O navă militară echipată cu sisteme de detectare a rachetelor balistice va fi staționată în Marea Mediterană

Statele Unite au anunţat că trimit o navă echipată cu radare în regiunea Mediteranei ca parte componentă a viitorului scut antirachetă în Europa, menit să contracareze eventuale ameninţări din parte Iranului.
Directorul principal pentru politica de apărare antinucleară şi antirachetă a Pentagonului, John Plumb a spus că nava USS Monterey echipată cu sisteme sofisticate pentru detectarea rachetelor balistice urmează să pornească din portul Norfolk din Virginia săptămâna viitoare.
NATO a aprobat planul scutului antirachetă la un summit anul trecut, dar Statele Unite nu au reuşit să convingă întru totul Rusia că scutul nu-i pune în pericol securitatea.