Procurorul general din Berlin, Detlev Mehlis, despre atentatul împotriva „Europei Libere“ din 21 februarie 1981.
Invitatul emisiunii noastre de astăzi este procurorul general al landului Berlin, Detlev Mehlis. În capitala Germaniei a început pe data de 5 martie un nou proces intentat teroristului german, Johannes Weinrich, mîna dreaptă a lui „Carlos“. Inculpatul este judecat acum şi pentru atentatul asupra Europei Libere din München - comis împreună cu mai multe persoane pe data de 21 februarie 1981. Atentatorii au vizat secţia română a postului, însă dintr-o greşeală bomba – pusă la zidul clădirii – a lovit redacţia cehă. Ţinta atentatului fusese Emil Georgescu, redactor al secţiei române.
William Totok: La începutul l-am întrebat pe dl. Mehlis ce acuzaţii i se mai aduc lui Weinrich în acest nou proces.
Detlev Mehlis: „Weinrich este acuzat, în primul rînd, de săvîrşirea unui atentat în anul 1975 la Paris. Atunci el a participat pe aeroportul din Orly la un atac - cu aruncătoare de grenade - asupra unui avion israelian, în care se aflau peste 100 de pasageri. El a făcut rost de maşina în care urmau să fugă făptaşii. Din fericire, atentatul propriu zis a eşuat. Făptaşii n-au nimerit ţinta israeliană, ci au nimerit un avion iugoslav parcat în apropiere, provocînd doar pagube materiale. Totodată, au rănit pe cîţiva membri ai echipajului.
Apoi el este acuzat de atentatul asupra postului de radio Europa Liberă din 1981, de la München. La această acţiune au participat mai multe persoane, inclusiv membri ai organizaţiei spaniole ETA. Potrivit dovezilor enunţate în rechizitoriu, Weinrich personal ar fi plasat bomba umplută cu 15 kg de nitropenta lînga una din clădirile postului de radio. Explozia a provocat daune însemnate. Obiectivul propriu zis al acţiunii, adică uciderea unui colaborator român, nu a fost atins. Mai multe persoane, însă, au fost grav rănite în urma acestui atentat, provocînd orbirea unei persoane şi desfigurarea altora.
În aprilie 1982 a urmat un alt atentat programat împreună cu organizaţia teroristă ELA din Grecia. Ţinta atentatului fusese ambasadorul Arabiei saudite din Atena. Lîngă maşina ambasadorului urma să explodeze o altă maşină umplută cu explozibil. Din fericirea explozia a întîrziat, aşa că maşina vizată - în care ambasadorul nici măcar nu s-a aflat - fusese doar avariată. O altă maşină aflată în apropiere a fost distrusă. Au mai fost înregistrate şi alte pagube materiale, iar cîteva persoane au fost uşor rănite. Participanţii la această infracţiune sînt vinovaţi de tentativă de omor.
Weinrich mai este acuzat şi de comiterea altor două atentate deosebit de grave. Primul a avut loc de revelion în anul 1983 în gara din Marseille. Weinrich a depus într-un ghişeu o bombă, care a explodat în cursul serii, cînd gara era plină de lume. Explozia a provocat mari daune. Doi oameni, un polonez şi un algerian, au fost sfîrtecaţi. Mulţi călători fuseseră schilodiţi. În aceeaşi zi, Weinrich a mai depus o bombă în trenul accelerat care pleca spre Lyon, şi anume în compartimentul în care se transportau bagajele călătorilor. Şi această bombă a explodat, provocînd moartea a trei persoane. Apoi a mai comis un atentat în anul 1982 la Paris. În urma exploziei unei maşini umplute cu material explozibil, o femeie şi-a pierdut viaţa.”
William Totok: Pe ce dovezi se sprijină procuratura în cazul atentatului asupra Europei Libere?
Detlev Mehlis: „În acuzaţia aduse inculpatului ne sprijinim pe depoziţiile unor martori, între care se află şi un membru al organizaţiei teroriste spaniole ETA. Acesta a fost interogat la Bilbao, după ce şi-a părăsit organizaţia. El a sprijinit organizarea atentatului. Din depoziţie rezultă că el s-a lăudat în faţa lui Weinrich pentru acţiunea comisă. Ne mai sprijinim şi pe însemnările lui Johannes Weinrich. Aceste note se află în dosarele Stasi. Nu este vorba despre documente redactate de Stasi, ci de note scrise de însuşi Weinrich. Aceste documente au ajuns în posesia Securităţii Stasi. Ne mai sprijinim şi pe depoziţiile unor membri ai bandei. Dispunem deci de un material documentar extrem de variat.”
William Totok: Se poate deduce din acest material, de ce fusese vizat tocmai postul de radio Europa Liberă?
Detlev Mehlis: „Este evident, şi asta o dovedesc şi cercetările pe care le-am făcut la Bucureşti, că atentatul fusese o acţiune de răzbunare a Securităţii române. Acţiune fusese îndreptată împotriva acestui post de radio care deranja în mod sensibil politica regimului lui Ceauşescu – asta din pricina emisiunilor critice transmise în limba română.”
William Totok: A existat o cooperare între autorităţile române şi cele germane în ceea ce priveşte elucidarea juridică a acestui caz?
Detlev Mehlis: „Da, a existat la mijlocul anilor '90 o colaborare destul de bună. În cursul acestei cooperări s-a dovedit că banda Carlos-Weinrich a obţinut armament din partea Securităţii. Ceea ce era şi mai periculos a fost faptul că Securitatea le-a pus la dispoziţie documente de identitate, carnete de conducere, paşapoarte – toate eliberate pe nume false. Datorită acestui sprijin membrii bandei se puteau mişca nestingheriţi în Europa occidentală şi să pună la cale diversele atentate. Acest aspect s-a putut elucida foarte bine în urma cooperării cu autorităţile române.”
William Totok: Vor fi audiaţi în cursul procesului de la Berlin şi martori din România?
Detlev Mehlis: „În momentul de faţă noi nu am desemnat nici un martor din România, pentru că probele pe care le deţinem sînt suficiente. A invita martori din străinătate este destul de dificil. Toate procesele verbale ale audierilor făcute în România se află la dosar. Tribunalul va decide, în ultimă instanţă, cine urmează să fie audiat ca martor. Tribunalul nu trebuie să ţină cont de acuzare, aşa că poate audia cîţi martori doreşte, mai mulţi sau mai puţini, chiar şi martori nenominalizaţi în dosar. Deci să vedem cum va decide tribunalul.”
William Totok: Ce părere aveţi, dle Mehlis, de faptul că apărătorii lui Weinrich au susţinut în faţa presei că documentele din arhivele Securităţii Stasi şi cele din arhivele Securităţii ungare nu pot fi folosite ca probe în acest proces?
Detlev Mehlis: „Argumente similare au fost invocate şi în primul proces intentat lui Weinrich în care a fost acuzat de săvîrşirea atentatului asupra centrului cultural francez din Berlin. Apărătorii îşi bazează argumentele pa faptul că informaţiile cuprinse în aceste documente au fost culese în urma încălcării normelor existente într-un stat de drept. Adică, prin violarea de domiciliu şi prin fotografierea unor documente.
Aceste argumente invocate de apărare, însă, nu se sprijină pe legislaţia în vigoare, aici la noi. În ceea ce priveşte elucidarea unor infracţiuni deosebit de grave, trebuie să ţinem cont şi de interesul public. Pe de altă parte, invocarea protejării sferei particulare şi intime este în interesul inculpatului. Eu doar pot spune că dacă cineva notează pe multe pagini detalii despre atentate proiectate, atunci invocarea protejării sferei particulare nu mai stă în picioare. În acest caz sînt mai importante interesele statutului şi cele ale cetăţenilor.
Legislaţia noastră prevede ca elucidarea unor infracţiuni teroriste atît de grave să prevaleze în faţa argumentului privind protecţia sferei intime. S-ar mai putea adăuga faptul că este vorba despre nişte servicii secrete răsăritene care în perioada respectivă au acţionat în conformitate cu legile lor pe atunci în vigoare. Nu poate fi vorba despre serviciile noastre de informaţii, care – să spunem – că ar fi săvîrşit o acţiune nelegală. Serviciul secret ungar a intrat în domiciliul bandei din Budapesta şi a fotografiat documentele, ceea ce nu se poate califica neapărat drept o acţiune ilegală. Sînt de părere că acastă chestiune fusese una din sarcinile primordiale ale Securităţii din Ungaria, pentru a contracra astfel şi acţiuni îndreptate împotriva statului ungar.”
William Totok: Şi acum ca şi la procesul anterior Weinrich refuză să facă orice declaraţie. Există vreo explicaţie pentru această tăcere?
Detlev Mehlis: „Este dreptul oricărui acuzat să tacă. El nu este obligat să se pronunţe vis-a-vis de acuzaţiile ce îi sînt aduse. În acest caz avocatul vorbeşte în numele acuzatului. N-aş putea să spun, ce fel de tactică se ascunde în spatele acestei tăceri.”
William Totok: Presa română a susţinut în urmă cu doi ani, că procurori români l-ar fi interogat pe Weinrich. Vă sînt cunoscute aceste audieri?
Detlev Mehlis: „Nu. Este un fals. Weinrich, în nici un caz, nu a fost interogat de autorităţile româneşti.”
William Totok: D-le Mehlis, vă mulţumesc pentru acest interviu.
*Difuzat la 14 martie 2003 în cadrul rubricii duminicale Interviul Săptămînii.