Jurnal de corespondent: Spitalele din Bulgaria rămîn fără medici

Mulți medici preferă să plece întrucât nu numai salariile ci și condițiile de muncă în spitalele bulgărești sunt foarte proaste.


În decurs de numai cinci ani deficitul de cadre cu studii superioare în spitalele bulgare va putea atinge dimensiunea unui dezastru, au avertizat din Asociația medicilor. Și aceasta în condițiile în care numărul tinerilor care absolvează institutele de medicină, inclusiv în străinătate, se află în creștere. Din asociația avertizează că din totalul absolvenților o treime ramân în țara.

Concluziile au fost formulate în cadrul celui de al cincilea Forum european pentru realizarea profesională a medicilor ce a avut loc la Varna. Fiecare medic este un potențial imigrant. Și nu este vorbă numai de tinerii ci și de specialiștii consacrați care au salarii bune în clinici particulare.

Și mai gravă este de pe acum situația cu asistentele medicale. Anual din cea mai săracă țara din Uniunea Europeană pleacă 1500 de infirmiere. Sunt spitale județene în care jumătate din posturile pentru personal sanitar mediu sunt vacante. Asistentele pleacă la lucru în Marea Britanie, Germania, Italia și Franța.

Rămîne atractivă chiar și Libia în ciudă conflictului din aceasta țară și sentințelor capitale pronunțate de regimul dictatorului Gadaffi împotriva a doi medici și patru infirmiere bulgare sub falsa acuzație că au contaminat cu virusul HIV peste 400 de copii din regiunea Bangazi. O infirmieră poate cîștiga în Libia de 5-6 ori mai mult decît în Bulgaria.

Numărul asistentelor medicale a scăzut în ultimii ani la 421 la 100 000 de locuitori – de două ori sub media europeană. În cea ce privește medicii cu 361 la 100 000 Bulgaria stă chiar mai bine de unele țări europene. Situația însă se înrăutățește pe zi ce trece.

Salariile, dar nu numai, sunt principalul factor de atracție în cazul medicilor. În celelalte țări din Uniunea Europeană un medic bulgar va putea conta pe un salariu de peste 10 ori mai mare. Într-un mod paradoxal de 20 de ori mai mici sunt salariile medicilor din spitalele bulgare de urgență fața de cele din Europa de vest. Este vorbă de personal cu înaltă calificare. De cîțiva ani la Sofia ambulanțele întîrzie cu zeci de minute din lipsa de personal. Din această pricină se va trece la ambulanțe cu paramedici cu studii medii.

Mulți medici preferă să plece întrucât nu numai salariile ci și condițiile de muncă în spitalele bulgărești sunt foarte proaste. Se lucrează cu aparate din anii ʼ70. Nu mai sunt bani pentru modernizarea, îndeosebi în localitățile mai mici.

În țări europene precum Franța, Marea Britanie și Germania funcționează companii specializate în atragerea de medici cu înaltă calificare și experiență. Li se oferă posturi bine plătite în clinici moderne. La aceasta se adaugă locuințe, cursuri gratuite pentru învățarea limbii, inclusiv membrilor de familie.

În Germania, de pildă, există 12 000 de locuri de medici neocupate. Pe de altă parte aici specializarea se poate face mult mai ușor. Un medic la specializare în Germania primește peste 2000 de euro pe lună în timp ce în Bulgaria – echivalentul a numai 150 de euro.