Televiziunea a contribuit decisiv la abolirea frontierei dintre public şi privat. Intimitatea nu mai e intimitate ci spectacol mediatic.
Considerat odinioară o mare speranţă, actorul Claudiu Bleonţ este un nume cunoscut în teatrul românesc. Artiştii au însă orgoliile, vanităţile şi frustrările lor. I se va fi părut lui Claudiu Bleonţ, acum la vîrsta de 52 de ani, că nu este apreciat la adevărata lui valoare, că nu este înţeles, că mesajul artei sale ajunge distorsionat la public. A găsit o soluţie prin care nu putea să nu atragă atenţia. Se afla la Arad, în turneu cu un spectacol shakespearian cu Richard al III-lea.
A organizat o conferinţă de presă şi, în faţa ziariştilor, şi-a dat jos pantalonii şi chiloţii, exhibîndu-şi atributele bărbăteşti. A fost un impuls spontan, a declarat, în esenţă, actorul, adăugînd, într-un limbaj destul de sibilinic: „Îmi trăiesc condiţia pînă la capăt. Fac parte dintre românii care nu se vaită la momentul ăsta, ci trăieşte în mod plenar zădărnicia, asumîndu-şi moartea. Tocmai vineri mi-am făcut testamentul”. Încheierea a fost apoteotică: „Gîndesc ceva ce zace în noi toţi. Şi în Richard. Şi în voi. Şi în specia umană. Nimic din ce e omenesc nu ne este străin”.
Printr-o curioasă coincidenţă, gestul a fost repetat cîteva zile mai tîrziu, nu chiar identic, de o persoană din cu totul altă zonă. Este vorba de Marius Şumudică, antrenorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti. După cum amatorii cunosc cu siguranţă, campionatul de fotbal al României s-a reluat, deşi e zăpadă şi e foarte frig. După meci, la conferinţa de presă, cineva l-a întrebat pe Şumudică, dacă am înţeles bine, cum a suportat temperatura scăzută. Omul a răspuns, bărbăteşte, că fără probleme, deoarece s-a „blindat” corespunzător. „Cum adică?” au insistat, doar asta le e meseria, ziariştii. „Să vă arăt?” a întrebat Şumudică, şi, fără să mai aştepte răspunsul, s-a ridicat şi şi-a dat pantalonii jos, rămînînd însă, ce-i drept, în ceva care semăna cu articolul vestimentar bărbătesc cunoscut încă, nu de multă lume, sub denumirea de „indispensabili”.
Cele două secvenţe se înscriu într-o logică implacabilă a televiziunii. Ea, televiziunea, a contribuit decisiv, se ştie, la abolirea frontierei dintre public şi privat. Intimitatea nu mai e intimitate ci spectacol mediatic. Important este să fii văzut dar pentru asta trebuie să te şi remarci prin ceva special. În anumite condiţii, nuditatea, care altfel s-a banalizat, poate apărea încă drept un gest provocator.
Televiziunea însăşi a devenit o imensă scenă de striptease. Cu cît te dai în spectacol, cu atît ai mai multe şanse. Au dispărut inhibiţiile, reţinerile, pudorile fireşti. A dispărut, într-un cuvînt, bunul simţ.