„Am încercat să judec, să înțeleg ce se petrece în societatea românească în sensul timpului lung al istoriei...”
20 august 1997
Lucian Boia: „Experiența comunistă se grefează pe tradiția istorică românească”
Oameni, destine, istorie.
O emisiune de Mircea Iorgulescu.
Invitatul emisiunii de astăzi este Lucian Boia, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. Prezență mai degrabă discretă în imaginea publică a vieții culturale din România, Lucian Boia este singurul istoric român ale cărui lucrări au fost tipărite în chip regulat în străinătate, în ultimii zece ani: în Franța, în Germania, în Statele Unite, în Spania, în Japonia chiar. Fondator și director al Centrului de Istorie a Imaginarului, înființat în 1993 la Universitatea din București, Lucian Boia a coordonat lucrarea în două volume Miturile comunismului românesc, lucrare ce a stârnit vii polemici.
De curând, profesorul Lucian Boia a publicat la editura Humaniats o carte intitulată Istorie și mit în conștiința românească, unde sînt analizate sistematic și într-un spirit critic lipsit de prejudecăți și oportunisme, mitificările deviate în mistificări ale istoriei naționale. O carte incitantă, o carte radicală, o carte ce va avea de înfruntat probabil riposta agresivă a celor care confundă încă istoria cu propaganda.
* (Textul integral al interviului a fost publicat în volumul M. Iorgulescu, Convorbiri la sfîrșit de secol, Editura Fundației Culturale Române, București, 2006, pp. 395-412).