Deputatul Ristea Priboi a informat conducerea PDSR că pînă în 1989 a fost ofiţer activ în DIE.
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Ara Şeptici).
Cazul Priboi în actualitate.
Din nou despre cazul Priboi. Prin vocea secretarului general Cozmin Guşă, PDSR a exprimat astazi o prima reacţie oficială în privinţa sefului comisiei de control al SIE, Ristea Priboi. Domnul Priboi pare să fie un fel de om al casei al PDSR, din moment ce, susţine Cosmin Gusă, citat de Mediafax acesta ar fi devenit consilier al actualului premier Năstase încă din 1996, cînd încă era ofiţer activ în cadrul Serviciului de Informaţii Externe, de unde avea sa treacă în rezervă, un an mai tîrziu. după cum veţi putea auzi din relatarea Arei Şeptilici, PDSR tratează cu o anume detaşare trecutul nu foarte îndepărtat al lui Ristea Priboi, aşteptînd ca acuzaţiile foarte grave, exprimate de senatorul Radu F. Alexandru să fie însoţite de probe concludente.
Numit la propunerea PDSR în fruntea comisiei parlamentare a SIE, deputatul Ristea Priboi a informat conducerea partidului că pînă în 1989 a fost ofiţer activ în DIE, a declarat astazi secretarul executiv al PDSR, Cosmin Guşă. Biroul executiv al PDSR a votat în unanimitate şi în deplină cunştinţă de cauză candidatura lui Priboi la aceasta demnitate, mai spune Cosmin Guşă, dat fiind ca în CV-ul prezentat de Ristea Priboi nu existau informaţii care să fi făcut incompatibilîă numirea sa în fruntea comisiei parlamentare pentru controlul SIE.
C. Guşă: La acea şedinţă a biroului executiv central domnia sa ne-a prezentat activitatea, CV-ul, care includea inclusiv acele elemente la care o parte dintre Dvs a şi făcut referire, respectiv, calitatea dînsului de ofiţer activ înainte de 1989 în cadru, Direcţiei de Informaţii Externe, calitatea dînsului de ofiţer activ după 1989 în cadrul SIE.
Cosmin Guşă a spus că acuzaţiile care i se aduc lui Riszea Priboi că ar fi lucrat în cea mai mare parte a timpului în activităţi specifice poliţiei politice, promovînd pînă la funcţia de adjunct al serviciului Securităţii a cărei misiune era supravegherea postului de radio Europa Libera, sunt speculatii şi vor rămîne simple speculaţii atîta timp cît nu vor fi dovedite cu probe.
C. Guşă: Acele lucruri despre care vorbeaţi Dvs, cel în legătură cu Europa Liberă, au apărut mai mult ca o speculaţie, eu nu am văzut acolo nişte lucruri exacte, celelalte lucruri legate de sarcinile specifice de serviciu pe care le-a avut domnul Priboi, considerăm că se circumscriu unor sarcini normale pentru o direcţie de informaţii externe în orice ţară am putea analiza în acest moment.
La rîndul său, senatorul Radu F. Alexandru, cel care solicită cercetarea lui Priboi pentru fals în declaraţii publice, susţine că nu ar fi făcut publice activităţile de poliţie politică desfăşurate de acesta înainte de 1989 dacă nu ar fi avut probe. Alexandru mai spune că informaţiile despre Priboi i-au parvenit „din interiorul sistemului”.
Radu F. Alexandru: Eu am făcut nişte afirmaţii foarte clare. Aceste lucruri foarte clare există în cartea de muncă a domnului Priboi. Unde a lucrat şi pînă unde a lucrat. Vă spun un lucru care ţine de, abecedar - aceste informaţii le am de la nişte oameni din sistem, din interiorul sistemului, care îl cunosc foarte bine şi care mi-au spus lucruri care se cunosc din întreaga activitate a lui Priboi.
Dacă PDSR va continua în cazul Priboi aceeaşi politică a struţului, voi face publice informaţiile pe care le deţin în acest caz, mai afirma senatorul PNL, Radu F. Alexandru.
Radu F. Alexandru : Eu am să întreprind cuvenitele demersuri pentru a putea să eliminăm orice fel de suspiciune asupra autenticităţii asupra acestor acuze foarte grave care se aduc. Pe mine mă surprinde că ei continuă aceasta politică a struţului şi eu voi continua, ajungînd să produc şi suficiente probe ca să nu mai încapă nici un dubiu.
Într-o declaraţie daţă luni cotidianului Evenimentul Zilei, Ristea Priboi afirma că, în perioda prelectorală l-a informat pe preşedintele de atunci al PDSR, Ion Iliescu de activitatea sa de pînă în 1989. Contactată telefonic pentru a oferi amănunte despre aceste afirmaţii purtătoarea de cuvînt a preşedinţiei Corin Creţu ne-a declarat că preşedintele Ion Iliescu este ocupat cu activităţi de protocol şi că, aşadar, nu poate fi consultat cu privire la declaraţia de luni a noului şef al comisiei parlamentare de control al SIE.
Să mai amintim că marţi, la sediul PDSR a avut loc un incident provocat de şoferul lui Ristea Priboi: înconjurat de ziarişti, după ce ieşise de la o întîlnire cu delegaţia partidului comunist chinez Ristea Priboi s-a refugiat în maşină care a demarat în trombă, calcînd-o pe picior pe corespondenta Romaniei Libere, Ada Mezeşan.