub acuzare a unui demnitar local, pe nume Constantin Nicolescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.
Considerînd că este vorba de învinuiri grave, luare de mită, trafic de influenţă, judecătorii au decis arestarea preventivă a lui Nicolescu pentru 29 de zile. De aici încolo, evenimentele iau o întorsătură neaşteptată. Şocat de decizia judecătorilor, lui Nicolescu i s-a făcut rău, e transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti, unde medicii hotarăsc să-l opereze pe cord deschis, operaţie încheiată de altfel, cu succes.
Acest şir de întîmplări nefericite, îl transformă pe Nicolescu, în ochii celor mai slabi de înger, într-un martir, şi dau întregii poveşti aspectul unei melodrame. Chiar dacă nu putuse prevedea problemele de sănătate ale lui Niclescu, PSD hotărîse deja organizarea unor manifestaţii de protest constînd, îndeosebi, în pichetarea sediilor partidului de guvernamînt. Ceea ce vroiau să demonstreze aceste manifestatii era că arestarea lui Nicolescu s-a făcut la comandă politică, justiţia fiind aşadar aservită puterii şi că această arestare nu este decît încă un semn că Partidul Democrat Liberal şi preşedintele Băsescu şi-au propus să se debaraseze de adversarii lor politici.
PSD-ul nu este la prima ispravă de acest fel. În urmă cu cîţiva ani, conducerea partidului, în frunte cu Năstase mergînd la parchet să-l sprijine pe deputatul Gabriel Bivolaru, dovedit a fi un escroc de primă mînă. Surprinde, fiindcă veni vorba, prezenţa foarte vocală la Piteşti a lui Adrian Năstase. Care a făcut tot ce se poate pentru a împiedica acţiunea justiţiei în ceea ce îl priveşte.
În fine, instigarea la revoltă în stradă, diabolizarea adversarului, abuzul de cuvinte gen tiranie, dictatură, ţin, cum spuneam la început mai mult de teatru decît de adevărata confruntare politică.
Puterea are destule păcate pe careopoziţia poate să le exploateze fără exces de gesticulaţie agresivă.