9.05.91 - „Teze şi antiteze la Paris”. O tranziție gonită din spate de spaimele întunericului

9 mai 1991

Teze şi antiteze la Paris.
O emisiune de Monica Lovinescu.

O tranziție gonită din spate de spaimele întunericului.

Invitaţi: Ileana Mălăncioiu, Mircea Cărtărescu, Bogdan Ghiu, Ioan Holban, Bedros Horasangian şi Cristian Moraru.

Centrul universitar de cercetări şi studii româneşti de la Sorbona, Paris 3 şi Uniunea latină au organizat un colocviu „Romanitate, românitate”, la care au participat nu numai oameni de ştiinţă dar şi scriitori. Sub semnul scriitorilor s-a deschis şi colocviul, cu o masă rotundă moderată de Monica Lovinescu. Unii din participanţii la această dezbatere sunt şi invitaţii emisiunii.

Monica Lovinescu: Ce vă izbeşte mai mult, în România clipei de faţă?

Ileana Mălăncioiu: „...mă izbeşte tot: este o societate în profundă criză, lucru recunoscut de toată lumea, de la liderii naţionali la opoziţie. Monica Lovinescu, ne-am întâlnit la Bucureşti, imediat după revoluţie şi eraţi nemulţumită de lipsa mea de entuziasm. [...]

Lipsa mea de entuziasm venea dintr-un simţ a ceea ce urma să vină. Nu am simţul politicului dar am simţul morţii şi prevedeam că anumite lucruri nu vor sfârşi bine pentru că au început prea prost. Muriseră oameni şi poate nu muriseră numai pentru ceea ce avea să vină dar şi pentru ce venise [...] Lucrurile trebuiau să înceapă curat şi ele au început într-o formă amestecată.

Eu fusesem profund izbită de faptul că în zilele revoluţiei, erau chemaţi să apere televiziunea nişte oameni tineri, cărora li se spunea „veniţi voi, cu pieptul gol, să apăraţi televiziunea pentru că armata nu face faţă”. Am avut sentimentul că ceva nu este curat la mijloc. Nişte tineri mor în timp ce alţii se bat pentru putere în spatele lor. De la acest sentiment al morţii am prevăzut că va veni haos. [...]

Piaţa Universităţii a pus acut întrebarea „cine a tras în noi ?” dar societatea românească nu a reuşit să răspundă. Cred că nu vom putea începe lucrurile altfel până ce nu se răspunde la această întrebare.”

Monica Lovinescu: [...] Împărtăşesc complet impresia pe care o aveţi, că nu se poate clădi absolut nimic pe, nu o minciună, pe un ghemotoc de minciuni. Tranziţia ar fi fost oricum dificilă, o vedem în ţările din jur, însă am impresia că la noi, şi din pricina a ceea ce spuneaţi despre primele victime, la noi totul a fost clădit de la început prin foarte multe lucruri nespuse sau spuse mincinos. Este o „putrezire prin minciună” altfel dificultăţile ar fi existat oricum.

Ioan Holban: „În 1948 s-a început la fel, tot cu un ghemotoc de minciuni.”

Monica Lovinescu: [...] Diferenţa între 1948 şi acum este că totuşi în 1948 societatea civilă era intactă şi s-a rezistat. În schimb, aveam o armată de ocupaţie şi jocul era făcut. În clipa de faţă, societatea civilă este bolnavă sau atomizată, în schimb nu mai avem armată de ocupaţie şi totul poate fi în mâinile noastre.

Cristian Moraru: „[...] Cred că acest început trebuie să ne preocupe intelectual, fie şi numai pentru faptul că una din voluptăţile, puţin masochiste, ale intelectualului român, este acela de a vorbi despre complexul adamic al culturii române. Despre un etern început, o perpetuă luare de la capăt. [...] Ceea ce m-a surprins şi mă surprinde în continuare este iluzia în care trăiam şi poate mai trăim şi acum. Am crezut că „oportunitatea” , cum se spune acum în România, acestui început politic, cultural, moral, economic, etc, ne este de la sine dată, că este cadoul unei instanţe absolute , metafizice cumva. [...]

Ei bine sunt încă şocat de absenţa acestui început. Nu am redobândit nici măcar dreptul de a acuza vechiul complex. Eu cred că de fapt trăim un iluzoriu şi periculos meta complex. Un dureros complex al complexului. [...] În pofida unor mari schimbări, ceea ce decide situaţia actuală este trecutul pre decembrist şi uneori chiar, pre şaizecist. Constat o gravă discrepanţă între pretenţia de nou, de înnoire şi o realitate retardantă, deseuroperizantă.”

Monica Lovinescu: Bedros Horasangian, împărtăşiţi aceeaşi impresie ?

Bedros Horasangian: „Se vorbeşte mult şi se trăieşte puţin astăzi, în România. Nu am învăţat nici odată să discernem cu luciditate şi consecvenţă ceea ce se petrece în interiorul nostru de tot ce se consumă în jurul nostru. [...]

Agresivitatea puterii de astăzi o exprimă pe cea de ieri. Vechea gardă de activişti, nomenklaturişti şi mai ales reprezentanţi ai poliţiei politice româneşti a redevenit peste noapte foarte activă şi tinde că acapareze toate pârghiile şi rosturile decizionale ale societăţii româneşti. Apar alte nume, alte firme, alte strategii şi opţiuni de circumstanţă dar mecanismele sunt cele vechi. [...]

Au rămas la loc de cinste corupţia, specula, delaţiunea, minciuna, făţărnicia, egoismul, parvenitismul, oportunismul, meschinăria. Atomizarea societăţii civile româneşti provine în mare parte de aici, din lupta de tipul „fiecare pentru el”. [...] Continuăm acea veche şi umilitoare luptă pentru a supravieţuii. Importantele decizii legate de pământ şi de marea industrie se tot amână contribuind la creşterea preţului social ce trebuie plătit. Administraţia actuală se teme şi atunci încearcă paleative de moment. [...] Vom fi obligaţi să trăim altcum şi nu ştim cum. De aici starea de tensiune permanentă, încrâncenarea, ura.”

Ileana Mălăncioiu: „Cred că din acest fel de a trăi urât se naşte criza actuală. Cel puţin criza culturala. O socotesc un fenomen foarte dur şi care trebuie să ne dea mult de gândit în cadrul crizei generale, pentru că repetă crize din perioade mai vechi la care nu am răspuns bine. Criza în sine este un semn bun... poate că ne va duce spre mai bine. Din păcate, suprapusă peste crizele sociale de toate felurile, şansa de a ieşi din ea este mică.

Nu vedeam înainte de revoluţie o perioada care să poate fi mai prost cultural decât cea din epoca lui Ceauşescu. Şi totuşi ne îndreptăm spre lucruri care duc spre şi mai rău.
Desfiinţăm reviste care au existat...”

Monica Lovinescu: Altă masă rotundă, altă mare discuţie, cred că perioada de tranziţie va fi foarte urâtă şi va fi urâtă pentru că nu sunt pregătite structurile care să poată ajuta în acest moment de tranziţie spre o economie de piaţă, chiar şi din punct de vedere cultural...

Nu ar trebui să mergem spre o junglă, e o perioadă în care statul ar trebui să ajute să se întemeieze fundaţii particulare, întreprinderi care să poată sponsoriza cultura, edituri privatizate care să poată intra în concurenţă... Acestea fiind zise, criza culturală mi se pare dintr-un punct de vedere mai gravă dar din alt punct de vedere mai puţin gravă decât celelalte: dacă după decembrie ʼ89 am trăit o enormă surpriză, este aceea a scriitorilor devenind peste noapte comentatori politici avizaţi, când nu aveau şi nici nu putea avea nici o cultură politică şi intrând în cetate. Cred că din punctul acesta de vedere, scriitorii s-au dovedit, în marea lor majoritate, un fenomen surprinzător de pozitiv...”

Ioan Holban: „Aş adăuga o altă explicaţie: sigur că scriitori s-au apucat de politică şi o fac foarte bine. Dar asta şi poate pentru faptul că opoziţia politică în România arată cum arată. Iar aceşti intelectuali reuniţi în jurul unor reviste şi care fac efectiv politică... sunt rezultatul nevoii acute pe care societatea românească o resimte...”

Monica Lovinescu: Este extraordinar că au răspuns acestei nevoi !

Ion Holban: „Exact !”

Mircea Cărtărescu: „Mi se pare că ambele crize, criza economică, criza politică profundă prin care trecem precum şi criza culturală au o singură rădăcină şi este în minciună, în lipsa de credibilitate. Dispariţia anumitor reviste nu este decât o nouă formă de cenzură, până la urmă. Ne întoarcem mereu la acest rău metafizic de care suferă societatea noastră [...]”

Ioan Holban: „Nu ştiu dacă ne îndreptăm spre o junglă, cred că suntem la ieşirea dintr-un tunel şi ne uităm în spate goniţi de spaimele întunericului...”