Daniela Cibotari: „Prin această acțiune ne dorim să fim un imbold pentru schimbări mai mari.”
„Hai Moldova să facem curat” – este îndemnul asociaţiei „Medium” care încearcă să-i mobilizeze pe moldoveni să cureţe ţara de gunoi, într-o singură zi, adică pe 16 aprilie. Cum îşi propun iniţiatorii să-i motiveze oameni să se rupă de grijile lor cotidiene şi sa participe la strâns gunoiul pe care nu l-au făcut ei, aflăm într-un interviu cu Daniela Cebotari, coordonatoarea proiectului.
Interviul matinal: cu Daniela Cibotari despre... Marea Curățenie
Your browser doesn’t support HTML5
Daniela Cibotari: „Pe 16 aprilie 2011 va avea loc Ziua Natională de Curăţenie in Republica Moldova. Zi in care toată lumea, sper cât mai multi oameni, vor ieşi in parcuri sau in spaţiile verzi şi vor face curat. Din 16 aprilie sper să trăim intr-o Moldovă mai curată. Asta se va intampla.”
Europa Liberă: Cum ii veti motiva pe oameni sa se rupa de la grijile lor cotidiene şi sa participe la strins gunoiul pe care nu l-au facut ei?
Daniela Cibotari: „Sunt oameni care asteapta aceasta zi deja. Am observat acest lucru si dupa evenimentul din piaţă, care a avut loc acum câteva zile. Am vazut mulţi ochi strălucitori, multi oamenic are intr-adevăr asteaptă o schimbare. Si dincolo de faptul ca ne dorim sa curăţăm, ne dorim să fim prin această actiune un imbold pentru schimbări mai mari. Cum să-i motivăm? Vrem sa facem acest lucru prin distracţie. Ieşim la ora 10 dimineaţa in toate parcurile din Republica Moldova. Vor fi voluntarii „Hai Moldova”, oameni de toate vârstele, oameni care vor să contribuie la o Moldovă mai curată. Vor intâmpina oamenii cu zâmbet, si vor petrece aceste 4 ore de curăţenie intr-o atmosferă foarte plăcută.
Nu este ceva foarte complicat. Noi, de obicei, sâmbăta dimineaţa o dormim, ne uitam la televizor, adica nu facem ceva foarte important. Aceste 4 ore sunt un efort foarte mic, care ar putea sa aduca un rezultat mare. Si fiecare poate sa o facă. Chiar nu ne trebuie o motivatie foarte serioasa pentru acest lucru.”
Europa Liberă: Daniela, cei care vor sa facă parte din această campanie ce trebuie sa faca? Unde trebuie sa mearga? Sau isi iau frumos măturiţa pe data de 16 şi ies in ograda blocului şi fac acolo curat?
Daniela Cibotari: „Ideea „Hai Moldova” inseamna curăţenie in spaţiile verzi sau in parcuri, pe lângă lacuri, acolo pe unde de obicei mergem la picnicuri, dar si lăsăm plasticul chiar acolo. Cei care nu vor sa iasa, impreuna cu prietenii si colegii in parcuri, si vor sa cureţe pe lingă casă, sunt bineveniţi sa o facă, insă echipa „Hai Moldova” merge in spaţiile verzi, acolo vor fi voluntarii noştri, şi vom inmâna oamenilor un pachet cu care să lucreze: mănuşi, saci. Avem mare bucurie, avem susţinerea Ministerului de Interne, care ne asigura 100 de mii de saci şi mănuşi.”
Europa Liberă: Sunt foarte puţini cei care vor sa iasa sa faca curăţenie. De ce omul are grija sa faca mai mult curat in ograda sa, şi restul gunoiului să-l arunce dincolo de poartă?
Daniela Cibotari: „Tind sa cred ca acest lucru vine din obişnuinţă. Adica noi, oamenii, tindem să fim o oglindă a ceea ce se intampla imprejur. Copiii, probabil, ar fi cel mai bun exemplu. Ei incearca sa reflecte parinţii. Uneori mai spun cuvinte aşa, mai deosebite. Tind sa cred ca motivul pentru care noi aruncam in strada deşeurile este exact in acest lucru. Nu ne ramine decit sa dam un exemplu. Sa incepem de la 1, 2, 3, 10, 1000, după care vom fi 100 de mii şi astfel vom creşte. Dar important e sa incepem de la fiecare dintre noi. Si chiar nu este greu, este o chestie de obisnuinţă. Si sunt sigura ca vom ajunge in ziua in care nu vom mai arunca si chiar daca vor mai exista oameni care arunca, vor fi ceilalti mesageri, probabil cei care au luat exemplu si din „Hai Moldova” şi care vor transmite mesajul mai departe.”
Europa Liberă: Cum va protejaţi campania de politică? Pentru ca politicienii sa nu profite de ea. Am vazut ştiri care incepeau in felul urmator: liderul partidului cutare a fost la acţiunea „Hai Moldova”.
Daniela Cibotari: „De la inceput am precizat ca suntem o campanie apolitică şi nu suntem legaţi cu niciun partid politic si cu niciun lider politic. Suntem un grup de tineri foarte entuziaşti, şi care credem şi naiv, intr-un fel, in ideea ca putem sa facem o ţară curată şi putem sa o avem curata pentru noi şi o merităm, şi incercam sa ne ferim intr-adevar de politic, care, cateodata se pare ca interferează un pic.
Rugăm in acest sens şi mass-media sa transmită mesajul nostru aşa cum il prezentăm, şi sa nu faca legaturi politice. Din ceea ce am vazut, tocmai asta s-a intamplat. Trebuie pus in evidenţă faptul ca această idee este adusa aici de tineri. Este realizata de tineri. Este pentru tineri si pentru intreaga Moldovă, dar nu are nicio legătura cu politicul. Chiar ne bucura foarte mult, pentru ca atunci cand deschid televizorul, ceea ce vad este politic, priobleme, dezbateri. Vrem un pic de divertisment, o atmosfera pozitiva in societate şi noi speram sa aducem acest lucru la noi in Moldova.”
Europa Liberă: Facem curat intr-o singura zi, dar ce se intampla după? Campania are continuitate? Cum ramine cu cei care cred ca e normal sa duci gunoiul in padure?
Daniela Cibotari: „16 aprilie si „Hai Moldova” abia incepe. Atunci va avea loc un mare antrenament pe toată ţara şi din 17 aprilie incepem sa ne pregatim pentru un 16 aprilie 2012. „Hai Moldova” face parte din proiectul „Let’s do it”, care a fost implimentat cu succes in peste 12 ţări, şi in 2012 va avea loc „Let’s do it, World”, adica vom face nu „Hai Moldova” dar vom face „Hai lume”. Toata lumea de pe globul pământesc vor participa in cadrul acestui proiect, sau cel putin tot mai multe ţări. In 2012, probabil in aprile vom avea iarasi aceasta zi nationala de curăţenie şi continuăm.
Pe linga aceasta, dupa 16 aprilie 2011 planuim sa venim cu niste recomandari pentru autorităţile din Republica Moldova, pentru a solutiona şi a impune poate amenzi mai mari celor care arunca gunoiul. Deja avem rezultate şi ne dam seama unde este problema, şi vom veni cu sugestii şi pina in 2012 speram sa mai aducem în Moldova un proiect din aceasta gamă.