Revenirea în forţă a fostei Securităţi, ca şi cum, mai ales, ea ar da o definiţie a calităţii şi competenţei profesionale e un semnal extern prost.
12 mai 2001
Temerile difuze ale puterii.
Editorial.
de Radu Călin Cristea
A trecut aproape neobservat o mărturisire făcută recent de ministrul de interne Ioan Rus. Acesta, vădit exasperat, afirma, vorbind în numele unei entităţi incerte că nu mai putem minţi, pentru că oricum, nu ne mai crede nimeni. Ministrul de interne a dat si cîteva exemple oarecum lămuritoare ale indispoziţiei sale.
Ar fi fost vorba de pretinşi ofiţeri acoperiţi, din, spune domnul Rus, „ţările Uniunii Europene” care, contra sumei de 1000 de mărci oferite unor vameşi romani ar fi reuşit să introducă în ţară, ba cîte un TIR fără acte, ba cîte un autoturism neînmatriculabil în Romania. Pînă la proba contrarie, ministrul Rus trebuie crezut pe cuvînt, deşi s-ar putea exprima în principiu îndoieli faţă de acele invocate testări atribuite unor agenţi occidentali de la „215 al lor.”, ca sa-l mai cităm o dată pe domnul Rus.
Viziunea ministrului rus corespunde cu aceea a noii puteri, în special a guvernului şi anume că Romania trebuie numaidecît protejată printr-un sistem sofisticat de fitre, pînde, ambuscade, toate menite, dacă nu să surprindă în flagrant „inamicul”, cel puțin să funcţioneze ca o forţă de descurajare a oricărei intenţii de ingerinţă în treburile ţării. O nelinişte difuză a acaparat cercurile puterii încă de la începutul guvernării. O nelinişte iscată nu întotdeauna de te miri ce conspiraţii externe, cît de spaima infitrării perfide a unor adversari, să le spunem interni, predispuşi la maşinaţiuni şi la comploturi . [...]
Imediat după nimirea noului şef la STS, cei trei adjuncţi ai săi s-au îmbonăvit parcă sau poate la comandă şi au dispărut din organigramă. Ieri STS a prezentat, într-un comunicat de presă cîteva date ale noilor adjuncţi ai generalului Tănase. Între aceştia, locotenent colonelul Florin Mihalache angajat în perioada ʼ88-90 al aceleiaşi unităţi de transmisiuni speciale R. Potrivit presei de la Bucureşti controversatul general Dumitru Iliescu, fost şef al SPP s-ar fi pripăşit pe la Cotroceni. Încă şi mai controversatul general Dan Gheorghe, comandant adjunct al USLA în decembrie ʼ89 şi apoi şef al 0215 a fost de curînd reactivat şi se afla pe undeva prin structurile SRI-ului. [...]
Întrebat de un jurnalist de ce s-a înconjurat de o pleiadă de foşti ofiţeri de informaţii, domnul Muşetescu a răspuns sec „Ca să dăm un semnal negativ pentru şmecheri”. Rămîne de văzut cît de înspăimîntaţi vor fi „şmecherii” invocaţi de ministrul Muşetescu de aceste valuri de foşti ofiteri de securitate, chemaţi parca în ajutor de noua putere pentru a face scut împotriva unor pericole, neprecizate sau definite copilăreşte.
E indiscutabil că revenirea în forţă a fostei Securităţi, ca şi cum, mai ales, ea ar da o definiţie a calităţii şi competenţei profesionale e un semnal extern prost din motive asupra cărora nu credem că mai e cazul să insistăm. Fenomenul surprinde în sine pentru că tinde să sugereze un sindrom, posibil o dezvoltare a mai vechiului „noi nu ne vindem ţara”.
Această temere difuză a puterii ar putea aminti de morala unui foarte frumos poem semnat de un autor contemporan. Primul ministru Adrian Năstase care este un degustător de cultură, cunoaşte poate aceasta poezie despre locuitorii unei cetăţi ce se pregăteau pentru un asediu prelungit. Totul era pus la punct pînă la cel mai mic detaliu. Arme, refugii pentru bătrîni, femei şi copii, rezerve de apă şi hrană, veghe severă la toate intrările. Ceva avea să lipseasca totuşi, acestei poveşti despre o comunitate aflată într-o agitaţie hipnotică: cetatea nu era de fapt ameninţată de nimeni şi nu va fi atacată niciodată.