Cum ar fi evoluat România dacă electoratul ar fi fost mai puţin condiţionat şi nu l-ar fi ales şi reales pe comunistul Ion Iliescu?
La 81 de ani, bătrâna puşlama comunistă, Ion Iliescu, n-are stare. Nu-i de găsit acasă, oricine l-ar căuta. E plecat cu sorcova. Săptămâna trecută a sorcovit Conferinţa Blocului Naţional al Revoluţionarilor, de la Braşov, o organizaţie de paraziţi ai revoluţiei care, în materie de privilegii, a luat locul ilegaliştilor comunişti. Faptul că unul din liderii organizaţiei e un individ cu un maldăr de dosare penale, nu l-a deranjat pe ultimul revoluţionar de profesie ieşit din mâneca lui Nicolae Ceauşescu. Pe Iliescu niciodată nu l-a deranjat compania infractorilor. A fost tovarăş de drum şi de idei cu Nicolae Ceauşescu, de ce l-ar deranja compania lui Dorin Lazar Maior, cercetat pentru şantaj şi pentru fraude bancare?
Cum se află încă în competiţie cu cel care l-a marginalizat de la masa puterii comuniste, Ion Iliescu trage să-l depăşească pe Nicolae Ceauşescu şi în materie de operă scrisă. Aşa că la Braşov a prezentat încă odată cartea „După douăzeci de ani”, un fel de a privi înapoi cu mincinoasă tandreţe la singurul act de disidenţă faţă de Ceauşescu. I-a spus ca a întinat valorile socialismului ştiinţific, dar numai după ce nefericitul îşi luase zborul de pe Comitetul Central. În rest, în cărticica lui nu veţi găsi nimic despre furtul şi deturnarea revoluţiei, în folosul lui, al securităţii şi al eşalonului doi al partidului, despre mineriade, despre instigarea la violenţă, despre manipulare, despre stavilile puse în calea democratizării ţării şi a revenirii ei la normalitate.
Iar acum bătrânul strigoi comunist Ion Iliescu simte nevoia unei noi revoluţii. „Trebuie schimbată puterea politică a ţării“, a spus ritos ultimul revoluţionar de profesie în faţa revoluţionarilor de mucava de la Braşov. „Realegerea lui Băsescu este o ruşine pentru electoratul român”, a mai afirmat el, proclamând „nevoia de a ridica glasul şi conştiinţele celor care cândva au fost factorul determinant al transformărilor revoluţionare care au schimbat faţa ţării.” Ca emulul lui comunist, a pronunţat şi indicaţia „trebuie”. „Noi trebuie să ridicăm glasul conştiinţei publice a cetăţeanului român, societatea civilă şi forţe organizate care să pună stavilă acestor încercări de a perpetua această guvernare păguboasă pentru ţară.”
Numai ca cele mai paguboase şi cele mai corupte guvernări post- decembriste au fost moşite şi păstorite chiar de Ion Iliescu. Iar dacă alegerea şi realegerea lui Traian Băsescu a fost o ruşine pentru români, de ce ar fi mai puţin de ruşine alegerea şi realegerea de trei ori a unui strigoi comunist ca Ion Iliescu, pe care şi cel mai prostănac politician român l-a considerat „cancerul democraţiei româneşti”.
Sigur, istoria nu se scrie cu „dacă”, dar uneori eşti ispitit să te întrebi cum ar fi evoluat România dacă electoratul ar fi fost mai puţin condiţionat, deci mai isteţ, şi nu l-ar fi ales şi reales pe comunistul Ion Iliescu?
Unii se vor întreba ce rost mai are să ne războim cu ins aflat deja cu un picior în groapă. Păi, pentru că încă vorbeşte. Altfel, cu piciorul ăla nu mai are nimeni nimic.